marți, decembrie 10 2024

Azi m-am trezit târziu și cu puțin chef de alergat. În primul rând, mă durea capul. Ieri, 29 aprilie, a fost ziua mea și câțiva prieteni bine informați nu m-au lăsat să uit. În acte ziua mea este pe 1 mai, datorită perioadei comuniste în care m-am născut.

Probabil că mama, când a anunțat la serviciu că va avea, în primăvară, un copil, a primit ca sarcină de partid să nască la data de 1 mai, Ziua Solidarității Internaționale a Celor ce Muncesc, dovedind astfel adeziunea tuturor mamelor din Republica Populară Română la cauza comunismului.

Fiind dumneaei,  mama mea, în secret, o opozantă a regimului comunist, a comis un act de rebeliune și a născut pe 29 aprilie. De declarat la Primărie m-a declarat totuși  pe 1 mai, împăcând astfel și capra opoziției și varza roșie a comuniștilor.

Deci m-am trezit, spre prânz, cam fără chef, iar când am văzut cerul senin mi-am imaginat că la ora aia a alerga prin Herăstrău este echivalent cu a alerga prin mulțimea strânsă în fața Palatului Buckingham, ca să se zgâiască cum Prințul William o pupă pe Cenușăreasa aia de Catherine Middleton și apoi mai trage o dublă la pupat, mai ceva ca la Hollywood, să fie sigur că a filmat toată lumea.

Văzând totuși câțiva nori în zare, iar la meteo, pe net, anuntându-se „eventuale averse de ploaie”, m-am echipat totuși și am plecat cu speranța în suflet, în parc. Eram, probabil, singurul din tot parcul care se ruga să plouă.

În așteptarea ploii am citit dintr-o carte de un umor macabru, în care personajele își urează seara la culcare „să ai numai coșmaruri”, iar la aniversări invitații ridică cupe de șampanie spunându-i sărbătoritului: „De acum ai un an mai puțin de trăit”.

Excelentă cartea, dar probabil sub influența ei și a soarelui care strălucea tot mai puternic pe un cer tot mai senin, după vreo oră îmi venea să mă arunc în lac. Până la urmă, văzând că mașinile vin în parc în flux continuu, am plecat ca să nu mă blocheze vreuna în parcare până la noapte.

Mâine am să mă scol însă devreme și am să mă antrenez dublu, că tot e ziua mea. (Text de Viorel Ghiță – Grizon).

Comments

comments

Previous

Cu casa închisă. Dar încă e nevoie de ajutor

Next

Ziua Sportului și alergare la Zalău

5 comments

  1. Pai la multi ani! Pentru ieri si pentru maine, si va dorim ceea ce ne dorim si noua! E adevarat, acum cativa ani imi doream sa fiu blonda, tanara si frumoasa, asa ca mai bine sa va dorim ceea ce va doriti, shefu.

  2. La multi ani! Pentru Cabron: Inca 5-10 „unu maiuri” d’astea si voi reusi sa te bat la alergare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also