miercuri, decembrie 4 2024

A venit iarna şi de acum lucrurile se schimbă puţin şi în ceea ce priveşte alergatul. În ceea ce mă priveşte:

nu renunț la antrenamente! Sincer, e mai greu să mă motivez și să găsesc timp în condițiile în care ziua e sensibil mai scurtă. Folosesc însă unele mici „trucuri”: în această perioadă îmi impun un program de antrenament mai riguros, pe care îmi propun să îl respect ad litteram. Altfel, mă cert, îmi bat obrazul. (Vara sunt mult mai leneș și mai neatent la pregătire). Pe de altă parte, încerc mai mult decît oricînd să nu alerg singur. Un partener te motivează vizibil. Ca să parafrazez: prietenul, iarna se cunoaște!.

fac îndeosebi antrenamente de acumulare, alergări mai lungi chiar dacă la o viteză mai mică. Nu prea cobor sub 10 km alergați, în această perioadă a anului. Așadar, renunţ aproape total la antrenamentele de viteză în aer liber. Asta nu înseamnă că nu trebuie alergat într-un ritm rapid, dar nu e recomandabil să alergi cu mai mult de 80-85% din viteza maximă.

mă îmbrac mereu cu trei straturi: primul trebuie să fie plăcut la atingere şi să lase pielea să respire (tricou de bumbac sau de polyester); al doilea trebuie să reţină umiditatea ce trece prin primul strat (fleece de polyester sau bluză din lînă); pe deasupra bluză de vînt. Obligatoriu căciulă şi mănuşi.
– cu toate că sunt îmbrăcat (mai) gros, încerc să evit să mă încotoşmănez, deoarece senzaţia de supra-încălzire e tot atît de neplăcută precum cea de frig.

– deşi aparent nu ar fi nevoie, iarna beau tot multe lichide. În timpul antrenamentului băuturile de rehidratare nu trebuie să fie reci, de aceea e recomandat un termos.

sunt atent să inspir doar pe nas, iar cînd este frig puternic mă protejez la nivelul nasului și al gîtului cu o bandană.

nu stau niciodată mult timp pe loc după terminarea antrenamentului. Fie continuu să alerg uşor pînă acasă, fie îmi schimb repede tricoul transpirat. Şi şosetele trebuiesc schimbate imediat, dacă sunt ude.

Cam asta mi se pare important. Voi ce sfaturi aţi mai oferi?

Pe de altă parte, dacă sunteți interesați de echipament, prietenul Gabriel Solomon a făcut aici o selecție a modelelor și prețurilor la căciuli.

Foto: Mysza

Comments

comments

Previous

Presa pe fugă

Next

Andrei a luat-o razna!

1 comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also