Info general

Maratoane la Londra, Cluj…

La Londra am fost cu mintea, căci acolo s-a desfășurat duminică una dintre cele mai importante curse de maraton ale acestui început din an. Iar la Cluj, în aceeași zi, am fost prezenți la singura cursă de maraton din această primăvară, din România. Câteva considerații, pe fugă, urmând ca în zilele următoare să revenim cu amănunte, mai ales despre competiția de la Cluj (vestea bună e că organizarea a fost… foarte faină).

Așadar, la Londra, kenyenii s-au impus aproape pe linie (primele două locuri la masculin și primele cinci la feminin). Cursele au fost câștigate clar de către Wilson Kipsang (2h:04min:44sec) și respectiv Mary Keitany (2h:18min:37sec), cu timpi foarte buni. Keitany – care a avut o primă jumătate a cursei mai lentă, dar a accelerat mult pe final – a alergat cea mai rapidă cursă feminină a anului, în timp ce Kipsang – care a adoptat altă strategie, începând în forță și încercând să mențină cât mai mult ritmul agresiv – a ratat recordul competiției pentru doar patru secunde.

O analiză aprofundată a tacticii folosită de câștigătorii de la Londra se poate citi aici.

Câteva cuvinte despre maratonul de la Cluj. Vremea a fost tocmai bună pentru alergat, participanți mai numeroși, locația de start inedită, public mai entuziast. Și traseul a fost puțin schimbat, mai plăcut și fără panta mare de la prima ediție. Cu toate acestea doar în proba de semimaraton s-a alergat foarte tare, kenyanul Sawe Kiprotich impunându-se cu un competitiv 1h:05min:48sec. La feminin s-a impus sibianca Daniela Cârlan în 1h:15min:59sec, podiumul fiind în totalitate ocupat de atlete din România.

La maraton s-a alergat însă mai slab decât anul trecut, cursa fiind câștigată tot de etiopianul Ashenafi Erkolo, cu un timp de 2h:26min:08sec (mai slab cu 4 minute decât în 2011). Și timpii următorilor clasați pe podium au fost cu circa zece minute mai mari decât anul trecut.
Dacă anul trecut pe podium se clasau două atlete din România, acum niciuna nu a mai reușit această performanță. Maratonul feminin a fost câștigat de către o atletă de 39 de ani din Ungaria, Kiss Agnes 2h:54min:25sec, cu un timp mai slab cu trei minute decât anul trecut.

Rezultatele complete sunt disponibile aici.

Mai multe amănunte, în curând.

Foto: Getty Images. În imagine, prințul Harry, alături de câștigătorii maratonului de la Londra.

Comments

comments

>
Previous post

Atletismul românesc e centenar

Next post

Cluj – Gazela: 1-0

Alerg.ro

Alerg.ro

2 Comments

  1. aprilie 23, 2012 at 5:47 am

    Salut,

    Cred ca ar trebui mentionata si prezenta Constantinei Dita la acest maraton. Ea a luat startul la ora locala 9 impreuna cu celelalte atlete de elita, cu 45 minute inainte startului in masa. Din pacate, dupa 5 km se pierduse deja de grupul fruntas al atletelor africane. La final a incheiat pe locul 17 cu 2h32’34”, prima la categoria ei de varsta (40-44). Mai mult, din rezultatele oficiale de pe site (http://results-2012.virginlondonmarathon.com/2012/index.php?pid=start) a fost singurul reprezentant al Romaniei la Londra.
    Felicitari pentru ea si sper sa o vedem si la Olimpiada, in incercarea de a-si apara medalia olimpica!

  2. aprilie 23, 2012 at 6:02 am

    Multumesc Mihnea pentru completari. Mai sunt multe alte lucruri de spus despre ce s-a intamplat la Londra, inclusiv vestea trista a unei persoane care a decedat aproape de finis.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *