marți, decembrie 10 2024

Minunată este perioada aceasta a vieţii noastre de alergători, minunată e vremea aceasta nici prea caldă, nici încă rece, cu nebuni care fug des de-acasă ca să nu scape vreun concurs pentru care s-au pregătit intens, o vreme ce îndeamnă la acţiune în aşteptarea momentelor de melancolie tremurată şi rememorare, la gura sobei, a vitejiilor de peste an.

Da, e minunat toamna pentru că acum nu doar că se numără bobocii, se culeg strugurii, se coc gutuile, ruginesc frunzele, simţurile se destind, ci şi pentru că toamna e sezonul cel mai rodnic al alergărilor. Acum sunt cele mai multe şi mai importante competiţii.

Am dorit să nu ratăm un astfel de moment şi, de aceea, în acest al doilea număr al revistei Alerg în centrul atenţiei am pus evenimentele toamnei: Bucharest City Marathon-Reiffeisen Bank, cea mai important cursă pe şosea din România şi Maratonul Piatra Craiului – Salomon, cea mai mare şi longevivă alergare montană. Lor le sunt dedicate majoritatea paginilor, ce conţin nu doar istoria şi istoriile curselor, personaje şi întâmplări speciale, gesturi şi atitudini onorabile, experienţe practice cât şi lucruri mai puţin ştiute, din culisele oricărui maraton.

În plus, am încercat să aducem în prim plan doi oameni care chiar cred că merită lucrul acesta. E vorba, mai întâi, de Gianina Tănase, tânăra timişoreancă ce cam domină în ultima vreme alergările montane din România şi care a reuşit o spectaculoasă clasare pe locul trei la un maraton internaţional. Oarecum în opoziţie cu prospeţimea Gianinei, am ales să vă prezentăm un model de constanţă şi rigoare: Şerban Chiurlea, cel mai galonat ultra-maratonist român, care bifează anual câte o premieră românească (acum, o cursă de 24 de ore). Tocmai la urmă, pentru pagina de “Portret” (portret în tuşe proprii de fapt), l-am lăsat pe Ilie Victor, primul maratonist român ce a trecut de borna a 100 de curse alergate. Iar Victoraş, după cum îi zic prietenii, ca orice moldovean care se respectă, chiar ştie să povestească.

Pentru a marca împlinirea a 2500 de ani de la bătălia de la Marathon, moment de răscruce în istoria omenirii şi care stă la originea tuturor suferinţelor şi bucuriilor îndurate actualmente de maratonişti, Viorel Ghiţă-Grizon scrie – cu umor şi inteligenţă – un text în care răstoarnă istoria cu fundul în sus. Şi o mai şi smotoceşte puţin.

Cum numărul de faţă are cu opt pagini mai mult (deh, în vremuri de criză unii cresc!) am inaugurat o rubrică nouă, “Practic”, prin intermediul căreia vom încerca să abordăm subiecte de interes utilitar pentru alergători. Aşa că merită să aflaţi cam ce camere foto merită folosite în timp ce alergi. În rest, oferim informaţii şi opinii de specialişti pe subiecte, cred eu, importante, mai ales pentru începători: cum să-ţi alegi pantofii de alergare, care sunt problemele de alimentaţie în cazul sportivilor de anduranţă, ce echipament nou şi performant se ”mai poartă”.

(Editorialul revistei Alerg #2, care se va găsi la Maratonul Internaţional Bucureşti, 17 octombrie)

Comments

comments

Previous

Crosuri

Next

Lăsaţi copiii să vină la noi

1 comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also