Recent încheiata ediție a Maratonului Pietra Craiului a stîrnit din nou dezbateri. Condițiile dificile de concurs (cu zăpadă, frig, noroi etc), noul traseu (mai lung, dar mai puțin tehnic), cît de pregătiți și responsabili au fost unii alergători (în majoritate mai puțin experimentați), dar mai ales unde se termină responsabilitatea organizatorilor și unde începe cea personală au fost principalele subiecte dezbătute. Despre toate acestea a scris, extrem de pertinent, Adi Vălean, un cunoscut om de munte, pasionat inclusiv de alergarea montană. Articolul său, publicat inițial pe blogul personal, este reprodus mai jos.

MPC 2017 – cold playground*

Există un principiu care se aplică la orice concurs sau eveniment de sporturi montane, fie că e vorba de alergare montana, ski-alpinism, ski de tură, escaladă, MTB sau raid de aventură. Acesta este AUTONOMIA.

[Adrian Vălean]

Autonomia înseamnă că orice concurent are capacitatea de a-și doza resursele, de a se echipa corespunzător condițiilor, de a lua decizii corecte indiferent de situația în care se află.

Înseamnă că acel cineva știe la ce se poate aștepta, e familiarizat cu tehnica necesară, cu echipamentul care trebuie folosit și mai știe că experiența acumulată îl poate ajuta în cazul în care se materializează vreun risc.

Avântul pe care competițiile de sporturi montane l-au luat în ultimii ani, au întrecut cu mult capacitatea participanților de a se pregăti corespunzător, de a se educa, de a căpăta experiență.

Ambiția și orgoliul sau dorința de a te asocia cu imaginea unui eveniment de notorietate sunt normale, dar ele nu trebuie să devină unicul atribut pe care cineva îl are când se aliniază la start. Pentru că, de multe ori, condițiile de pe munte te scot din zona de confort.

Foto: Concurenți echipat corect pe vreme rea

Sâmbăta care a trecut, la Maratonul Piatra Craiului, condițiile de pe munte ne-au pus în situația în care a trebuit sa luptăm (cu toții) pentru a ne păstra resursele,  echilibrul termic sau motivația.

Din momentul în care tot echipamentul de pe tine e ud, temperatura corpului începe să scadă. E nevoie de mult mai multe resurse pentru a păstra echilibrul termic. Când temperatura exterioară e aproape de zero grade Celsius, deși senzația de sete dispare, se produce deshidratarea. E greu să bei apă a cărei temperatură e la 4-5 grade Celsius. Și chiar dacă bei, e nevoie de și mai multă energie ca să o poți procesa.

Din momentul în care temperatura corpului a scăzut, chiar și cu jumătate de grad sub temperatura normală, e deja greu și târziu pentru a restabili echilibrul. Am văzut din păcate mulți concurenți deja afectați de frig, dar care erau îmbrăcați ca și cum ar fi fost o zi normală de toamnă. Erau deja apatici și nu păreau să conștientizeze pericolul în care se aflau. Și cu siguranță aveau echipamentul în rucsac.

Atributele terenului se modifică radical când e zăpadă. O banală potecă de munte devine expusă în aceste condiții. Trebuie atenție la mers, darămite la alergare. Cine nu are experiență la alergat în astfel de condiții se expune și mai multor riscuri. Mai puțin de jumătate din concurenți aveau bețe de ski. Acestea sunt o piesă esențială când muntele e acoperit cu zăpadă. Prognozele, indiferent pe ce site te uitai cu șapte zile înainte de start, indicau posibile ninsori. Și e responsabilitatea fiecăruia nu doar să respecte cerințele unui echipament obligatoriu sau recomandat, iar la MPC bețele de ski și snow-line-ul erau incluse, dar mai ales să aibă în vedere la ce condiții se poate aștepta și să fie pregătit corespunzător.

În dimineața cursei erau 4 grade Celsius. Un calcul simplu îți indica faptul că o bună parte din traseu va fi acoperit de zăpadă (la fiecare 100 m urcați, temperatura scade cu circa 1grad Celsius). În plus, zăpada se vedea de jos.

E momentul să vorbim despre responsabilitate, pregătire adecvată, experiență de munte, autonomie. Pentru că, indiferent cine și cum organizează un eveniment, acesta nu va putea niciodată să acopere toate posibilele scenarii care pot să apară pe munte.

În urmă cu aproape o lună, am organizat la Creasta Cocoșului o cursă de trail running. La trei ore după ce ultimul concurent a trecut linia de sosire, locul a fost lovit de cea mai violentă furtună din ultimii 50 de ani. Nesemnalată de prognoze, fără avertisment! Am avut noroc că toți voluntarii și concurenții erau deja la adăpost. Dar ce s-ar fi întâmplat dacă erau oameni rătăciți sau accidentați?! Nimeni nu poate anticipa tot ceea ce se poate întâmpla.

De aceea, e esențial ca fiecare să înțeleagă exact ce face și să-și asume responsabil acest lucru.

Eu zic că a fost pur și simplu noroc că nu au fost incidente grave la MPC 2017, dar asta ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru fiecare și un moment bun să se autoevalueze și să vadă ce și cum trebuie să facă pe viitor.

Atrenament și pregătire nu înseamnă doar cu cât alergi pe 1000m. Nu doar diferența de nivel pozitivă (D+) acumulată și km/săptămână sunt relevanți.

Cea mai bună lecție pe care muntele ți-o dă este că-ți pune o oglindă în față.

Depinde de fiecare dacă înțelege corect ceea ce vede sau dacă alege să-și decline responsabilitatea și să dea vina pe altii.

Textul este reprodus cu titlul și imaginea existente pe blogul autorului. Editarea articolului s-a făcut de către Alerg.ro

 

Comments

comments

Previous post

Cine-mi ia și mie o trotinetă?

Next post

Revista Alerg #37. Zece

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *