Sfârșitul de săptămână 6-7 octombrie a fost unul dificil pentru alergătorii din România, pentru că au avut de ales între cele mai renumite maratoane din țară: MPC (Maraton Piatra Craiului) și MIB (Maratonul Internațional București). Însă pentru unii a fost doar un pretext pentru o nouă provocare: dubla maratoniștilor – alergarea a două maratoane în două zile consecutive. Și cum îmi plac provocările m-am înscris și eu pe listă.
de Adrian Ber
A doua zi dimineață după MPC și după doar vreo patru ore de somn, spre surprinderea mea stăteam în picioare fără dureri majore. Rămânea totușii problema alergării. M-am gândit (frământat) dinainte cum să abordez această dublă. Pericolul cel mai mare mi se părea instalarea febrei muscular, care de obicei începe a doua zi după o alergare intensă. Așa că am încercat să îmi mențin organismul turat, chiar dacă la relanti. După MPC nu am stat deloc, seara am făcut un duș rece, plus ceva gheață pentru glezne.
Și acum despre alergarea propriu-zisă de la maratonul București. Eram hotărât să nu forțez, important era să termin, nici nu mai conta timpul. Așa, doar ca să am un reper, mi-am propus un timp de circa 4 ore.
Am început ușor cursa dar, spre surprinderea mea, corpul s-a turat mult mai repede, cerând parcă o viteză mai mare. Așa că accelerez și după vreo 5-6 km prind „iepurele” de 3h:30min. „Iepurii” erau de fapt pacemaker-ii, o idee nou implementată la maratonul București. Pacemakeri, adică un mic grup de alergători care mențin un ritm constant până la final. În funcție de timpul propus aveau legate de ei baloane de diverse culori pentru a fi mai ușor vizibili. În grup remarc prezența lui Gabi Solomon care a alergat desculț tot maratonul.
Să îi întrec nu ar fi fost un lucru înțelept, așa că mă hotărăsc să mențin ritmul lor. Oricum, 3h:30min ar fi fost un rezultat îmbucurător în dubla propusă. Toate au fost bune și frumoase primii 21 km, dar cum termin prima tură simt o cădere de energie în tot corpul. Pacemakerii se îndepărtează încet de mine și parcă nu pot face nimic. Le văd baloanele, care devin tot mai mici.
Pe la km 28 cred că deja se distanțaseră cu aproape 1000 de metri. Cam tot atunci corpul meu începe însă să își revină, așa că reușesc să măresc pasul. Cam greu să recuperez distanța, dar măcar mențin ritmul și încep să câștig poziții.
Trec pe lângă Riad Mekri, care îmi aduce aminte cât e de cald. Da, într-adevăr se încălzise binișor în București. Încă un motiv să termin cât mai repede cursa. Oricum mai aveam doar vreo 10km. Acum nu mai ratez niciun punct de alimentare, chiar și numai pentru o gură de apă. De vreo două ori reușesc să iau totuși câte o bucățică de banană. Îmi torn apă pe picioare și pe spate ca să îmi mai reduc temperatura corpului.
Pe Calea Victoriei mă întâlnesc cu Florin Simion, ce venea din sens opus, așadar nu era foarte departe de mine. Florin este oricum un veteran al dublelor, având la activ 3 sau 4.
Ultimii kilometri. Câștig poziții în continuare dar pacemakerii sunt încă departe, îi văd pe sensul celălalt. Încă un pic și intru pe ultima linie dreaptă. Zăresc voluntarii de la ViitorPlus care își agită pancartele și strigă „Hai Adrian!”. Le răsplătesc efortul cu un ultim sprint până la linia de sosire. 3h35min arată cronometrul de deasupra mea. Nu-i chiar rău, îmi zic.
În drum spre casă mă intersectez din nou cu traseul de maraton și mă întâlnesc cu Marian Chiriac și „căluții” lui. Marian este relaxat și probabil foarte bucuros și mândru de elevii săi care urmează să termine cu bine primul lor maraton.
Cam ca la orice competiție, au fost și câteva „bâlbe” ale organizatorilor, cum ar fi punctul de alimentare de pe Calea Victoriei care, spre final, a rămas fără apă. Totuși, în general organizarea a fost una bună și atmosfera una de sărbătoare, sărbătoarea mișcării ce sper că va deveni o tradiție în toamna bucureșteană.
În încheiere aș vrea să îi menționez pe toți cei care au făcut dubla MPC-MIB. Dacă am uitat pe cineva îmi cer scuze anticipat și îi rog să posteze un comentariu, urmând să modific lista ulterior. Așadar, „dubliștii” au fost: Florin Simion, Dănuț Cernat, Oana Gorduna, Liviu Bica, Ioan Constantinescu, Ovidiu Petre, Daniel Mușat. Aș mai menționa-o pe Hiroko Ogawa, care s-a accidentat la MPC, dar a fost totuși prezentă la MIB în rândurile galeriei și ne-am bucurat astfel că ne este alături.
Deși nu a terminat aceeași dublă, argeșeanul Florin Stanciu a făcut și el un adevărat tur de forță alergând de la Pitești la București după care s-a aliniat la startul maratonului. Vreo 150 km. Florin și alții, printre care și subsemnatul, au alergat pentru Pădurea Copiilor, un proiect marca ViitorPlus.
Să termin două maratoane în două zile nu a fost ușor, dar a fost o adevărată lecție despre anduranță.
Romanian
English
Felicitari pentru aceasta reusita.
Felicitari dublistilor! Ce mancati mai oamenilor? 🙂
Felicitari! Toata stima pt. reusita ta. Am inceput sa alerg si eu la maratoane, dar din pacate m-am ales cu o problema la genunchi din cauza suprasolicitarii, sper sa mai am ocazia sa iau startul la astfel de competitii, este foarte frumos.
Pai se mai intampla si astfel de evenimente neplacute. Si pauza este la fel de importanta ca antrenamentul. Daca vrei iti pot recomanda si medici sportivi la care sa te duci pentru un control.
Buna Adrian 🙂 Am aproape 11 luni de la operatia la genunchiul drept. Pot sa spun ca ai mare dreptate pauza si recuperare sunt foarte importante. Am avut parte de un medic foarte bun kinetoterapeut, multe ore de bazin, iar acum ma simt excelent. Multumesc mult .
Da, da – kinetoreapie si bazin. Am inceput si eu sa inot ca o forma de recuperare intre alergari.