Arta fugii

De ce alerg?

O întrebare mai actuală decît oricînd. Și debutul unei serii de articole pe această temă

[Marian Chiriac]

Am răspunsuri clare la întrebarea din titlu, pe care le-am mai enumerat și cu alte ocazii. Le reiau mai jos deoarece actualul context, cauzat de pandemia de coronavirus și seria de spaime, restricții și schimbări aferente, ne pune în fața unor dileme. De ce alergăm? Cum vom mai putea face asta și mîine și poimîine și în lunile care urmează? Cum va arăta lumea alergării?

Așadar, de ce alerg? Nu am un motiv anume. Alergarea îmi aduce aminte, întîi de toate, de copilărie. Mă simt liber, neîngrădit și chiar dacă se întîmplă să alerg pe pista unui stadion sau pe aleea unui parc, mereu am senzația că la pasul următor mă poate aștepta o surpriză. Plăcută.

Uneori am senzația că zbor, deși mă desprind doar câțiva centimetri de pămînt și asta, evident, pentru numai cîteva fracțiuni de secundă.

Sînt un solitar. Adică îmi displace singurătatea, însă îmi place mult să am momentele mele cînd sînt numai cu mine. Cînd alerg mă regăsesc.

Alerg ca să mă educ. Învăț să am răbdare. Învăț să îmi ascult corpul. Învăț să îmi cunosc și să îmi accept limitele.

De fapt, alerg fără niciun motiv, doar așa, pur și simplu, pentru că dacă nu aș alerga aș simți că viața trece pe lângă mine fără rost. Nu pot să explic altfel.

Alergarea are un viitor care trebuie reimaginat doar la nivel colectiv

Cum va arăta însă lumea alergării pe viitor? Nu știu. Pe moment, ni se spune că în viața obișnuită, cea de toate zile, ne vom pune măști și viziere pe față, cînd trecem unul pe lîngă altul, la distanță regulamentară. Sau vom instala niște panouri de plexiglas între noi cînd vom merge în locuri unde se muncește, se socializează, se ”interacționează” păstrînd ”distanța socială”. Și, desigur, în tot acest timp ne vom spăla des pe mîini.

Și, astfel, ne vom trăi noile vieți, cel puțin pentru o vreme, uitînd – ca să citez – cît de fericiți am fost de fapt în vechea noastră viață, fără să o știm.

Oricum, noile noastre vieți, în afară de mască și mult săpun, vor însemna pentru mulți tot fuga continuă pentru bifarea ”taskurilor” la job (e drept, nu toți vor fi fericiți să îl aibă), tot gîndurile apăsate legate de plata creditelor, tot lipsa timpului liber și a momentelor de relaxare cotidiană, tot mîncare semicongelată pe sponci, însoțită e drept de un capucino în ambalaj ecologic, tot Netflix și popcorn, de fapt cam tot ce făceam și pînă acum în goana tot mai nebună a consumerismului cotidian. E drept că, pentru o vreme, vor lipsi vacanțele exotice sau city break-urile de shopping.

Totuși, pentru cine aleargă – chiar dacă pentru o bună bucată de vreme vor lipsi concursurile de masă – rămîne bucuria specială a efortului fizic și intelectual asociat mișcării, emoția de a îți atinge constant limitele sau de a descoperi locuri noi, sinceritatea și gratuitatea alergării făcute doar pentru tine (sau alături de un grup mic de prieteni).

Totuși, pentru cine aleargă – chiar dacă pentru o bună bucată de vreme vor lipsi concursurile de masă – asta rămîne o formă de negare a ritmului obișnuit de viață. Iar asta, în actualele condiții, chiar contează.

În fond, în alergare nu există compromis. Nu există cale de întoarcere. Se merge numai înainte. Există doar un drum de parcurs și o linie de sosire care te așteaptă.

Comments

comments

>
Previous post

Sezonul maratoanelor de toamnă rămîne incert

Next post

Ultramaraton AUTISM 24h - Covid19. Va fi altfel

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *