duminică, noiembrie 24 2024

Sâmbătă, 23 iunie, începând cu ora 9:00, are loc în Parcul Lumea Copiilor evenimentul “Cea mai mare oră de sport”. Cu această ocazie, cei de la Smart Atletic au lansat și o provocare pentru bloggeri, care au fost invitați să descrie (printr-un text, o imagine sau oricum altcumva) cum își imaginează ei “cea mai mare oră de sport”, punând în joc și niște premii atractive.

Pentru mine o astfel de oră ar fi cu adevărat MARE, din mai multe puncte de vedere…

de Mădălina Amza

MARE ca număr de oameni implicați. Ediția de anul trecut a adunat aproximativ 10000 de persoane care au făcut mișcare pe durata evenimentului. Anul acesta se așteaptă cel puțin la fel de mulți amatori de mișcare, oferta fiind foarte variată: zumba, fitness, kangoo jumps, pilates, aerobic, spinning și multe altele. În ceea ce mă privește, mi-ar fi plăcut ca printre aceste sporturi să se regăsească și alergarea, eventual sub forma unei competiții mai inedite.

Succesul ar fi garantat, dat fiind că numărul de alergători este din ce în ce mai mare, iar această perioadă este una destul de “săracă” în competiții. De asemenea, pentru că scopul evenimentului este de a promova sportul la scară largă, ar fi util ca această promovare să se facă și în rândul oamenilor mai puțin duși la sală, pentru care Rebound AAS, Kempo Kick, Steel Tonic sau Steel Combat sună mai degrabă a titluri de filme de acțiune.

MARE ca durată. “Cea mai mare oră de sport” are o durată generoasă, de 12 ore. N-am auzit de vreun alt eveniment sportiv de asemenea anvergură la noi în țară. Însă cu o floare nu se face primăvară și ar fi frumos ca evenimentul să fie integrat într-o campanie mai amplă de promovare a sportului. Idei ar fi o groază: colaborarea cu cluburile sportive de amatori, care organizează astfel de activități în mod gratuit, discount-uri la achiziționarea unui abonament la sălile de fitness participante sau organizarea de concursuri care să premieze soluțiile creative de promovare a mișcării. Ora mea ideală de sport n-ar avea doar 60 de minute, ci măcar vreo 40000.

MARE ca mesaj. 7 din 10 români fac sport cel mult o dată pe lună sau deloc, în contextul în care informațiile legate de beneficiile unui stil de viață activ sunt omniprezente, începând cu spoturile TV care ne îndeamnă la mișcare (“Pentru o viață sănătoasă, faceți mișcare cel puțin 30 de minute în fiecare zi”) și terminând cu nenumărate emisiuni și articole pe această temă. În opinia mea este nevoie de schimbarea strategiei de marketing, pentru că sportul nu este doar o modalitate de a scăpa de colăceii de grăsime sau de a-ți prelungi viața, ci și o oportunitate de dezvoltare personală, de autocunoaștere, de depășire a limitelor, de a fi mai fericit sau de a-ți lărgi cercul de prieteni.

MARE ca importanță. Un eveniment sportiv are toate șansele să atragă un număr mai mare de oameni dacă este construit în jurul unei cauze a comunității. Tuturor ne place să fim din când în când supereroi, iar ocazia de a contribui la o schimbare în bine poate fi un imbold de a renunța la comoditate. Nu întâmplător competițiile de alergare includ măcar o cauză umanitară sau de interes public (de exemplu, construirea de piste de biciclete). Un exemplu relevant în acest sens ar fi alergarea de grup organizată de Ro Club Maraton în sprijinul campaniei “În pas cu Paul”, unde pentru fiecare kilometru alergat de cineva era oferită o sumă de bani pentru construirea secției de terapie intensivă nou-născuți a spitalului Marie Curie.

Deși a fost un eveniment organizat de pe o zi pe alta, s-a bucurat de o participare record de 100 de persoane, atât alergători cu ștate vechi, dar și persoane care în mod normal ar fi rămas în fața televizorului în acea dimineață ploioasă de duminică.

În orice caz, organizarea unui eveniment de amploarea “Cea mai mare oră de sport” este utilă și îmbucurătoare. Vă aștept sâmbătă pentru a demonstra că este posibil să strângi la un loc un număr foarte mare de oameni, chiar dacă nu le oferi mici și bere, ci apă și sport.

Comments

comments

Previous

Eveniment feminin de alergare! Pe Mătăsari.

Next

Retezat Trail Race. La debut

2 comments

  1. „7 din 10 români fac sport cel mult o dată pe lună sau deloc” in statistica asta se includ si romanii de la tara care fac sport toata ziua pe camp? ;))

    Oricum, super evenimentul! Sper ca in cativa ani sa fie asa eveniment in fiecare oras din tara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also