luni, noiembrie 25 2024
Cum am continuat să înot zilnic, iar pe bicicletă am scăpat de două întâlniri…. mortale cu ceva doamne (dintre care una cu căciula trasă bine pe cap), am zis să mai aduc ceva nou în alergarea mondială și românească. Așa că am găsit dieta perfectă pentru genunchi. E pe bază de… veți vedea mai încolo. Așadar, jurnal de atlet urban, săptămâna 7-14 aprilie.
[Adrian Mila]

Mi se pare incredibil. A trebuit să mi se pună întrebarea pe Facebook, altfel nu îmi dădeam seama. Auzi, dar tu de ce înoți în fiecare zi 2,5 km craul?

Habar nu am, nu am avut altă idee. Acum descopăr dintr-o dată că există și viață fără craul-craul-craul. Mă rog, oricum nu am mare imaginație, așa că fac doar bras-craul-bras-craul… Trag mai hotărât 10 minute, schimb stilul, și tot așa. E mult mai relaxant, cu același rezultat final.

Mamă, ce imaginație debordantă am. Șapte zile pontate în bazin, din care două cu 3 km, în total 18,88 km săptămâna asta.

Ca un plus de condiment, încerc să exersez întoarcerea la capătul bazinului, ceea ce l-a făcut pe un coleg care mă admira de sus, de la etajul unde chinuia o bicicletă eliptică, să mă întrebe a doua zi: auzi, dar ieri ți se făcuse rău sau ce se întâmplase, că am crezut că ai pățit ceva după cum te zvârcoleai. Mi-am făcut socoteala că dacă ai un atac de ceva oricum nu ajung la tine în timp util, așa că am pedalat în continuare.

În cursul exercițiilor am mai greșit odată direcția, mă filmam și mi se părea că mă mișc plin de talent și m-am împins așa de inspirat și puternic în mantinelă că mi-am rașchetat spatele de fundul bazinului, confundând susul cu josul. M-a luat complet prin surprindere, mi se părea că zbor și zbaaang mă lovesc de un zid.

Stând la o saună unde bârfeam și noi ca fetele, colegul de transpirație, venit mai de curând la club, mă descoase despre lume și datini. Era intrigat, îl văzuse pe unul care folosea foenul ca să usuce minuțios bijuteriile de familie, și nu era lămurit dacă e un obicei local, rezervat elitelor, sau e apucătura unui ciudat. Nu pot decât să sper că e același individ pe care îl remarcasem și eu acum vreun an, să nu fie o apucătura contagioasă. Mi-am adus aminte de un nene de la o casă de schimb valutar care avea o pungă pusă peste mașina de numărat bancnote, să nu inspire chiar toate bacteriile vânturate de aparat, oare ce ar fi făcut la noi în vestiar?

Sunt câteva lucruri nerecomandate în viață, cum ar fi consumul de alune gratuite din bolul de la bar, (căutați pe net dacă nu știți), acum trebuie să devenim precauți și cu foenul. Asta îmi aduce aminte de bancul cu puricii, unul înghețat bocnă, că aterizase în barba unui motociclist care a mers până în Alaska și celălalt, în fine… Găsiți pe net continuarea.

La bicicletă, ce să zic, am udat ca lumea puricii. A plouat aproape zilnic, zilnic am fost cu bicla. Nu m-a plouat chiar în fiecare zi, nu am avut prea multe drumuri de făcut. Joi seară am avut o cursă scurtă și intensă, pe o ploaie cu bulbuci. Beznă, niște bălți monumentale, prin care treceam dând la pedale cât puteam de tare, strigând wiiiiiii și savurând adrenalina clipei. O fi vreo groapă în balta aia, vreun canal fără capac? Nu au fost.

Ținuta a fost cu nădragi și bluză de fâș,care am constatat cu interes că nu este așa impermeabilă cum credeam, deși am dat o grămadă de bani pe ea. Fo 30 lei, la Decathlon. Mă rog, mă bazam oarecum și pe adidașii Salomon, făcuți de nea Gore. Goretex 1, probabil, că au fost impermeabili doar un an. Au fost prima mea pereche de încălțări GTX, mă feream de ei, preferam să iasă apa rapid, și am fost extrem de încântat în prima iarnă, plină de zăpadă și fleoșcăială, când nu mi-a intrat apă la ciuboțele și nici nu mi-au înghețat lăbuțele.

E, acum s-a isprăvit. Am constatat cu surprindere prin toamnă că intră apă cam peste tot, deci am rămas cam nelămurit cu GTX asta.

Evident, trecând acum cu viteză prin toate bălțile am ajuns acasă cu adidașii plini de apă, de s-au uscat după două zile. Noaptea e foarte mișto să treci prin bălți. Apoi constați că toată bicla este plină de pământ, noroi, ceva maro, ceva negru, deși teoretic ai traversat cu ea un fluviu. Doar că era un fluviu foarte murdar, că așa este Bucureștiul, care se scurge apoi din biclă, pantofi și fâșurile care arătă ca după o mocirleală prin pădure.

Îmi venea să râd, încă mai port un fes subțire, Salomon, imprimat suplimentar cu “sport la orice vârstă”. Uneori mă gândesc că arăt cam jalnic cu deviza asta, care e mult mai mișto când ai 20 de ani. În condițiile meteo de săptămâna trecută ar fi mers și un basc imprimat cu “sport pe orice vreme”.

Pe biclă am mai avut vreo două faze cu făcut pielea găină, ca a Andrei a lu Măruță. Una cu un Polo care a venit din spate și m-a strâns la bordură până m-am oprit și mi-am salvat picioarele. A trecut, am pedalat furios să prind mașina la semafor. Degeaba. Era condusă de o băbuță cu o căciulă trasă pe cap, nu mă vedea, nu auzea nimic, Doamne ferește de întâlniri cu ea. Știam că cei mai periculoși șoferi sunt cei cu pălărie (serios, verificați pe internet), dar ei sunt mici copii și mama lor are căciula trasă pe ochi.

A doua a fost o tânără domniță care venea implacabil peste mine, uitându-se fascinată în telefon. Era în lumea ei, mașina mergea înainte, ea era hipnotizată, eu mă uităm cum îmi închide unghiul și mă strânge la bordură. O lume nebună, nene.

Probabil nu le pomeneam pe cele două doamne dacă nu aveam un frison, bă, astea chiar nu m-au văzut. Au trecut pe lângă mine fără să mă vadă, din fericire nu m-au lovit din spate. Brrrr. Am făcut în deplasări urbane plouate vreo 117 km.

Abia așteptam însă să ies la alergare. Cu genunchiul stâng și coloana mea lombară ar fi ideal să alerg puțin și cu pauze, dar nu reușesc. Iar îngrămădesc alergarile la sfârșit de săptămână.

Vineri ies la o oră minunată, nimic nu poate fi mai plăcut decât să alergi când alții muncesc. Eram nervos, grăbit, am lăsat tot și am ieșit la alergat. După 8 km eram bine dispus, relaxat și cu aceleași probleme ca și cu o oră înainte, dar le vedeam altfel, aveau deja altă importanță, aproape zero. Același efect se poate obține de obicei prin consumarea de băuturi alcoolice, cred că am apelat la soluția de terapie cea mai potrivită.

A urmat alergarea de duminică. Sâmbătă plouase monstruos, totuși ne-am găsit 5 alergători care să plece în căutarea profiterolului minune.

Mă gândeam cum am ratat niște titluri de articol. Șoc! Premieră mondială românească! Prima cursă de alergare în cadrul profiteroliadei de primăvară! Primul semimaraton care include consumul a 3 (4?) profiteroale! Cred că nici măcar nu eram mult prea departe de alte presupuse și autoproclamate premiere mondiale ale sportului tricolor.

Ne strângem la Mazzo Grosso echipați pentru ploaia care nu va veni și o luăm razna prin oraș. Vreme de Danemarca, dileme hamletiene, va fi profiterol sau nu va fi?

Fomică? Hai spre Kaufland Barbu Văcărescu, să vedem ce mici au acolo. E, ce mici să fie într-o dimineață rece de duminică? Cam reci, cam uscați, proteina de bază a alergătorului. Alergând pe străduțe cunoscute și necunoscute am ajuns până la urmă la Mecca din Aurel Vlaicu. Cofetăria Maria, prin Băneasa, cine știe cunoaște.

Profiterolul merge uns, parcă e mai mare decât îl țineam minte, frișca este delicioasă, prețul este cel mai mic dintre profiteroalele testate. La defecte aș enumera lipsa pișcoturilor și faptul că înghețata este doar de ciocolată, ceea ce pentru unii nu se trece la defecte.

Plecasem înarmat cu cartelă STB și de metrou, gândidu-mă să mă întorc spre casă cu un doping mecanic, dar ăștia bagă ceva ciudat în profiterol, cred că ar trebui trecut pe lista la controalele antidoping.

Pentru că după ce am lins cupa aia, zicând hamletian, vai, sărman profiterol, am uitat de dureri și oboseli și am plecat înapoi în alergare, parcurgând probabil distanța cea mai lungă din ultimii doi ani, adică ceva peste 23 km, deși eram sigur că nu voi mai alerga niciodată un semimaraton. Nu este prea înțelept, dar, cum vă spuneam, dieta pe baza de profiterol face minuni asupra genunchilor. Am mai avut eu o dietă cu efecte asupra genunchilor, dar asta cu mici și profiterol chiar mi se pare că merge brici. Știu deja, este o blasfemie pentru un alergător serios, care mănâncă doar pătrunjel și morcovi, dar va garantez că așa viața poate fi mai frumoasă și mai colorată.

Totalul săptămânal la alergare a fost de vreo 31 km. Mai avem etapa a patra, și ultima, a ediției de primăvară. Costurile celei de-a treia ediții, in jur de 20 lei/persoană, ceea ce vă doresc și dumneavoastră pentru toate semimaratoanele.

Cum vă merge curățenia de Paște? Tot așa, vă faceți drum prin oraș la alergare când e de dat cu aspiratorul? Dacă știți cumva cine este politicianul care a interzis bătătoarele de covoare, să îmi spuneți, că îl propun la președinție.

Comments

comments

Previous

Boston nu se dezminte. What. A. Finish

Next

Inițiativă. Maratonul DHL susține sportivii paralimpici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also