Inițiativă. Alergările Semimaraton Brașov Intersport
De vreo opt ani încoace, cine dorește să se pregătească pentru Semimaratonul Brașov Intersport – dar nu numai – o poate face în cadrul unei alergări de grup. Se aleargă vreo 10 km, într-o atmosferă unde primează generozitatea și entuziasmul. În continuare, o rememorare a acestei inițiative făcută chiar de actualul coordonator, Adi Iordache.
Foto: Ana-Maria Tănăsie
Istoric:
Am descoperit aceste alergări de grup de la Pietrele lui Solomon în anul 2011 sau în 2012 și am fost foarte surprins de atitudinea grupului și de căldura cu care mă primeau de fiecare dată. Mi-au plăcut foarte mult și am încercat să ajung la fiecare alergare, bucuros fiind de oamenii faini pe care îi gaseam acolo duminică de duminică, de la ora 10 pe atunci, căci acum ne întâlnim la ora 9.00.
A fost foarte drăguț când întâlneam alergători de top, câștigători de concursuri montane de la probe de semimaraton și maraton, care ne explicau diferite tipuri de antrenamente și alături de care făceam de la încălzire până la strechingul de la finalul alergării.
Am fost întrebat de multe ori: Cum de am ajuns să fac această activitate?„. La o alergare de grup, cred că la început de 2015, Cosmin Maxim mi-a propus să facem o mică încălzire și la final câteva minute de streching, pentru că asta făceam de fiecare dată când era invitat un sportiv de performanță înainte să alergăm, mi-a plăcut ideea și am acceptat. Am avut foarte multe emoții la inceput, eu fiind foarte timid, dar susținut de echipa care organizează Semimaratonul Brașov am căpătat încredere în mine.
Perioada:
Din 2012 și până în 2016 aceste alergări s-au desfășurat în perioada ianuarie-aprilie, dar din următorul sezon alergarea de grup se desfășoară săptămânal din noiembrie până în prima sâmbătă din luna aprilie, adică puțin înainte de desfășurarea Semimaratonului Brașov. Ca durată, alergarea se încadrează într-un timp de 2 ore, de la ora 9.00 la ora 11.00, iar distanța este de 10km, din care avem 6.5km urcare și 3.5km la coborâre.
Conținut:
Ca descriere a antrenamentului, avem 15 minute de încălzire ușoară, timp în care reușim să ne strângem și să pregătim puțin urcarea care urmează.
De la ora 9:15 pornim alergarea pe cei 6.5km, segment pe care-l întâlnim și în concurs, pe urcarea de la proba de 21km, până în Poiana Brașov, mai preciz în zona Carierei. Acest loc reprezintă cel mai inalt punct din concurs. Urcarea este împărțită în două segmente, unul de 5km unde ne încălzim, socializăm, povestim despre alergare, de la tehnica generală la tipuri de antrenamente și prevenția accidentărilor. Urmează apoi segmentul de 1.5km, care este și cea mai dificilă parte a acestei urcări, unde ne ”jucăm”, încercând să facem întrecere, care se termină și cu sprint pe ultimii metri.
Timpul în care parcurgem urcarea de 6.5km variază undeva între 35 de minute și 1 oră și 20 minute, depinzând de cum e traseul. Iar acesta poate fi uscat sau cu zăpadă până aproape de genunchi. Este o diferență de aproape 30 de minute între primul sosit și cei care aleargă mai incet, cei care sunt la început.
Pentru ca acest timp de așteptare, de aproape 30 de minute, să fie folosit cât mai bine, inspirat fiind de workshop-ul lui Robert Hajnal, am propus să facem sus exercițiile din școala alergării sau ”specialele”, cum mai sunt ele cunoscute în rândul atleților. Exercițiile sunt împărțite, ca structură, în trei etape: relaxare după urcarea de 6.5km; tehnică; forță în partea de mijloc, urmată de relaxare spre final.
Alergătorii, în funcție de momentul în care ajung alături de noi sus la capătul celor 6,5km, intră în grupul care face deja exerciții și se bucură de încheierea exercițiilor înaintea coborârii. Este impresionant cum apar zâmbetele pe fețele celor din grup când se termină aceste exerciții și ne așezăm la poza de final.
Coborarea se face de obicei pe Drumul Vechi, care are 3.5km lungime.
Din luna martie începem să facem recunoașterea traseelor de la Semimaraton. Aceste recunoașteri au rolul de a prezenta traseele și de a oferi ocazia viitorilor participanți la concurs să-și verifice pregătirea făcută în perioada de iarnă.
Recunoașterea pe traseul de 10 km am făcut-o într-o singură grupă care a mers la o viteză acceptabilă pentru întreg grupul. Recunoașterea traseului de semimaraton a avut o structură diferită, prin care am încercat să facem plăcută experiența, îmbinând alergarea de plăcere cu puțină competitivitate. Structura are menirea să dea startul decalat celor care doresc să facă recunoașterea și totodată să ajungă pe cât se poate în același timp în Piața Unirii, loc din care avem startul în concursul propriu-zis. Astfel, avem start la ora 9 pentru cei care aleargă traseul în 3 ore, start la ora 9:30 pentru cei care parcurg traseul în 2h:30min și ora 10 pentru grupul cel mai rapid.
Participanți:
De când am cunoscut acest grup, numărul de participanți a crescut de la o medie de 5-10 oameni în anul 2012 la o medie de 35-40 participanți în anul 2018. Grupul se bucură atât de alergători ce de obicei se clasează printre primii 20 la concursuri cât și de începători. Pentru mulți este ca o rampă de lansare, cu ajutorul căreia în timp câștigi încredere, putere… și de la o alergare pe distanța de 5km pe care la început te chinuiai să o termini, ajungi să alergi în doi ani un semimaraton fără să te oprești și cu zâmbetul pe buze.
Cele mai frumoase momente sunt când la alergarea de grup apare un invitat special și, dintr-o alergare ”normală”, totul se transformă într-o avalanșă de întrebări care mai de care mai interesante (de la ce trebuie să mănânci până la cele mai mici detalii legate de alergare).
În toată această perioadă am avut ca invitați la alergarea de grup oameni de top pe la concursurile din țară sau cele internaționale, iar dintre aceștia aș menționa acum doar pe Ciprian Bălănescu, Toma Coconea, Robert Hajnal, Ingrid Muther, Gianina Tănase…