Când am exces de energie încerc să călăresc valul şi să îl duc unde vreau eu, ceea ce nu merge niciodată. În general asta se înscrie la capitolul “bad ideea” sau ”Karma is a bitch”. Mai multe exemple, în continuare, în jurnal de ghinionist multilateral dezvoltat, săptămîna 31 iulie – 6 august.
Uneori sunt isteţ şi sunt un surfer al vieţii, alteori nu.
Ştii, eu văd viaţa ca pe un val. Un val care te duce, te bagă la fund, tot incerci să ieşi la suprafaţă. Sunt valuri mai line, valuri furioase, înspumate, cât reuşesti să pluteşti e încă bine.
În oarecare măsură din comoditate şi în mică măsură din inteligenţă (aia care vine teoretic adusă de ghioceii din tâmple), în general am ales să fiu dus de val, încercând să îl călăresc cât să apuc să respir, pare mai economic să calci apa. Mă uit unde duce valul şi încerc să mă adaptez.
Când am exces de energie încerc să călăresc valul şi să îl duc unde vreau eu, ceea ce nu merge niciodată. În general asta se înscrie la capitolul “bad ideea” sau ”Karma is a bitch”.
Exemple.
#1. Se strică racordul flexibil de la chiuveta din bucătărie. Normal, este entropie, face parte din mersul normal al lucrurilor, uzură, vârstă.
O persoană inteligentă cheamă un meseriaş. O persoană foarte inteligentă şi abilă repară singură.
În concluzie încerc timp de o oră să demontez racordul flexibil din baterie, nu reuşesc. Încerc să demontez bateria, pierd o altă oră, piesa de sub baterie este ruginită şi blocată fără speranţa. Îi dau cu spray, aştept, încerc cu două chei, adun inutil pe jos 90% din sculele din casă, până la urmă demontez chiuveta.
Cum se termină? Simplu. Umblu prin trei magazine, până la urmă cumpăr o baterie nouă, nu găsesc reducţii, cumpăr alte racorduri, am deja patru racorduri, o baterie nouă, un racord nou de canalizare, silicon sanitar în urechi,nas şi în păr şi o chiuvetă montată strâmb. Pe cuvânt, un instalator bun merită toţi banii.
Mereu încerc să văd şi partea bună a lucrurilor, că nu am schimbat şi chiuveta, deşi putea fi simplu şi pe fluxul logic al evenimentelor. Hm, cu tot cu mobilă, eventual?
#2. Soartă, fate, karma sunt cuvinte care descriu ce faci când nu vrei să ai nicio iniţiativă şi vrei să dai vina pe ceilalți pentru ce ţi se întâmplă. E bine să urmezi soarta, valul, nu să te pui contra.
Enervat de către o cucoană pe care am aşteptat-o două ore (veniţi mâine, dar cucoana e pe teren, când vine îmi spune în scârbă că nu cu ea am treabă, să iau hârtia de la secretariat) iau decizia să găsesc o redacţie de ziar în Târgovişte.
Era mai simplu să plătesc on-line, să fac totul pe internet, dar aşa părea la jumătate de preţ, în plus aveam chef de luptă, că mă lăsase nerezolvat cucoana.
Absolut toate motivele erau să achit on-line, eu vreau să fac economie şi sunt dispus să fac orice pentru asta, mereu am fost econom.
Aflu după jumătate de oră de condus că în Târgovişte prietenul Waze vede două străzi Tudor Vladimirescu. Evident că mă duce pe “cealaltă”. Mă învârt, mă frec, până la urmă găsesc adresa. Caut un loc de parcare rezonabil, la soare (cod roşu de caniculă) şi plec pe jos, nu poate fi prea departe. După două întrebări de orientare adresate unor cetăţeni turmentaţi, plec complet aiurea vreun kilometru prin soare la ora de căldură maximă, gândidu-mă doar că nu am mai fost de două luni la sauna de la Daimon.
Merg disperat, fiert, gândindu-mă că alţii se pierd în deşert, eu măcar sunt pierdut în oraş, mereu am fost un norocos.
În sfârşit, găsesc redacţia. Uraaa! E pustiu, ba nu, găsesc o domnişoară. Aici e? Aici e. Mă rog, e alt ziar, dar nu poate fi mare diferenţa. Cât costă? Exact dublu faţă de oferta din ziar. Sunt în întârziere şi sunt complet descumpănit, dar sunt hotărât să lupt cu destinul.
Vreau să achit, încep să râd. Banii sunt în rucsac, rucsacul în maşină, maşina la un kilometru. În soare. Morala? Când este marţi, lasă karma în pace şi dă comandă pe internet.
#3. În aceeaşi zi, la naiba, e marţi, au fost deja cinci ceasuri rele, trebuie să se termine cu ghinioanele, poate a obosit și soarta asta. Hai să montez o broască simplă, de uşă interioară.
Una din legile firii (soarta?) spune că niciodată nu vei găsi broasca aia care îţi trebuie. Sunt 20 la fel în raft, toate pe dreapta, ţie îţi trebuie pe stânga. E simplu, pe bune, două şuruburi, întorci clănţăul, pui şuruburile, gata.
Mă plictiseam în trafic, mă apuc să desfac broasca. E simplu, pe bune. Întorc clănţăul, strâng şuruburile, sunt chiar bun, sunt pe meserie. Cred că într-o viaţă anterioară am fost ceasornicar eleveţian, minim. Poate chiar şeful breslei ceasornicarilor din Geneva. Sau poate șlefuiam diamante în Amsterdam, sculptam in China boabe de orez, ceva. Băi, dar bun sunt. Poate îmi fac nişte cărţi de vizită, meseriaş, întorc broaşte, fost ceasornicar elveţian.
Mă joc cu broasca în trafic, parcă totuşi agaţă un pic, nu merge chiar perfect, la naiba, doar nu e ceas, e normal. Verific cu cea veche, ar merge inversată o şaibă. Desfac broasca, un şurub cade pe jos, e, o să îl găsesc la un semafor.
Pun șaiba, montez, sare un arc, cam în momentul în care maşina din faţă pune frână, că în codul rutier nu zice nimic de desfăcut broaşte în trafic.
Înjur, caut arcul, deja pe mâini sunt plin de vaselină şi ceva negreală, arcul sărit era să îmi spargă un dinte.
Pun arcul, strâng, sare încă o piesă. Încerc să o pun la loc, cu un ochi în trafic şi unul în broască, sar ambele arcuri, unul în dinţi şi altul în ochi, şi cele trei piese de metal în toate părţile. Bă, ştii cum pot să înjur?
Toate chestiile astea se întâmplă în prima zi din an în care mi se pare mişto să îmi iau o cămaşă albă, de ceasornicar elveţian, asortată cu vaselină.
Cireaşa de pe tort? Urc pe scări până la etajul opt, că era liftul defect, încep să montez broasca, hopa, nu am şurubelniţa la mine. Şi atunci o văd cu ochii minţii, cum stă ea frumuşel în maşină, pe scaunul pasagerului, la 8 etaje+parter distanţă…
În rest toate au fost bune.
Marţi nici nu am mai avut curaj să merg la kineto. M-am dus miercuri.
Începe a doua săptămână de kineto, merit mai mult. Aşa că la exerciţiile de până acum, adică la saltea, taburet şi spalier, se adaugă aparate.
Abductorii şi aductorii se pare că au nevoie de îngrijire, şi poate fac şi nişte buci ca Jennifer Lopez. Mă rog, ideal ar fi ca ale lui Jason Statham, depinde ce target ai.
Călăresc primul aparat, la 5 kgf. Bre, cred că făceam şi cu 80 kg acum două luni. Noo, 5 kg, atât ai voie. Dau din picioare cum dă un colibri din aripi. Am cadenţa unui scoţian care s-a opărit la ouă şi încearcă să se răcorească. Dau din bulane ca şi cum aş avea o viespe sub kilt, apoi întreb, câte repetări? Păi 150. La câte se resetează contorul? La 255. Ok, atunci fac 400, că tocmai o luasem iar de zero, dând din bulane de puneam în pericol de strivire bijuteriile.
M-am jucat cu entuziasm, a doua zi mergeam cam crăcănat de la febra musculară, nimic nu se pierde mai rapid decât relativa formă fizică.
Nu am voie nimic în rest, nu şi nu şi nu şi nu.
În rest, nimic. Trei aniversări în șase zile mă aduc în pragul depresiei, că un om extrem de politicos (şi pofticios) ce sunt, acum sunt cu 2% mai mult decât înainte de operaţie.
Despre karma nu mai zic nimic. Poate doar că am insistat cu o altă invitaţie la masă, prea mult chiar, nimeni nu avea chef, cu exceptia mea, deși nu era loc de parcare, deși era clar că astrele ne iau la mișto, eu nu-şi-nu. Firul de păr din mâncare a apărut abia la sfârşit, probabil bucătarul era brunet. Karma is a bitch. Nu am mai avut curaj să comandăm și o limonadă după ce am reclamat hair-stilistul restaurantului.
Romanian
English