Cred sincer că modul în care fiecare dintre noi se raportează la alergare e tot atât de important și corespunde tot atât de mult propriei personalități ca relația pe care o avem cu alte chestiuni importante precum Dumnezeu, sexul, moartea.
Merită să îl vedeți când aleargă împreună cu copiii săi. Zâmbește șăgalnic, devine volubil (nu că nu ar avea oricum o normală doză de sfătoșenie specifică mai tuturor moldovenilor!), zâmbește și mai mult, ar vrea parcă să împărtășească din bucuria sa tuturor.
Are un entuziasm contagios când aleargă, mai ales când o face alături de cei dragi (soția și copiii îl însoțesc mai la fiecare cursă) și de prieteni.
Tiparul vieții lui de până acum nu pare ieșit din comun. De fapt, nu are nici de ce să fie. O copilărie frumoasă, dar obișnuită, de orășean la a treia generație, ceva probleme cu kilogramele (îi place să spună că de fapt era rotofei), dar în același timp un copil și ulterior un tânăr activ, dinamic, interesat de sport și de mișcare.
De pe la 20 de ani a practicat fitness la nivel de amatori, iar din 2006 s-a apucat de arte marțiale. Le practică și acum cu osârdie, cel puțin o dată pe săptămână. Între timp, a terminat o facultate, s-a căsătorit, s-au născut Ana și David (am mai pomenit despre cei doi copii, dar ăsta e un lucru care nu deranjează să fie repetat!), conduce un departament în cadrul unei multinaționale din domeniul IT etc, etc.
Alergarea a apărut de puțin timp în viața sa, dar totul s-a întâmplat frumos, ca atunci când întâlnești pentru prima dată pe cineva care îți place dar despre care ai senzația că îl știi de o viață.
Iar lucrurile au mers repede înainte. Kilometrii alergați au devenit tot mai mulți, a venit primul maraton, mai întîi montan, apoi de șosea (cu un timp care pentru mulți <<pare SF>>), apoi primul ultramaraton, apoi alte curse de anduranță.
Dar totul a venit natural. Deși mereu alert, deși simte continuu nevoia să facă lucruri noi, nu a fost tentat să își depășească pompieristic limitele ci doar să facă lucruri la care a visat, care să îi spună – sau poate să îi reamintească? – cine e cu adevărat. Și ce iubește cu adevărat.
E îndrăgostit de munte. Nu a crescut la munte, l-a descoperit relativ târziu (pe la 16 ani), dar simte că acolo își trăiește intens viața. ”Mi-e clar că sunt îndrăgostit de munte, de alergarea de anduranţă şi nu mă văd renunţând la ea”, spune Adrian Ber.
Despre Adi Ber am tot vorbit până acum. Și despre ceea ce iubește: familia, alergarea, muntele. Pe toate acestea, într-un fel, a reușit să le mai adune o dată împreună și să le dea forma unui proiect: Ber2M.
Adică o alergare marca Ber (lungă și cât mai intensă!), pe doi munți, Făgăraș și Piatra Craiului (”aceștia din urmă sunt munții cei mai dragi mie”), pe distanța de circa 123km.
Amănunte, nu lipsite de importanță, dar totuși amănunte sunt faptul că diferența de nivel cumulată a traseului e de peste 7500 metri, că va încerca să alerge în maximum 25 de ore, că proiectul a devenit și o modalitate de strângere de fonduri pentru cauza Viitor Plus.
Ce contează cu adevărat, în cele din urmă, e faptul că pe 3 mai Adrian Ber va alerga pe munții săi dragi, că familia îi va fi aproape și că la sfârșit pe fața stoarsă de oboseală va înflori un zâmbet.
Multă baftă Adi Ber.
Romanian
English
Succes! O alergare cat mai placuta si o vreme nici prea-prea, nici foarte-foarte, numa buna de alergatura! Asteptam poze si povesti.
Mult succes & nice article that gives for a part an answer on the question of the Trans Romania Run – 14h pm – 34°C, somewhere between Medias & Agnita, an old wise lady that let her goose out asked : „why do you run? There seems no one to chase you …”
Best Regards
John
Bafta, Adrian!