Odată sau de două ori pe an fiecare dintre noi, alergătorii, ajungem în situația de a ne șterge de sânge anumite porțiuni ale fizicului, avariate în urma unor incidente în general minore. Mai ales aceia care aleargă pe munte, unde cresc tot felul de rădăcini, tufișuri, pietre, câini și urși.
Dar să execuți această operațiune de curățire de două ori în aceași săptămână și încă alergând în cel mai sigur și mai snob parc din Capitală, Herăstră, cred că este cam exagerat.
De acum înainte o să alerg cu două sticle după mine, una cu apă și una goală în care să recuperez sângele vărsat, în vederea unei transfuzii ulterioare, cum se pare că făcea și Lance Armstrong.
Totul este să înveți câte ceva din fiecare accident. Din primul am învățat că există influențe malefice europene, că la om subconștientul lucrează fulgerător în vederea diminuării pagubelor și m-am dumirit și de ce a inventat Dumnezeu rotula.
Din al doilea am aflat că Soarta Rea poate să aglomereze circumstanțe nefavorabile în număr nelimitat și că femeile ne prind întotdeauna pe picior greșit.
Miercuri atacasem victorios a treia tură de lac, pentru prima oară după o îndelungată pauză. Era cald, eram cam deshidratat și ajunsesem pe dalele acelea ucigașe din zona statuilor Capetelor de Parlamentari Europeni. Cred că ochii aceia răutăcioși din bronz au văzut multe accidente în zonă. Dacă nu cumva chiar le-au provocat.
A fost suficient să-mi privesc GPS-ul, că o rază de deochi european m-a agățat de picior și am pornit spre cer pe o curbă balistică. În acel moment m-a afectat un soi de schizofrenie, eu și subconștientul meu începând să lucrăm separat. În timp ce eu începusem o înjurătură lungă, subconștientul și-a adus aminte că tot pe acele dale, cu vreo trei ani înainte, aterizasem drept în nas, aterizare soldată cu o rană urâtă și o coajă groasă cu care am defilat vreo două săptămâni prin București.
Drept care, în punctul cel mai înalt al curbei balistice, subconștientul a imaginat o manevră foarte abilă, în timp ce eu ajungeam pe la jumătatea înjurăturii. Imaginați-vă un cățel care se așează cuminte cu capul pe labele din față. Încercați acum să adoptați această poziție la viteza de 11 km/oră, când vă prăbușiți cu fața spre niște dale de piatră. Eu am reușit: cu palmele lipite una de alta și nasul oprit la 10 cm de ele.
Accentul fiind pus pe salvarea nasului, coatele și genunchii – rămase nesupravegheate – și-au împărțit cum au putut cea mai mare parte a șocului. Cotul stâng s-a julit zdravăn, genunchiul drept a pierdut o mare parte din pielea din dreptul rotulei, iar eu am reușit să termin înjurătura.
Făcând inventarul pagubelor, mi-am dat seama că rotula este o piesă adăugată ulterior planului inițial. Probabil că tot primind în Rai rebuturi de jucării-omuleți stricate, cu balamalele genunchilor distruse din te miri ce căzătură minoră, s-a găsit vreun îngeraș-inginer care să spună: și dacă i-am pune o piesă de os aici, înaintea articulației de la picioarele din spate, care se tot strică? Și i-au zis rotulă. Norocul meu.
În ce privește al doilea accident, care s-a petrecut acum câteva ore, vi-l povestesc în curând, că acum trebuie să plec și oricum m-am întins exagerat cu textul ăsta.
(Va urma)
Romanian
English
Imi pare rau sa aflu de accidentari, multa sanatate! Nici eu nu ma impac cu infamele dale din acea portiune de Herastrau, prefer sa alerg pe ‘poteca’ din stanga, pe langa lac.
Insanatosire grabnica si sa ne vedem cu bine la alergari!
Este locul cel mai periculos din Herastrau, mai ales iarna daca nu pui si depasitul pe langa linia ferata cand e aglomerat pe pod:). Cristina ti-a dat solutia:) asta bineinteles daca nu preferi stilul tarahumara sau stilul „the hard way”.
Pana la revenire scrie Primariei Generale ca poate le repara.
Eu le-am scris inainte de alegeri si au asfaltat in intregime de jur imprejurul lacului:)
finalul povestii ne lasa putin ingrijorati ( ” … in ce priveste al doilea accident, care s-a petrecut acum cateva ore, vi-l povestesc în curand, că acum trebuie să plec”). Ramanem cu speranta ca destinatia subitei si temporarei tale disparitii n-are nicio legatura cu vreo camera de garda, medic specialist, terapeut alternativ, s.a.m.d.
Candva un bun amic a vrut sa-ti spuna: ori cu Scrisu’ ori cu Alergarea! Alege! (… ca ai o varsta si tu…)
Nu ai ascultat si iata: urmarile nu s-au lasat asteptate! Ti-ai luat pauza, smerit, ai lasat capul in jos ca un calugar budist cuminte, ti-ai oblojit ranile si ai re-inavat sa… re-alergi 🙂 Foare bine! Te-a mancat insa in palma, la un moment dat, ai luat tocul cu penita si te-ai apucat de pamflatari: crezut-ai tu oare ca Parcul n-are acces la internet!? ca Dalele nu-s cuplate la posta electronica? ca urechile acelor statui (EU) nu pot auzi scartaitul tau pe hartia (… tastaturii, desigur)!?? Ei bine, cu toatele s-au adunat, nu mult s-au concentrat, impreuna au urzit, de pamant mi te-au lovit, sangele a siroit, rotula ti-au capacit, pix din mana ti-a sarit, poate te-oi fi dumirit, intr-un sfarsit… Si sa nu uit: spor la alergari, Viorel!
Liviu,
Multumesc pentru urari.
Explicatia nedumeririi tale este extrem de simpla: urmarea celui de-al doilea text este… primul text. Onor proprietarul blogului le-a inversat ordinea cronologica.
Sau poate, deliberat, imi da de inteles ca asteapta cu interes si nerabdare sa ma accidentez si a treia oara, ca sa continui relatarea de unde am ramas.
Maestre Grizon, Liviu (El Con)
Onor proprietarul blogului considera ca de data aceasta greseala nu ii apartine. El a publicat textele in ordinea pe care le-a primit si care, la o noua verificare, pare sa fie cea buna.
Apreciez ca Liviu nu a citit inainte de a comenta si al doilea text si astfel nu a inteles deplin cum sta treaba cu epopeea grizoniana a cazaturilor.
Iar in ce il priveste pe Maestrul Grizon, cred ca cel mai bine e sa continue cu relatarile, inainte de a se mai accidenta.
Pace tuturor
Proprietaru’