În 35 de minute nu poți cuprinde două săptămâni lungi și pline de evenimente. Însă cele 35 de minute ale filmului despre TransRomânia Run – Diagonala Nebunilor 2012 redau elocvent cel puțin o parte a realității: vorbesc despre frumusețea alergării, despre prietenie și spirit de echipă, prezintă o țară frumoasă pe care nu știm întotdeauna să o privim cu ochii deschiși.
La suprafață, filmul e monoton. Zi după zi se aleargă, ritualurile dimineții și ale sfârșitului de etapă sunt cam aceleași, lipsesc dialogurile sau ”momentele de acțiune”. Însă, chiar în aceste condiții, filmul rămâne un document al unei realități interioare.
Asta pentru că dincolo de monotonia alergării, de transpirație, durere, sete sau de discomfortul fizic, pentru alergătorii ”nebuni” TRR 2012 a fost în primul rând o bună ocazie de a trăi viața cu intensitate.
Șerban Chiurlea, Daniel Mușat, Gabriel Solomon și Corin Zinz au fost cei patru ”nebuni” care au reușit să parcugă 840 de kilometri între Rădăuți-Prut și Orșova. Alături de ei a fost și Edi Petrov, care a parcurs jumătate din această distanță.
Dar ca să facem dreptate o să îl lăsăm să vorbească și pe Tudor Mușat, 14 ani, care a fost timp de o săptămână alături de tatăl său în această aventură.
”Noi, restul, formam echipa de susţinere. Treaba noastră era să asigurăm confortul, din toate punctele de vedere, al concurenţilor, care se opreau pentru alimentare la fiecare 5 kilometri. Postura de susţinător nu era, totuşi, atât de uşoară pe cât părea la început. De ce? Pentru că fiecare dintre noi avea în ”grijă” câte un alergător, fapt ce ne impunea o serie de responsabilităţi”, spune Tudor.
”Printre acestea se număra pregătirea scaunelor, a băuturilor izotonice, a gelurilor de răcire, a hainelor uscate şi a suplimentelor cu minerale. Totuşi, cel mai important lucru pe care trebuia să îl ţinem minte era acela de a ne comporta cu calm şi eficienţă în preajma alergătorilor.
Era esenţial să ţinem cont de această regulă deoarece oricine, după o alergare de zeci de kilometri, este mai puţin răbdător şi calm ca de obicei. A fost necesar să le satisfacem mai toate pretenţiile, mai mult sau mai puţin justificate, dar ştiam cu toţii că numai în acest fel ei vor reuşi să termine etapă după etapă, în aplauzele noastre, ale însoţitorilor”.
Romanian
English