Una din întrebările pe care mai toți alergătorii de distanțele lungi și-o adresează cu teamă este: efortul intens e dăunător pentru inimă? În ciuda a numeroase studii pe această temă, specialiștii încă nu au găsit răspunsul definitiv.
Vestea că Micah True – mai bine cunoscut sub numele de Caballo Blanco – a murit relativ recent la doar 58 de ani, nu doar a întristat ci a și surprins comunitatea alergătorilor din întreaga lume. Caballo Blanco a devenit faimos după ce scriitorul american Cristopher McDougall l-a ales drept personaj principal pentru best-sellerul său ”Born to run” (vezi și ”Născut pentru a alerga”, Preda Publishing, 2013), popularizând astfel nu doar alergarea, cât mai ales ultra-maratoanele și stilul minimalist și natural de a alerga (pe scurt, folosind încălțări cu talpă subțire, dar mai ales cu o călcătură pe partea din față a piciorului).
Caballo Blanco a fost găsit mort anul trecut, undeva într-o zonă muntoasă din Mexic, după ce plecase să își facă antrenamentul său obișnuit: o alergare la altitudine, de cel puțin 20 de kilometri lungime. Și asta zilnic.
Prietenii și autoritățile l-au căutat aproape patru zile, înainte de a-l găsi pe fundul unei văi. Rezultatul autopsiei a fost clar: ”Micah True a murit în urma unei cardiomipatii cauzată de efortul susținut”. Tradus pentru nespecialiști, asta înseamă că bărbatul a decedat din cauze naturale, mai exact ventriculul stâng al inimii, cel prin intermediul căruia inima pompează sânge oxigenat în corp, era mărit și a dus la producerea unei aritmii fatale.
Sunt însă specialiști care consideră că moartea lui Caballo Blanco nu a fost deloc una din cauze naturale. ”Schimbările patologice induse în inima acestui alergător de 58 de ani sunt manifestări ale <<cardiomiopatiei Pheidippides>>, fiind cauzate de exercițiile fizice prea intense și prea numeroase”, a fost concluzia doctorului James O’Keefe de la Institutul Saint Luke din Missouri și prezentată în timpul reuniunii anuale din 2012 a cardiologilor americani. ”Maratoniștii și cicliștii din Turul Franței, spre exemplu, au sisteme cardiovasculare puternice, eficiente. Dar efortul pe care aceștia îl depun nu poate fi susținut timp de decenii. Antrenamentul de anduranță supune inima unui efort intens care nu face altceva decât să accentueze îmbătrânirea inimii”.
Opinia sa a fost preluată de mass media și rezumată la modul: ”atleții din sporturile de anduranță se sinucid treptat, din cauza excesului de antrenamente și de efort”.
Sună îngrijorător, nu-i așa? Însă nu toți experții împărtășesc această opinie. ”Ideea că activitea fizică de anduranță induce un factor de risc crescut din cauza unui atac cardiac nu este susținută de nicio dovadă științifică”, spune doctorul britanic Keith George, citat de ”Outside Magazine”.
În 2011, George a publicat rezultatele unui studiu realizat pe 165 de alergători care au teminat cursa de 100 de mile ”Western States 100” din California. Datele colectate au arătat că inima tuturor acestor atleți era normală. Normală însă pentru niște ultra-maratoniști. ”Da, inimile erau mai mari decât media obișnuită. Erau însă inimi ale unor persoane care biologic ar fi trebuit să aibă cu 10-15 ani mai puțin”, spunea dr. Keith George.
Inima mărită este o evidență în cazul sportivilor care practică sporturi de anduranță. În limbajul curent i se spune și ”inimă de bou”. Reprezintă, în fond, o adaptare fiziologică în urma căreia pereții ventriculului stâng se îngroașă, iar dimensiunea acestuia se mărește, totul numai pentru ca sângele să poată fi pompat mai eficient către organism. Schimbările sunt naturale, fiind determinate de tipul de efort și, nu în cele din urmă, sunt schimbări reversibile. Revenind la studiul doctorului britanic, concluzia acestuia a fost: ”Modificările la nivelul inimii alergătorilor sunt minore din punct de vedere clinic și nu există absolut nicio evidență că aceste schimbări ar putea duce cumva la o creștere a riscurilor de atac sau moarte cardiacă”.
Ce e de făcut în aceste condiții, când inclusiv specialiștii se contrazic în concluzii? De fapt, opiniile lor diferă, însă nu în fond. Chiar și doctorul James O’Keefe recomandă alergarea, însă cu moderație. El crede că sportivii amatori ar trebui să alerge doar vreo 35 de kilometri pe săptămână, iar antrenamentele – însumate – să nu fie mai lungi de șapte ore. ”E mai bine să faci efort decât să fii o persoană sedentară”, spune cardiologul american.
Pentru doctorul Keith George întrebarea ar trebui să fie alta: ”cât de departe se poate merge în sporturile de anduranță?”. Iar răspunsul său este că, pe baza datelor științifice de până acum, încă nu a fost identificată o limită a organismului uman. ”Întotdeauna vor fi persoane care vor deceda la capătul unui maraton sau al unei curse montane ultra-. Numai că acestea sunt doar niște excepții și, în cele din urmă, niște ghinioniști”, crede Keith George.
Articol apărut în revista Alerg #13.
Romanian
English
Tocmai fiindca este greu de spus unde este situata limita intre sanatate si distrugerea sanatatii prin sport, nu strica un dram in plus de prudenta din partea alergatorilor. Acest articol imi aduce aminte de un material publicat de domnul Silviu Dumitrescu in urma cu 2 ani pe site-ul Ro Club Maraton: http://www.maraton.info.ro/am-uitat-de-unde-plecat.html Pe atunci nu intelegeam vorbele domnului Dumitrescu, pentru ca faceam primii pasi in directia ultramaratonului si ma simteam ca un copil caruia bunicul ii cumpara o inghetata, dar nu ii da voie sa o manance pentru ca este rece. Astazi inteleg mai bine la ce se referea.
Nu de putine ori, pasiunea pentru alergare este urmarita in dauna sanatatii. Se intampla atat la case mari, cat si la case mai mici, atat la atletii profesionisti (unde pe langa pasiune sunt in joc si banii), cat si la alergatorii amatori. Am citit atatea si atatea relatari despre accidentari, nu de gravitatea celor de care se vorbeste in material, dar oricum accidentari care afecteaza starea generala de sanatate si sunt asociate cu alergarea. Ba chiar azi am aflat ca detinatorul actual al recordului la maraton, Patrick Makau, nu va mai participa la maratonul de duminica de la Berlin, din cauza unei accidentari la genunchi.
Multumiri, Marian, pentru material! Vechea maxima latina „Est modus in rebus“ ar trebui sa ne dea de gandit si noua alergatorilor.
Multumesc Hadrian pentru comentariu. Nimic de adaugat. ”Est modus in rebus”
Un dram de prudenta pentru ce tip de alergator? Cred ca-i necesar sa facem diferentierea intre cei ce alearga pentru a face miscare, a se simti bine, a fi mai sanatosi si cei care au alte scopuri.
Un alergator profesionist si foarte probabil o importanta parte dintre cei amatori nu alearga neaparat pentru sanatate. Un kenian care se antreneaza pentru maraton are in vedere in special performantele si banii ce vor veni in urma lor, nu sanatatea. Chiar daca s-ar stabili o limita pentru aceasta persoana cu siguranta nu ar tine seama de ea. Sportul in multe cazuri este singura cale de „a iesi din foame” si nu o dorinta de a fi sanatos sau mai sanatos.
Aceasta e doar una din motivatiile ce lasa pe plan secund sanatatea, dar cu siguranta am putea gasi si altele, inclusiv la amatori, unde recompensa materiala apare mult mai rar si oricum are valori mici.
Limita intre sanatate si distrugerea sanatatii prin sport e utila pentru o minoritate, Patrick Makau si altii ca el nu sunt prea interesati de acest aspect.
Un dram in plus de prudenta pentru toate categoriile de alergatori. Sanatatea este o conditie sine qua non pentru practicarea alergarii, indiferent de nivel, indiferent daca alergatorul constientizeaza, respectiv urmareste acest lucru sau nu. Pentru baietii acestia si fetele acestea din frunte sanatatea este chiar mai importanta decat pentru alegatorii amatori. Daca eu ca alergator amator ma accidentez, sunt nevoit sa stau deoparte, dar de cele mai multe ori voi putea sa imi vad de serviciu, fara ca veniturile sa sufere. In cazul alergatorilor pentru care premiile de la concursuri ocupa un loc important in sursele de venituri, sanatatea este si mai importanta. O accidentare banala se poate transforma intr-una serioasa, iar o astfel de accidentare poate avea la randul sau consecinte financiare serioase, pe termen scurt sau lung.
Oricum, e dificil si pentru ei in conditiile concurentei mari de care nu duc lipsa, inaintarii in varsta, presiunii din partea lupilor tineri care vin din spate, presiunii la nivel de federatie, presiunii din partea organizatorilor (sub forma primelor atractive pentru rezultate deosebite). Ar fi gresit sa tragem concluzia ca nu ii intereseaza sanatatea, ca alearga doar pentru bani. In fond sanatatea este capitalul cu care lucreaza. Makau chiar pare de apreciat pentru faptul ca nu alearga duminica doar de dragul primei de participare, in conditiile in care stie ca nu are sanse la podium. Vorba ceea: He who fights and runs away, lives to fight another day.