Coltul Consumatorului

Cine-mi ia și mie o trotinetă?

Alerg.ro octombrie 11, 2017

FacebookTwitterLinkedinPinterest

Ce naiba să fac, pentru că ideile îmi intră în cap greu şi ies şi mai greu? Acum aș vrea să mă apuc de un nou sport: mersul pe trotinetă. Dar la vârsta mea, parcă nu se potrivește. Să îmi las întâi barbă sau să iau pălăria de hipster şi un şal? Dacă ăsta ar fi singurul gând criminal ce îmi trece prin cap…. Așadar, jurnal al unui obsedat ce vrea să dea jos kilograme, săptămâna 2-8 octombrie 2017.

[Adrian Mila]

Trei luni şi o săptămână de la operaţie, peste trei kilograme de şunculiţe în plus. Sper să nu păstrez această proporţie în continuare, un kil pe lună. De fapt cam în fiecare an ajungeam în octombrie în zona aceasta de greutate, de obicei aveam o creştere de greutate în urma antrenamentelor pentru maratonul de la Bucureşti, ca urmare a scăderii volumului de alergare înainte de cursă. Şi a faptului că păpam totul din farfurie, tradiţie scuzată de aşa-zisul carbo-loading.

Cum a dat o brumă de frig parcă îmi creşte şi mai mult foamea. Ar merge o slăninuţă, o țuiculiță, ceva mai gras, să avem un colăcel cu care să trecem sănătoşi iarna, cu colesterolul cât casa. În plus, ca și cum nu era suficient cât m-am îngrășat, îmi aduc aminte, după ceva timp în care uitasem de savarine, că există pe lume şi Cofetăria Maria. Cu greu nu am indicat cu degetul vreo două rafturi pline de prăjituri, mă şi mir că am rezistat ispitei şi am luat doar o prăjitură pentru mine. Prea mică de altfel pentru poftele mele păcătoase.

Săptămâna asta reuşesc să ajung în 6 zile la bazin, deci probabil am înotat ceva peste 10 km. Încep cu bras, fac 200 m craul, spate, încă 200 m craul şi aia e, o oră şi un pic, ca să fiu sigur că nu trag ţeapă adaug câteva minute peste o oră. Teoretic într-o oră fac în jur de 1700-1800 m. Îmi dau seama că nu prea trag, nu transpir, ca să zic aşa, hai, poate o să încep să forţez un pic. Dar este tare bine aşa, indecent de bine, încerc doar să simt apa, să alunec uşor prin ea. Probabil dacă m-aş filma s-ar duce toată poezia şi ar începe comedia, deocamdată mă mint că semăn cu omul din Atlantis şi nu cu mr. Bean.

Doar două şedinţe de kinetoterapie săptămâna asta, la prima încerc nişte noutăţi care mă entuziasmează, adică un soi de alergare în ham, pe loc, legat cu nişte elastice, ca un cuţu când îl zgândări cu băţul prin gard. Iniţial m-am distrat, pe urmă m-am smucit mai anapoda şi nu mi-a mai plăcut deloc. M-am ales iar cu un soi de jenă la coloană şi am lăsat baltă acrobaţiile.

Ca un rezumat scurt şi amestecat, săptămâna a fost cam aşa:

#1. Disperat că nu mă mai încap hainele am început să caut noi metode de consumare a caloriilor. Prima idee, care se distinge prin maturitatea ei, a fost că aş putea să împuşc mai mulţi iepuri dintr-o singură achiziţie. Tro-ti-ne-ta. Trotineta ar fi achiziţia magică, nu consum benzină, aş face probabil până la birou cam cât fac acum cu maşina, aş putea să admir din mers frumuseţile naturii de toate vârstele şi aş consuma ceva calorii. Probabil ar striga câte un biciclist la mine, dă-te la o parte, bă săracule cu trotinetă, dar aş putea să suport asta.

Vreo trei zile m-am uitat pe net după ceva potrivit cu necesităţile mele de deplasare, cred că am dat mai puţin pe una dintre biciclete decât pe posibila trotinetă. Oricum, mă ameţeam că în vreun an ar putea fi amortizată, chiar dacă o compar cu o deplasare cu RATB, nu cu trei plinuri de maşină.

De obicei nu sunt aşa de răbdător, aşteptarea când vrei să cumperi ceva nu măreşte plăcerea, ci o ucide. Tot preludiul, toată căutarea asta afurisită, obligatoriu trebuia să fie o trotinetă la ofertă, (acum orice fereastră deschisă în Crome are ca reclamă minim două trotinete), toată vraja, toată vânătoarea se duc naibii când îl întreb pe Djoko ce sport aş putea să mai fac.

Plin de speranţă îl întreb dacă aş putea să umflu roţile la biclă şi să încep plimbările. Mă dezumflu instant, recomandarea este să mai aştept puţin. Puţin? Noţiunea de „puţin” este pentru Djoko cel puţin la fel de relativă ca cea de „moderat” pentru mine. Puţin înseamnă de fapt „la primăvară”.

Este simplu, am asul în mânecă, de fapt mă cam aşteptam la răspunsul ăsta, aşa că vin rapid cu elementul surpriză, care mă aşteptam să fie primit cu bucurie. Dar cu trotineta am voie, zic, rânjind cu toată gura, plin de speranţă?

Dacă l-aţi cunoaşte pe Djoko aţi bănui şi răspunsul. Este ca o nevastă, nu ai voie nimic, mai ales lucrurile pasibile de produs plăceri. Viaţa trebuie să fie ca un pantof care te strânge, ca un maraton când nu eşti antrenat, ca o pereche de chiloţi prea mici. Trotinetă? Păi asta ar fi şi mai rău decât bicicleta, nu ai voie, în niciun caz, și îmi arată cât de asimetric se mișcă mușchii de la coloană când dai din picioare pe trotinetă.

Sincer? M-a durut. Durerea a ţinut până azi, când m-am uitat în oglindă şi apoi în buletin. Am 54 de ani, nu am barbă şi pălărie de hipster, nu ştiu ce naiba aş putea să caut pe o trotinetă, e ca naiba, numai asta nu îmi lipseşte. Grow up, Mila

#2. Credeam că Smiley are cele mai penibile tunsori, mai ales că are nişte ani peste 30 de ani. Frezele lui de fapt ar fi adecvate plimbatului pe trotinetă, cam acolo s-ar încadra. Nu credeam, dar un nene mai în vârstă decât el reuşeşte să îşi tragă o freza și mai penală, dl Tudor Chirilă, 43 anişori, mă tot uit şi nu îmi vine să cred. Odată chestia asta era numită automutilare. Poate nu mi-ar sta chiar aşa rău pe trotinetă…

#3. Singurul lucru bun întâmplat în traficul din Bucureşti este în zona Doamna Ghica. Nu ştiu cum, dar au reuşit să îi sperie pe cei care parcau înainte de intersecţie şi să facă un trafic mai fluent. Amenda face minuni.

#4. RATB pute. Am spus-o şi o repet. Iar blatul atinge cote astronomice, probabil este primul pas spre transportul gratuit promis în perioada electorală.

#5. Aţi remarcat până acum mimetismul angajaţilor? Cu cât un şef este mai tâmpit, mai arogant şi mai tupeist cu atât mai mult vor imită angajaţii această atitudine în relaţia cu terţii (noi suntem terţii). Toţi angajaţii. Replici deştepte pline de superioritate, neseriozitate şamd. Se vede la schimbarea primarilor, la firme, se vede peste tot. Culmea este că nu se imită niciodată părţile bune sau frumoase, astea nu nasc necesitatea imitării. Doar partea neagră a caracterului are efect, un şef rezonabil este doar un şef slab, unul afurisit este copiat imediat, în zeci de copii grosiere care folosesc până şi aceleaşi înjurături.

#6. Cel mai straniu premiu din câte am văzut până acum este trofeul de la un cros pentru protecţia pădurilor. Să faci un trofeu din trunchi de copac, pe care să poţi numără cercurile anuale pe care le avea copacul tăiat, mi se pare la fel de inspirat ca nişte vouchere pentru şaorma la crosul raw-veganilor. Sau, ţinând cont că le văzusem în braţele unor copii, ca nişte trofee din capete de miel natur la crosul de Paşte. Trofeele de acum probabil că proveneau de la nişte ateliere pentru copii de mânuit drujba. Nașpa, zău, cam mare diferenţa între ce susţinem şi ce facem, mi s-au strepezit dinţii. E ca un ness din cenușa bunicii la parastasul de 20 de ani, un chec cu aromă de migdale amare la Roșia Montana șamd.

#7. Ce naiba să fac, pentru că ideile îmi intră în cap greu şi ies şi mai greu? Să îmi las întâi barbă sau să iau pălăria de hipster şi un şal? Vârsta actuală este sigur că nu recomandă trotineta, dar la anul fac 55 de anişori, ceea ce ar putea genera noi oportunităţi şi o posibilitate mişto de auto-cadou, că cineva responsabil nu m-ar pricopsi cu ceea ce îmi doresc. Tro-ti-ne-ta. Oare sunt concursuri de trotinetă pe categorii de vârstă?

Comments

comments