Jurnal de atlet urban, săptămîna 6-12 iunie 2016. După alegeri, nimic nu pică mai bine decît un bazin gol, dar ce te faci cînd e aglomerație și deranjezi lebăda ce flutură agale din penaj, bras rapid şi impecabil, din ăla relaxat? Și alte întrebări fundamentale…
Luni
Cine nu stă seara să se uite la exit-poll-uri se scoală de dimineaţă (la 5) să ajungă la bazin. Sunt culoare libere, vreo două, luni în general este mai liber. Cheful meu de muncă în bazin este departe de a fi maxim, primele 20 de minute, de plută afurisită, trec încet, parcă mă chinui, apa este mai densă şi mai rece, azi nu îmi place.
Mă uit la ceas şi oftez văzând că mai am 30 de minute de supliciu, de parcă m-a pus cineva cu de-a sila. Haidi, bre, glumim? Mai bine să plutesc alene şi să-mi fie bine decât să mă chinui înghiţind aiurea apă. Stau şi mă gândesc la proaspetele alegeri locale. Politica nu mă interesează deloc, dar deloc. Pot să înţeleg că există o şcoală în care să înveţi să devii administrator public, nu pot să înţeleg de ce să votezi un om politic.
Adică e simplu, ştii că te minte, ştii că te înşeală, şi tot îi cauţi scuze. Păi ce, alţii nu fură? Sunt curios dacă violează, dar am văzut şi fenomenul asta, că fata era de vină.
Situaţia este simplă, e ca la bloc. La mine, la alţii. Preşedintele sau administratorul sau amândoi sunt salariaţi pe o sumă mică, sau uneori nici nu iau salariu. Am fost chemat la un bloc să fac o ofertă de lucrări. O aiureală, de obicei nu fac nici măcar oferta, granit la intrarea din bulevard, nişte rampe de handicapaţi pe care nu poate urca nimeni (bre, rampa aia este pentru handicapaţi. Are o anumită lăţime şi o anumită pantă, altfel este doar bătaie de joc).
Iese un locatar, vede ce facem şi începe să ţipe. Se sufocă de furie. Că au făcut, că au dres, că plătesc mult pe lucrări proaste, că cei din conducerea blocului sunt atehnici şi el este inginer constructor şamd. Aşa, şi?
După câteva minute vin vreo patru locatari. Administratorul se plânge de vecinul recalcitrant, este liniştit imediat. Noi suntem foarte mulţumiţi. Avem cutii poştale noi, scara este zugrăvită, se pune termopan la ghenă, granit la intrare. Enumerau aceste realizări de parcă erau făcute cadou, nu pe banii lor şi la un preţ supraevaluat.
Morala este simplă. Dacă furi, dar oferi ceva, eşti ok şi toată lumea este fericită, mai puţin câte un neadaptat care face crize de isterie în căutarea dreptăţii şi a corectitudinii.
Hai, dă-i naibii cu politica lor, apa din bazin este deja mai caldă, stau pe spate şi alunec prin apă fredonând, schneller, schneller, das ist gut, pentru amatorii de Voltaj.
Marţi
Ajung la sală pe bicicletă, dealul parcă are panta mai abruptă, apa este densăăăă, onctuoasă, mă chinui şi mă răsfăţ, am culoarul meu, sunt fericit.
Miercuri
Se încurcă treaba, e plin bazinul. Este o ocazie bună să alerg un pic pe bandă, unde încep să mă plictisesc de alergările cu 6/mie, nu mai am răbdare şi la final butonez un pic spre 5 min/km. Trag cu ochiul la bazin, fac 3 km şi un pic, mă bag la aparate repede, să fac nişte mici întinderi şi sprintez spre bazin. Mă schimb rapid, dar nu destul de rapid. În faţa mea se înfiltrează un el, apoi o ea şi se umple iar bazinul. De aia mi-am luat abonament day-time, ca să vin la 6 şi să am liber la scălămbăieli acvatice, de unul singur pe culoarul meu.
Mă dușez preocupat la duşul de lângă bazin, întrebându-mă pe cine să înghesui pe culoar, încercând să îi evaluez pe fericiţii înotători.
Încep o încălzire, dau din mâini în toate părţile, rotesc nişte articulaţii, încercând să prind privirea celor care veneau spre mine, să le trag un rânjet şi o mimică de accept, bună, ştiu că te simţi bine pe culoarul ăsta şi nu ai chef de mine, dar pot să te înghesui şi eu un pic?
Aş, ţi-ai găsit. Păi ce, ei sunt fraieri? Nici gând să mă bage în seamă. E clar, am o problema de comunicare, în plus deja mă învârt ca o eoliană olandeză, sau încep să produc curent electric sau îmi iau zborul dacă mai dau aşa din braţe.
Gata, m-am plictisit, mă bag pe primul culoar, că pare mai larg şi mă bag în vorba cu lebăda care plutea graţios pe valurile albastre. Pot să… Îmi întoarce spatele, mă simt ca şi cum am încercat replica lui Ion din ”Răscoala” lui Rebreanu, bombăne ceva şi pleacă fluturând agale din penaj, bras rapid şi impecabil, din ăla relaxat.
Fleoşc, câte din astea am văzut eu până acum la vârsta mea… Aveţi cumva un copil, băieţel, mic? Să se bage patetic şi nevinovat la un loc de joacă, hai, vreau şi eu să mă joc cu voi, vreau şi eu să mă distrez, şi toţi să îi întoarcă spatele? Asta o fac mai ales fetele, mai ales fetele mai mari ca vârstă. Eu ştiu că se va întoarce roata, dar pe moment vârsta contează. Băieţii sunt pe moment atraşi de fetele mai mari, care nici nu au de gând să îi bage în seama, fetele îşi răsucesc un deget în bucle doar cu băieţii şi mai mari, aşa este lanţul trofic al peştelui mai mare.
Uneori îi bagă în seamă, doar ca să îşi exerseze talentele şi să îşi impună regulile. Fetele sunt meseriaşe la reguli. Asta nu ai voie, asta este a mea, alea ale tale sunt ale noastre, nu ai voie nimic, şi dacă o să fiu mare o să fac numai regulamente în care să îţi spun ce nu ai voie, mai ales dacă vei fi alergător. În general nu ai voie, nimic.
Ce contează, până una alta sunt în apă, mă lansez după lebădă într-o bălăceala dezordonată, tipic, până la capătul culoarului deja am nişte apă în plămâni şi gâfâi fericit. Bag de seamă că s-a oprit lebăda şi se uită scârbită, probabil mâncase mere acre cu oţet şi a găsit un gândac pe gresia din baie.
Zâmbesc iar, amabil, şi o încasez scurt, de parcă ajunsesem târziu acasă, şpriţuit şi cu urme de ruj pe gulerul de la cămaşă (nu ajung aşa acasă, dar asta a fost imaginea pe care am văzut-o).
Doar v-am spus să staţi pe latura aia, mă execută rapid, fără să se uite la mine şi se lansează iar în brasul impecabil de lebădă. Singurul chef pe care l-am avut pe moment a fost inspirat tot de un puşti, de vreo doi ani, pe care dacă îl supărai îşi dădea jos pantalonaşii, îţi arată cucul şi scotea limba furios, într-un fel de haka în miniatură. E, exact aşa aş fi făcut şi eu, dar fata era deja la 20 m.
E clar, am nimerit peste lebăda care împarte patul în două, asta-i jumătatea mea, asta este perna mea, asta e pătura mea, trage o linie de demarcaţie invizibilă peste tot, până rămâne cu picioarele încălzite doar de două rânduri de şosete.
Deşi nu vroiam, a reuşit să mă enerveze, ceea ce a fost benefic. Am tras de mine, râcâind cu umerii gresia de pe margine, să nu care-cumva să violez spaţiul acvatic, că iese cu scântei, dar viteza şi efortul au fost superioare unei zile normale. După vreo 15 minute s-a eliberat şi un culoar, rămâi sănătoasă cucoană, îmi iau geamantanul şi mă mut.
Joi
Eram deja chior de somn, ceea ce poate fi periculos. Mă bărbieresc în viteză şi mă tai profi, am o capilară care abia aşteaptă lama Gillette ca să mă umple de sânge. După 10 minute în care încerc să opresc sângerarea mă apucă disperarea. Mi-aş pune un Allways, dacă îi prind şi aripioarele după urechi aş semăna cu un Moş Crăciun cu botul spart. Umplu toate chiuvetele de sânge, încerc să pun doi plasturi, degeaba, din oglindă se uită la mine fiul lui Dracula, care s-a făcut că porcu’ la un bairam la centrul de transfuzii.
Era evident că aş atrage toţi rechinii din Dâmboviţa dacă intru în apă, aşa că am ales iar sala, iar bandă, iar descentrat pe la aparate. Ştiţi cum e soarta, parşivă, azi nu era NIMENI la bazin.
Vineri
Iar bălăceală, să maximizez intrările la sală şi numărul de saune. Apa azi miroase a canal și e cam cu scame, nu pare cea mai potrivită apă pentru gargară.
Sâmbătă
De dimineaţă trag o raită cu bicla, fac abia 35 km. Trec prin IOR, unde Trupa lu Fane mi-a făcut o mare poftă de antrenamentele în grup, de efortul colectiv. Of, ce bine era. Aş fi pedalat şi prin parc, dar nu era cazul, am plecat pe Pallady, unde erau vreo 50 de muncitori la spaţiile verzi, care făceau borduri roşii de juma de metru, cele mai votate borduri şi tăiau din covorul de gazon ca să facă nişte inimioare post-electorale cu floricele.
V-am mai spus, important nu este să faci ceva, ci să faci nişte lucruri care au nevoie de mentenanţă permanentă, (şi) aici este cheia prosperităţii, contractul ulterior de întreţinere.
Duminică
Era programată o altă bicicleală, ploaia care a venit mi-a schimbat planurile şi am aterizat iar la sală. Bandă, bici, aparate şi cam atât. Aerul din Parcul Tineretului, după ploaie, m-a făcut doar să mă întreb câtă minte am să transpir într-o sală în loc să mă stropesc un pic alergând prin parc. Sala aia parcă e loc de muncă silnică, zău.
Așadar, o săptămînă cu multă bălăceală, puțină biclă și aproape deloc alergare. În rest, stau uneori să mă gândesc. Andre Rieu e un soi de Vali Vijelie, sau invers? Oricum, nu mai pot să mă uit la Andre fără să îl văz pe Vali, pă bune, cu Conservator cu tot.
Romanian
English