duminică, noiembrie 24 2024

Ultimele, așadar și cele mai importante știri din triatlonul & duatlonul românesc

Bezid
Cross Triathlon

Sâmbătă, pe o vreme mohorâtă, peste 100 de sportivi au avut de înfruntat noroiul de pe traseul competiției Bioeel Thriatlon Challenge, organizat la Lacul Bezid, informează Frtri.ro. Concursul a fost ultima etapă a circuitului Cross Triathlon Series, organizat de către federația de specialitate.

Concursul de la Bezid, dar și titlul de campion național la cross triathlon, a fost câștigat de către Ciprian Bălănescu. La fete, situația a stat puțin diferit, etapa fiind câștigată de către Monika Konz, dar titlul național revenind sportivei Koter Adel.

Mai multe detalii despre campionii acestei probe, la juniori și age group, găsiți aici.
Rezultatele complete de la Bezid sunt disponibile aici.

Duatlon

Ar fi o premieră pentru România. Campionul național în probele de triatlon și duatlon, Ciprian Bălănescu, ar urma să participe la ediția din acest an a Campionatelor Mondiale ITU de Duatlon, ce se vor desfășura în 17-18 octombrie la Adelaide, în Australia. Altfel, premiile sunt mari, în valoare de circa 90 mii dolari, dintre care câte 8.750 vor primi câștigătorii, atât la masculin cât și la feminin.

SwimRun

Pe 7 septembrie, doi sportivi amatori, Răzvan Staicu și Andrei Roșu, au luat parte în Suedia la o cursă de swimrunning, ceea ce presupune înot și alergare.

Competiția, numită Ötillö (se pronunță aproximativ ”o ‘till o” și în suedeză înseamnă”de la o insulă la alta”), e ultima modă în competițiile hard, de anduranță și, pentru moment, se practică doar în Suedia, acolo unde condițiile geografice sunt optime (Prima în afara Suediei se va desfășura anul viitor în Elveția, vezi aici) . Ötillö este considerat un campionatul mondial neoficial al acestui gen de probă.

Competiția, ce a presupus circa 10 km de înot și 60 km de alergare pe teren accidentat, a înregistrat 99 de echipe care au terminat. Echipa românilor s-a clasat pe locul 97, cu un timp de 13h:38min:22sec. De menționat că Răzvan Staicu a luat startul la doar două zile după ce a terminat o cursă de Ironman, într-un timp de 9h:23min:44sec. Rezultatele finale de la Ötillö sunt aici.

Cursa a fost terminată în 2013 și 2014 de o altă echipă românească, formată din Răzvan Rădulescu și Vlad Metaxa.

Foto de la Triatlonul Bezid, realizată de Fotonebunia.com

Rubrica Triatlon este susținută de către Sailfish România, magazin ce oferă echipament performant de triatlon și înot, atât pentru adulți cât și pentru copii.

Logo sailfish

Comments

comments

Previous

Știri pe scurt. Rezultate

Next

Maratonul Internațional București. Noutățile

3 comments

  1. O mica completare/corectura legata de SWIMRUN… ele exista deja in afara Suediei, mai precis:
    – Scotia (26-sept, 2015): http://lochguloch.com/ (un preview aici: http://www.slowtwitch.com/News/SwimRun_Scotland_-_Loch_Gu_Loch_4862.html)
    – Marea Britanie (aug, 2015) http://www.brecaswimrun.com/ (o relatare aici: http://www.slowtwitch.com/Lifestyle/A_2015_Breca_SwimRun_report_5286.html)
    – Norvegia (aug, 2015): http://www.rockmanswimrun.com/ (o relatare aici http://www.slowtwitch.com/Lifestyle/A_Rockman_SwimRun_report_5273.html)

  2. Mulțumesc frumos, Șandor, pentru completare/corectură. Trebuie să recunosc că am scris pe fugă acest articol și nu am apucat să verific toate informațiile.

  3. Marian,
    Nici nu stii cat de mult apreciez ceea ce faci, pentru TRIATLON si celelalte ramuri multisport – prin publicarile aici pe ALERG.ro! Ma bucura mult aceste postari si fiecare e-mail/newsletter consituie lectura mea favorita de dimineata! 😉
    Numai bine si spor/succes in ceea ce faci!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also