Coltul Consumatorului

Pocăiți-vă, frați alergători!

Alerg.ro octombrie 31, 2014

FacebookTwitterLinkedinPinterest

Uneori lași viciile deoparte și te apuci de alergat. Și apoi te întorci din nou la vicii. Schimbat oare?

de Adrian Mila

Am citit asta de prea multe ori. Toate poveștile încep la fel. Fumat, stress, kilograme în plus, poate ceva alcool, sedentarism cât se poate de mult și se ajunge la o vârstă, de obicei critică. Critică mai ales din cauză că te hotărăști să schimbi ceva în modul în care te comporți cu tine.

Uneori lași viciile deoparte și te apuci de alergat. De asta eu numesc o anumită categorie de alergători „pocăiți” și aceștia îmi sunt cei mai dragi. Am cu ei mai multe subiecte de conversație decât cu cei care au avut o viață sportivă exemplară.

Schimbarea este de obicei profundă. Începem să devenim selectivi la alimentație, ne uităm mai atent la eticheta unui produs înainte să îl punem în coș, scoatem din alimentație untulețul, scoatem grăsimicile, renunțăm la zăhărel și trecem pe cătină și miere.

Nici nu știu când am ajuns la gustarea de la ora 11 bazată pe chia. Pusă într-un păhărel de iaurt, cu goji, merișor și vreo 3-4 sortimente de semințe, era tabietul zilnic, mica plăcere fără prea multe calorii.

Acum să fim serioși. Cât putea să mă țină? După zeci de ani de obiceiuri omnivore să rămân în baza semințelor de chia și a fructelor uscate de goji, care au cele mai crețe prezentări pe internet, fiind atât remediu miraculos cât și sursa de energie din care servea Greuceanu? Sau calul lui Făt-Frumos, nici nu mai știu.

Am încercat, zău că am încercat. Dar până când, domnule? Probabil a avut ceva influență în renunțare faptul că cei care promovează un trai sănătos bazat pe două grăunțe și trei alune au și o valiză plină de suplimente alimentare, geluri, pastile și alte minuni ale industriei chimice, care nu știu exact cum se asortează cu shake-urile și sălățelele prezentate ca bază a alimentației.

Bani de chia și goji mai găseam eu, dar trebuia să deschid o linie de credit ca să mai cumpăr și câte un dulap de bomboane și prafuri, cu o concentrație suficient de mare ca să te facă să luminezi verde fosforescent la ceas de seară. Că tot se poartă verdele.

Parcă devine obositor să fii perfect, eu, care-am mai greșit… De mult nu m-am mai distrat atât de bine ca la prima ediție Beermile. Recunosc vinovat și mândru că sunt integralist, nu am ratat nici o ediție, și au fost una mai frumoasă decât cealaltă. Amator de aventuri burlești, de hăhăială și acorduri de chitară, este unul din concursurile mele preferate, deși probabil unii alergători se vor uita ultragiați și indignați la acest gen de manifestări sportive. Eu parcă abia ajunsesem acasă…

Pe aceeași linie ne-ortodoxă susțin tot mai multe concursuri de alergare cu o cutie de bere sau un pahar de vin fiert la linia de finish…

Cred că nu întâmplător Dionysos era una dintre zeitățile importante în mitologie. Cu cortegiul de satiri, nimfe și bacante, alerga prin păduri și avea darul de a face să țâșnească din țărână lapte, miere și vin. Maaare zeitate. Și nu am auzit să fi pățit nimeni din gașca lui ceea ce a pățit săracul Phidippides, care n-a mâncat, n-a băut, la punctele de hidratare nu s-a oprit…

Sunt curse la care alergarea devine secundară, este apedincele chermezei cu proțap și grătare, selectând în mod clar o parte dintre alergători, pentru că puritanii rămân să alerge până la epuizare pentru un pahar cu apă și o felie de pepene. Nu este o alergare pentru toți, este un bairam la care nici nu mai știu care ar putea fi criteriile de eliminare. Oare cum ar trebui să arate palmaresul unui candidat la un cros cu sarmale, mici, gulaș, bere și vin, dacă ar exista și o preselecție a participanților?

O fi bine? O fi rău? Un antrenor ne-a zis la un moment dat că alcoolul ingerat rapid la efort este otravă curată, lovește direct în ficatul solicitat intens și poate să conducă la efecte dezastruoase. Am râs cam mânzește, nu mă sperie pe mine atâta lucru, dar în realitate nu am exclus posibilitatea să aibă și dreptate, mai ales dacă mă uit la fotbaliștii care au terminat prematur socotelile și acordul cu casa de pensii, indiferent dacă au avut ochii albaștri sau căprui.

Nu pot să scriu despre toate acestea în necunoștință de cauză, așa că m-am înscris la o cursă de 10 km în pădure (4 ture, 4 beri), să vedem ce o să iasă. Ca recuperare după MIB. I’ll be back. Sper.

 Textul a apărut și în revista Alerg #21. Foto prelucrare după artandrun.com

Comments

comments