Alergând prin Parcul Natural Văcărești
Alerg cu Dan Bărbulescu prin Parcul Natural Văcărești. Dan este directorul executiv al asociației și fur meserie.
[Adrian Dohotaru]
Sunt doldora de întrebări: „Cum ați făcut dosarul de parc natural? Ce greutăți și opoziție ați întâmpinat? Cum a venit sprijinul pentru campanie? Ce ne sfătuiți să facem la Cluj în campania SOS Parcul Est?”.
Dan răspunde perspicace și cu răbdare.
Îmi place fuga pentru că priveliștea e bizară pe dig. De o parte blocuri, fabrici, străzi, de cealaltă natură, apă, stufăriș, păsări. Aglomerație versus vegetație. Parcă mi-aș fi dorit mai mulți copaci. Drumul pe poteca digului este atât de îngust din cauza vegetației că alergăm unul în spatele celuilalt. Povestim și despre alergare, proiectăm wishful thinking cu organizatori de competiții, deveniți cavaleri ai mesei rotunde, care decid împreună ce cauze de mediu susțin la nivel național și regional.
Organizează nu doar o competiție de alergare la care oamenii se relaxează, ci și un eveniment civic în care ne auto-educăm prin ateliere de activism, prin sesizări trimise în masă, prin prezentări de politici publice.
E prima alergare la Văcărești și atenția mea e hiperactivă. Activismul, dorința, pasiunea îmi poluează creierul.
Dar mi-ar plăcea să revin să să urmez ritmul păsărilor, să-mi urmez apoi ritmul interior. Îmi imaginez ritmul în stilul meu ardelenesc în care mă mișc și nu mă mișc, în care alerg atât de relaxat încât m-aș legăna într-un hamac.
La finalul alergării, sudoarea încleiază creștetul. Îmi astupă durerile constante de cap pe care le am în București de la nesomn. Ieșind din parc, orașul mi-a devenit mai puțin străin.
Îl salut și pe Zacharias Lichter, pe care îl întâlnesc constant la alergările din Parcul Cișmigiu unde hrănește păsările, care îmi spune în stilul lui straniu cum vine el eurozen săptămânal în parc, unde a văzut fuziunea orizonturilor și că atunci când și-a luat sărățele din magazinul de lângă parc un uliu a intrat prin geamul magazinului și i-a gustat din mâncare.
Am fugit înapoi în centru, pe malul Dâmboviței, întrebându-mă ce vrea să spună exact.