Pe scurt. Ultra cu fox, la naționale
Gata, a venit toamna. Destul de puține competiții, într-un week-end dominat – emoțional și spectacular – de participarea a numeroși români la UTMB.
Naționalele de semimaraton
Desfășurate într-un anonimat aproape total, finalele campionatului național de semimaraton au strîns la start aproape 70 de sportivi de la cluburi din întreaga țară. Dacă la fete, Ancuța Bobocel s-a impus clar și oarecum așteptat, cîștigînd cu un timp de 1h:13min:37sec, la băieți primul a cîștigat, tot detașat, Nicolae Soare – 1h:06min:02sec. Rezultatele complete sunt aici. Rezultatele și implicit despre cam cum stau lucrurile în atletismul românesc merită o discuție mai amplă.
Ultra Trail Făgăraș
A patra ediţie a singurei curse de alergare montană în etape ce se organizează la noi în ţară. 31 august-3 septembrie. Prologul a fost la Avrig, cu o alergare de circa 5km, în mare parte pe șosea. Apoi s-a urcat pe creasta Făgărașului, pe la cabana Bărcaciu și ajungîndu-se la Sîmbăta, inclusiv pe vf. Viștea și vf. Moldoveanu. Per total, UTF3 are circa 75 km lungime, cu 5420 metri urcare. Treizeci de echipe participante. Rezultatele finale ar urma să fie anunțate pe site-ul oficial.
Fox Trail Half Marathon
2 septembrie, Pădurea Băneasa, lîngă București. Peste 500 de pasionați de cros au alergat la ediția a cincea a competiției, pe trei trasee: Scurt – 5 km, Standard – 10 km și Epic – 21 km. Podiumul la cursa de semimaraton, la nivelul 1, +14 ani, a fost cucerit de următorii: la masculin – Cristian Bornaz, Ionuț Marian Purcea și Robert Boroi; la feminin – Iuliana Stroescu, Ilinca Maria Tempeanu și Simona Preda. Rezultatele pot fi consultate pe pagina competiției de pe www.runfest.ro, iar pentru acces direct click aici.
IronMan
Au fost stabilite noi recorduri ale sportivilor români pe distanța Ironman (3,8 km înot, 180km bicicletă, 42 km alergare), ambele în cadrul Austria Triathlon Podersdorf. La fete, Dana Torok a terminat în 10h:32min:25sec, clasîndu-se astfel pe locul 5 la general și pe 3 la categoria de vîrstă. La băieți, Răzvan Staicu a obținut un timp de 9h:11min (dintre care la alergare a fost 3h:19min:57sec). Un interesant interviu cu Răzvan Staicu poate fi citit aici.