Despre alergarea simplă și Ziua Pământului
Îmi place să fiu printre primii la concursuri, dar nu vreau să mă antrenez competitiv.
de Adrian Dohotaru
Antrenamentul competitiv presupune un plan riguros de antrenamente, cronometru, GPS, indici de performanță, măsurători peste măsurători. Nu vreau nimic din toate astea pentru că aș alerga mai rar cu soția și prietenii.
Alergarea rămâne pentru mine un hobby și îmi place să știu că accelerez sau o las mai ușor după pofta și bătaia inimii mele. Fără ceas, fără plan prestabilit de antrenament, darămite de antrenamente.
Totuși, diferențe nete de ritm există, iar asta o rezolv prin alergarea Fartlek. Când alerg cu soția fac flotări pentru a-mi întări mușchii brațelor și ai pieptului, subdezvoltați în raport cu picioarele. Alternez cu ”lansate” la deal sau pe plat între 150 și 400 de metri și diverse ”speciale”, cu precădere genunchi sus și călcâie la șezută.
După alergarea de tip Fartlek pot să fiu la fel de obosit ca după o alergare cu o medie de 4 km pe mie. Și îmi permite să fug, din când în când, corp la corp, cu prieteni care au propriul ritm, așa cum s-a întâmplat în Vlădeasa, al doilea vârf al Apusenilor. Dacă vroiam să fug mai tare, o făceam, după care mă întorceam pe același traseu ca să ne petrecem timpul împreună.
Până pe Vlădeasa am mers în plimbare, înapoi în alergare spre Pietrele Albe, pe o pantă foarte abruptă pentru Apuseni, după care am cotit-o la stânga pe drumul forestier spre Rogojel. Cu totul, vreo 22-25 de km. De sub Pietrele Albe până pe vârf, s-ar putea organiza o cursă de vertical race, pentru că panta permite o asemenea competiție.
Marta și-a bătut recordul de distanță (7 km), Zsolt vrea să se apuce de alergări, iar Ioana se reapucă de antrenamente regulate. În efort, lucrurile erau simple și rotunde. Cum aerul era curat și tare, nu simțeam nevoia de mai mult.
Am alergat desculț și pe Vlădeasa, un vârf domol, înierbat și cu pământ moale și din când în când treceam prin zăpadă. De pe Vlădeasa, vedeam munți împăduriți, un lac de acumulare, dealuri și văi. Jnepeniș în jur. Fiind desculț, îmi aminteam de dățile când alergam ori mergeam ca adolescent pe Vârful Muntele Mare și mă afundam în mușchii platoului cu o senzație de high natural. Intram până la glezne în mușchi, iar ei mă acopereau parcă protector. Azi, când îmi notez gândurile, e Ziua Pământului, care e la fel de importantă pentru mine ca Ziua Muncitorului de 1 Mai sau Ziua Femeii de 8 Martie, toate trei sărbători laice venite din partea unor oameni cu o conștiință de stânga, critică la adresa modernității capitaliste.
Când am ajuns în sat, barmanița îmi povestește despre tăierile masive de păduri din jurul masivului Vlădeasa și a Parcului Natural Apuseni. Mi-am amintit în sat de versurile propuse de UNESCO de Ziua Pământului, scrise de Abhay K, pe Oda Bucuriei a lui Beethoven. Aș vrea să simt versurile și melodia alergând desculț pe pământ și iarbă nu doar la 80 de km de oraș, ci și în habitatul meu clujean, alterat de modernizare, betonare, poluare, defrișare etc.
Așa cum pământul a fost ca o mamă protectoare pentru noi de mii de ani, când mergeam și alergam într-un pelerinaj mirean, între urme de ATV-uri și de camioane care încărcaseră lemnul Munților Apuseni, mă gândeam că e timpul să îi returnăm favorul. Alergarea mea simplă se complicase, căci nu-mi mai aparțineam doar mie, soției și prietenilor mei. Era geloasă și mă cerea înapoi, după ce în ultimele sute de ani de confort industrial, i-am fost necredincios:
Joyful, joyful we adore our Earth in all its wonderment
Simple gifts of nature that all join into a paradise
Now we must resolve to protect her
Show her our love throughout all time
With our gentle hand and touch
We make our home a newborn world
Now we must resolve to protect her
Show her our love throughout all time
With our gentle hand and touch
We make our home a newborn world