Au trecut două luni de la cursa în care am vrut să alerg tot litoralul românesc în plină vară și încă nu mă simt refăcut pe deplin. Dar nu despre refacere vreau să vă vorbesc și nici măcar despre cursă, ci despre pregătirea ei.

Lit1de Adrian Ber

De obicei nu vorbesc prea mult despre antrenamente sau pregătiri, dar de data asta a fost ceva deosebit.

Când am mai alergat ultramaratoane, am fost întrebat cum m-am antrenat. Păi cum? Am alergat. Cât de mult mi-a permis timpul. Și când timpul nu mi-a permis, mi-am făcut măcar un pic de timp. Dar de data aceasta simțeam că nu e suficient. Că trebuie ceva mai mult, că nu ajunge doar să alerg.

Și aici era vorba de căldură. Speram eu că vor fi peste 40 de grade Celsius, iar dorința mi-a fost îndeplinită din plin, chiar mai mult. Acum întrebarea era cum să te pregătești pentru așa ceva. Evident, am început să mă documentez, iar opiniile nu au lipsit pe această temă. Ba chiar au fost contradictorii, cel mai adesea.

Începând de la îmbrăcăminte, există două păreri: fie porți negru (sau culori închise) și larg, fie porți alb (sau culori deschise) și mulat. Pentru prima părere ar depune mărturie experiența de mii de ani a beduinilor,iar explicația logică ar fi că se creează o barieră de aer mai rece între haine și corp, iar negrul permite aerului cald să iasă mai rapid. Dezavantajul ar fi ca se încălzește la fel de rapid.

Pe de altă parte albul conferă o izolație mai bună, iar mărturie stau costumele ultramaratoniștilor sponsorizați de firme celebre în curse precum Badwater. Dar albul nici nu permite o ventilație la fel de bună. La antrenamente am încercat ambele variante, dar nu am simțit diferențe majore, așa că pentru cursă m-am hotărât să adopt o variantă de mijloc.

10572098_742336699161166_555884677186665683_oDe altfel, la antrenamente am alergat și fără tricou de multe ori, ceea ce permite cea mai bună ventilație, dar un soare torid te „încinge” și mai tare. Însă alergarea așa la antrenamente are alte avantaje. Dacă intenționezi să alergi multe ore prin soare, consider că este neapărat să te bronzezi înainte. Nu cred că vei reuși să îți acoperi în totalitate corpul cu haine (și nici nu cred că e indicat), iar nici o cremă de soare nu va face față o zi întreagă. Așa că singura soluție rămâne tot corpul tău. Dar antrenat. Și nu există metodă mai bună de bronzare decât în alergare – aviz celor interesați :).

Tot legat de antrenamente, se naște întrebarea – ce te faci dacă nu ai 12 luni pe an vară? Cum te antrenezi?

O metodă bine cunoscută și folosită este să te îmbraci mai gros, nu cu haine mai groase, dar cu mai multe straturi. Iar pe deasupra să mai iei și o geacă impermeabilă, dar nu dintr-un material cu respirabilitate mare. Eu nu prea am folosit metoda asta, iar motivul e destul de simplu. Pentru mine alergarea, e o formă de eliberare, de relaxare, iar asta părea o constrâgere prea mare. Din fericire există și alte metode.

Am auzit vehiculată ideea că nu e necesar să te antrenezi pe căldură, la fel de eficient e să te antrenezi pe frig. Corpul tău trebuie să facă față unor schimbări de temperatură și dacă se adaptează la frig, va face față la fel de bine și la căldură. Dacă ați alergat și pe frig și pe căldură, deja știți că nu e chiar așa. Într-adevăr, corpul se adaptează, dar o face în moduri diferite. La frig, corpul va începe să tremure, pentru a genera energie, deci căldură. Evident că mișcarea ajută. Pe de altă parte, la căldură, corpul, prin transpirație, se răcorește, își reduce temperatura. Evident, că această capacitate de a face față schimbărilor de temperatură, indiferent dacă sunt pozitive sau negative ajută, dar nu suficient.

Totuși îmi trebuia o metodă de antrenament, așa că în primăvară am abordat varianta cu sauna. Evident, nu am alergat în saună, ar fi cam incomod într-un spațiu de câțiva metri pătrați. Iar saună cu bandă de alergat – asta da raritate. Și, în plus, nu îmi place alergarea pe bandă (fără să ofensez pe nimeni eu m-aș simți ca un hamster și asta ar distruge toată frumusețea și libertatea alergării).

Dar păstrând ideea efortului fizic pe căldură, am început cu exerciții cardio. Flotări, abdominale, genoflexiuni – inițial câte 10 repetări la fiecare 2-3 minute timp de 10 minute în total. Iar apoi am crescut până la 20-30 de repetări timp de 20-30 minute. Făceam repetările rapid, tocmai pentru a crește temperatura corpului brusc și a-mi da ocazia să mă adaptez și să revin la normal în condiții de căldură. Pentru astfel de exerciții recomand sauna uscată, nu cea umedă sau baia de aburi. Pe termen îndelungat, antrenamentele în umiditate ridicată s-ar putea să aibă efecte negative asupra plămânilor, deși nu am observat asta în mod practic și nici nu am găsit referințe care să confirme sau să infirme.

Tot ca metodă de antrenament, deși fără nici o legătură cu temperaturile ridicate de data aceasta, am abordat alergarea ca mijloc de transport. Așa că am înlocuit sesiunea de alergare zilnică cu mai multe ”fugi”, dar mai scurte. Chiar și până la cumpărături fugeam. Avantajul este că se reduce timpul de refacere și în plus ești pregătit să alergi în orice moment al zilei. Personal consider că trebuie să fii gata de alergare oricând, oriunde, oricum.

Mai rămânea alergarea pe nisip, care, din păcate, nu poate fi simulată în nici un fel. Chiar trebuie să alergi pe nisip, pentru că nu se compară cu nici un alt teren sau tip de efort. Dar ceea ce ar ajuta ar fi introducerea exercițiilor de echilibru în sesiunile de antrenament.

Antrenamentul nu ajunge într-o asemenea aventură, pentru că nu ești doar alergător. Este necesară și o pregătire strategică. Așa că m-am hotărât să mă înarmez cu informații despre traseu. Așa am aflat că au existat expediții asemănătoare în trecut. Le-am devorat relatările de pe bloguri, așa că pot să vă ofer câteva informații suplimentare.

Expediția Sand’ale 2003 a avut un caracter științific și a presuspus parcurgerea Deltei de la Sulina la Midia pe durata a zece zile. Cei cinci membri, Mihai Dragomir, Alexandru Popescu, Fernando Prajitură, Alexandru Purice, Doru Staiculescu au avut ca scop observarea și notarea unor aspecte privind relieful, flora, fauna, prelevarea de mostre de sol și măsurători GPS.

Romanian Seashore Walking Adventure și-a propus în 2011 parcurgerea litoralului de la Periprava până la Vama Veche. Cvintetul, autointitulat RoSWAT, a trecut în cea de-a unsprezecea zi de Perișor. Din blogul lor îmi este neclar ce s-a întâmplat după.

Costin Ionescu din Bucuresti, Emilian Firu din Curtea de Argeș și Doru Fleșeru din Tulcea s-au hotărât în 2011 să facă turul Deltei pe bicicletă. Din păcate, Doru a fost nevoit să renunțe în Sulina din motive de serviciu, dar ceilalți doi au continuat și pe parcursul a 10 zile (10-19 iunie) au făcut primul și cel mai mare tur ciclist al Deltei sub numele Buhaiul de Baltă.

Le mulțumesc tuturor pentru că și-au împărtășit experiența lor online, dar mai ales lui Costin cu care am petrecut multe ore la telefon înainte de cursă, storcând și ultima ”picătură de informație”, informație pe care de altfel Costin mi-a oferit-o cu mare plăcere și entuziasm. De altfel el a fost și unul din primii oameni pe care i-am sunat după cursa mea.

10616531_742336495827853_7664921078595490409_n

Tot la capitolul pregătire s-a încadrat și echipamentul. Inițial, lista conținea sticlă de filtrare a apei, frontală, prosop, cremă de protecție solară, spray împotriva insectelor, antiviperin, telefon cu cartele pentru toate rețelele, baterie de rezervă pentru telefon, cameră video, fluier, spray lacrimogen, rucsac, parazăpezi (contra viperelor), trusă de prim ajutor, lamă pentru incizie, garou, ochelari de înot, dopuri pt urechi, slip, soluție pentru scos apa din urechi, papuci și șosete de schimb.

Dar, într-un final, la mine am avut buletin, bani (aproximativ 200 lei), sticlă de 2l de apă, rucsac cu rezervor de apă, mini-cameră de filmat și monopied, 2 telefoane și 3 SIM-uri într-o carcasă impermeabilă, lanternă frontală, aparat pentru alungat câinii, spray împotriva insectelor, unt de shea, batoane, ochelari, șapcă, șort, tricou, șosete și o pereche de ”papuci” de alergare minimaliști.

Pentru înot am avut la echipa de suport slipuri, ochelari de înot și dopuri de urechi din silicon. Am renunțat la antiviperin pentru că se face doar după mușcătură și se procură destul de greu. Am renunțat la parazăpezi pentru că nu am găsit unele suficient de ușoare dar în același timp dure și am decis să le înlocuiesc cu mai multă atenție. Restul le-am uitat și nici n-am avut nevoie. Cel mai dureros însă a fost că am pierdut untul de shea (crema mea de protecție solară) la una din trecerile prin apă, fiind nevoit să alerg aproape întreaga zi fără protecție la peste 40 de grade Celsius.

În mod special am lăsat la final echipa de suport. Și asta pentru că am avut parte de cei mai buni oameni: Raluca Borozan, Teodora Pălărie și Gabriel Solomon. Ce aș putea să mai spun despre ei și nu s-a spus sau nu se știe deja!?! Cu ei am comunicat permanent, acolo unde se putea, ei au fost colacul meu de salvare, măcar mental. Le mulțumesc încă o dată!

Voi mai reveni cu încă un episod în care să povestesc despre traseu și parcurs. Traseul a avut porțiuni grele, dar atât de frumoase și interesante, încât cred că merită spusă și povestea lui.

Comments

comments

Previous post

Yes, You Can!

Next post

Știri pe scurt. Prin ploaie

Adrian Ber

Adrian Ber

3 Comments

  1. mocanu maria
    octombrie 18, 2014 at 2:30 am

    Felicitari Adrian!
    Multa sanatate tie si familiei tale frumoase!
    Felicitari si urari de bine si deosebitului tau suport!
    Cu deosebit respect si drag pentru „lumea alergatorilor” !
    Maria Mocanu

  2. octombrie 20, 2014 at 5:35 am

    Multumesc mult Maria!

  3. octombrie 20, 2014 at 5:43 am

    Mi-am dat seama că am uitat un aspect important în ceea ce privește antrenamentul pentru alergare la temperaturi ridicate. Alergând în aceste condiții ai nevoie de apă, pentru că asta este materia primă cu care funcționează sistemul de răcire cu care suntem înzestrați de natură.

    Evident cantitatea de apă necesară crește față de condițiile uzuale. Și crește la un asemenea nivel încât cel mai probabil nu avem de unde să o procurăm. Așa că trebuie să găsim o metodă de a micșora acest necesar. Dar fără apă nu se poate.

    Așa că ce am făcut a fost de fapt să mă hidratez (foarte, foarte bine) înainte de alergare. Și mai puțin după. Surprinzător, această abordare a funcționat și necesarul de apă s-a redus. La o alergare de 40km în miezul zilei în plină vară am consumat doar 2l de apă pe traseu și mai puțin de doi după. Iar în alergarea pe litoral am consumat un pic peste 1l la fiecare 10km.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *