vineri, iulie 30 2021

Efortul depus în alergările pe distanţe lungi este considerabil iar acesta, nu o dată, se citeşte pe feţele atleţilor. Am văzut feţe schimonosite de durere, feţe cu o grimasă a suferinţei, feţe transfigurate de efort. Nu vorbim acum de bucuria şi satisfacţia ce se reflectă pe chipuri la sfîrşitul cursei, pentru că acesta este alt subiect.

Unul dintre cei mai mari atleţi ai anilor 1950, cehoslovacul Emil Zatopek , era cunoscut pentru modul său straniu şi dezlînat de a alerga, dar mai ales pentru grimasele infiorătoare ce i se citeau pe faţă în timp ce se deplasa precum o locomotivă. Imaginea de alături este, cred, sugestivă prin ea însăşi.

Credeam că nu există “expresivitate” mai mare decît cea afişată de Zatopek în timpul alergării. Imaginile de mai jos, cu un atlet japonez care cîştigă o cursă locală de maraton, mă contrazic însă. Japonezul parcă mai curînd joacă box cu umbre nevăzute, parcă se agaţă de liane invizibile, înoată contra curentului, respiră ca un peşte fără aer, toate acestea deodată, numai să alerge nu pare. Însă, chiar aleargă, iar timpul său final, de 2 h:16min, nu este unul de lepădat.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=VCJDMA8LG8M&feature=player_embedded]

Comments

comments

Previous

Cine se ascunde in spatele campioanei?

Next

Frumoasa poveste a unei descoperiri de sine

6 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also