Mulți alergători se întreabă dacă găsirea unor parteneri de alergare se va dovedi benefică pentru îndeplinirea obiectivelor legate de antrenament.
Știința oferă un răspuns la această întrebare cu ajutorul unui nou studiu care arată că antrenamentele sportive în grup duc la eliberarea unor neurotransmițători similari celor implicați în alte activități colective precum dansul sau manifestările religioase.
Astfel, pentru unii oameni (dar nu pentru toți) aceasta pare să fie cheia care transformă sportul într-o dependență plăcută. Un grup de cercetători de la Institutul de Antropologie Cognitivă și Evoluționistă din Oxford a efectuat recent un studiu folosind ca subiecți membrii celebrei echipe de caiac-canoe a universității, relatează revista Outside.
Aceștia au fost împărțiți în echipe de câte șase persoane și au efectuat o serie de antrenamente identice pe aparate de vâslit. În una din situații sportivii au efectuat antrenamentele singuri, în timp ce în alta aparatele de vâslit erau coordonate de un singur cârmaci.
După fiecare antrenament, nivelul de toleranță la durere al fiecărui sportiv era măsurat cu ajutorul unei brățări care era aplicată pe braț și strânsă până când subiectul raporta senzația de durere. Acesta este un indicator direct al cantității de endorfine eliberate de creier, substanțe care creează așa numita euforie a alergătorului și care, de asemenea, atenuează senzația de durere. Surprinzător, deși intensitatea antrenamentelor a fost constantă în ambele situații, toleranța la durere era de două ori mai ridicată după antrenamentele în grup față de cele efectuate individual.
Unii cercetători explică acest fenomen din punct de vedere evoluționist, identificând o legătură clară între socializarea de grup și mecanismele asociate recompensei. Studii anterioare au demonstrat că activitatea fizică sincronizată îmbunătățește dispoziția și este asociată cu un nivel crescut de altruism.
Cercetătoarea Emma Cohen, de la Institutul Max Planck din Germania susține însă că sincronizarea nu este singurul factor implicat. Un rol cel puțin la fel de important îl au scopurile comune, care în cazul alergătorilor se pot referi la pregătirea pentru o competiție sau atingerea unui anumit nivel de performanță.
Desigur, nu orice adunare de indivizi devine un grup. De-a lungul timpului, cercetătorii au identificat factorii care cresc coeziunea de grup, precum existența normelor de grup.
Nu trebuie subestimat nici rolul preferințelor individuale. Aproximativ o treime dintre oameni preferă antrenamentele în grup, o treime preferă să se antreneze individual, în timp ce pentru restul este indiferent. Pentru cei care preferă să se antreneze singuri, nu există niciun motiv să se alăture unui grup.
Pentru toți ceilalți însă, activitatea fizică efectuată împreună cu alții are o mulțime de beneficii ce nu țin neapărat de biochimia cerebrală, ci de satisfacția de a socializa cu alții. Înțelegerea rolului endorfinelor explică însă modul în care un stil de viață activ se poate transforma dintr-o corvoadă într-un obicei plăcut ce poate fi menținut pe toată durata vieții.
Romanian
English