Titlul e doar aparent înșelător. Căci, după cum o să vedeți, am trăit intens experiența primului meu triatlon oficial. Iar Terente e… ei bine o să aflați la momentul potrivit cine e.
Somnul fuge cu moş Ene de la gene. Este abia ora 4.30 şi nu mai am somn. De frică. Cine m-a pus, cine m-a adus, revine iar această întrebare, legată acum de primul triatlon.
Am ales Winter Tri pentru prima experienţă, că părea mai lejer, aşa, să ai ce povesti relaxat luni dimineaţă la birou, după ce ai umplut duminică Facebook – ul cu poze de tri-atlet.
Sună mişto asta cu tri-atlet, îmi place, parcă mă gâdilă plăcut la orgoliu. Este una dintre puţinele ocazii în care gândesc pozitiv, „mamă, am la degetul mic trei sporturi”. De obicei, când trece aburul mă gândesc: nu, nu sunt în stare să fac un sport ca lumea, poate la trei sporturi iese o medie rezonabilă.
Pe la 8 încep să înghesui bicicleta în maşină, murdăresc tot interiorul cu roţile de 29″, până la urmă intră. După vreo oră ajungem la Izvorani, parcăm, hai cu bicla la rastel.
Până la şedinţa tehnică de la 10 am tot avut timp de salutat cunoştinţe şi de aflat noutăţi despre traseu. Noutăţile erau invariabil „la biclă e jale pe traseu”.
Winter Tri este un triatlon mai atipic, are ordinea probelor schimbată. Începi cu o alergare prin pădure, 5 km, urmează 14 km de bicicletă pe drumul de lângă baza sportivă Izvorani şi apoi 500 m înot în bazinul olimpic, acoperit, evident.
Aparent este o cursă scurticică, cea mai scurtă probabil, la care participă fie zmei, fie corporatişti, fie ageamii. Mă rog, ageamiu, na, mă refer doar la mine.
Traseul fiind destul de îngust, startul este în valuri. Trei starturi la triatlon individual, apoi start la ştafetă, apoi start la duatlon, cam la interval de 45 minute. Organizat de către Smart Atletic, probabil cel mai titrat organizator din branşă, a ajuns acum la ediţia a şasea.
La înscriere dădeai timpul estimat, în funcţie de asta erai repartizat la start. Stând eu acasă, la căldurică, am zis maxim 30 minute la alergare, maxim 30 minute la biclă, vreo 15 la înot, cu tranziţii cu tot (ce o fi asta?) să zicem că în 1h20min ajung la medalia aia care să ateste că am făcut primul triatlon. La momentul calculelor, când am dat banu’ de înscriere, la biclă era traseu de 12 km, şi dacă eram băut îl pedalam în juma de oră.
Ştirile de pe traseul de bicicletă erau din ce în ce mai proaste, mă apuc să dezumflu roţile, care erau beton, umflate la maxim şi să îmi aşez lucrurile într-o ordine care mi se părea inspirată iniţial. Adică bag într-un rucsăcel o geacă, să nu mă ia frigul după alergare, când o să pedalez transpirat cu 30 km/oră, în buzunar bag mănuşile, ochelarii tot pe acolo, un fes, casca şi ochelarii de înot, toate de-a valma, plus un bidon cu izotonic, pus preventiv într-o pungă.
La 11.15 iau startul, prudent, că nu sunt nici zmeu, nici calu’ lu Harap Alb. Un pic de gheaţă pe asfalt, apoi pădure. Noroi, zăpadă, fun. Prima grijă e să nu îmi scrântesc ceva, a doua să nu obosesc prea tare. Nu cunosc traseul, mă mai uit din când în când la ceas să verific distanţa şi viteza. Merge.
Pe urmă o dau în discuţii, că eram abia la început, să fim relaxaţi, alergare la ritm de conversaţie.
După 28 de minute ajung transpirat la biclă şi încep să caut disperat prin rucsăcel. Bidonul nu ieşea din pungă, numai de geacă nu aveam chef, deci rămân şi fără mănuşile băgate preventiv în buzunar. Las şi fesul, iau ochelarii, casca şi pe… Terente. Da, aşa l-am botezat acum trei ani. E băieţel, e mai negricios, entry-level, e mare şi greu. E Terente.
La ieşirea din curtea complexului a rămas un petic de gheaţă, scap nevătămat în şoseaua uscată şi încep să dau energic la pedale, ah, ce mişto merge. Frânez energic, să evit prima maşină care vine din faţă, pe dreapta sunt parcate aiurea zeci de maşini, apoi iese o tanti în şosea din lateral, uitându-se nelămurit la mine. Înjur, evit, pedalez, din păcate mai încet decât încă vreo 2-3 biciclişti care mă depăşesc fluierând.
Pedalam cu entuziasm, apoi începe balamucul. Traseul de 14 km are o buclă care se parcurge de 3 ori, legată printr-un apendice de ieşirea-intrarea în complex. Apendicele, de vreo 800m-1 km, este cu asfalt curat, uscat, bucla este însă acoperită 99,5% cu zăpadă.
Intru pe zăpadă, cu un morcov imens în fund, cu vreo 25 km/oră. Zăpada este îngheţată, ciudat, nu am murit, merge. Strâng din buci de pot să sparg nuci, mă dau pe dreapta şi pedalez cât pot. După cursa asta voi putea felia, fără efort, morcovi cu fundul.
Sunt iarăși depăşit, Mila, dă-te la o parte, apoi aud buf. În faţă se cade şi acolo, din spate aud urlete disperate, nu pune frânăăăăă, pun frână, în spate aud înjurături şi buf.
Apoi o vale, în care sunt singurul care frânează la coborârea pe zăpadă, apoi un mic deal, la care nu apuc să schimb foaia. Din spate nu te opriiiiiiii, buf, înjurături.
Bomboana pe colivă este dată de o bucată de traseu pe potecă. Nu, nu e bombonică, e moţul de la rahat.
Este o potecă cu două urme de cauciucuri, probabil de la maşina organizatorilor, nu cred că a trecut vreun organizator pe aici cu bicicleta, nu, nu cred. Pe mijloc şi în lateral sunt vreo zece cm de zăpadă afânată. Alergi prin zăpadă afânată, ţinând bicla pe unul din şleauri, asta cale de vreo 600 m. Cei mai norocoşi sunt cei care au crezut organizatorii şi şi-au luat spd-uri.
După ăştia 600 m mai sunt 200 m pe care poţi pedala timid prin şleau. Doi copăcei intră în traseul de pe şleaul din dreapta, evit la limită să agăţ un arbust cu coarnele de la biclă. Arbuştii ăştia vor avea coaja de pe tulpină din ce în ce mai lovită, cu fiecare tură care trece.
Apoi iar şosea, plină de zăpadă, care acum nu mai este fermă, ghidonul fuge în toate părţile, Terente este nărăvaş, este sex furios şi turbat, pedalez spărgând nuci cu bucile, dacă eşti la prima partidă nu e bine să te tăvăleşti cu Terente prin zăpadă, caută ceva mai soft, mai light. Intru cu viteză într-o zonă cu zăpadă mişcătoare, scap viu şi fără să cad. Am devenit mult mai religios după această cursă, sunt dator cu aprinderea unei basculante de lumânări.
Şi tot aşa de încă două ori. Oare organizatorii de curse au frigider? Bine că nu mă mai bag la organizări.
Pe ultima tură este un biciclist căzut, nu pot să îl ajut decât cu mutarea biclei din drum şi o întrebare, voluntarii din colţ erau deja anunţaţi. Şi cam apatici, nu cred că era fişa postului.
În filmele cu John Wayne, când era un caz dintr-ăsta, de obicei se uita cu o lacrimă în ochi în dreapta, lua pistolul şi trăgea în stânga, gata, caz rezolvat.
Ce pierdeam pe drept, unde nu aveam curaj să merg peste 20-22km/oră, recuperam pe bucata aia de împins bicicleta, unde îmi era mult mai la îndemână să alerg pe lângă ea şi mai reuşeam nişte depăşiri. Ficatul a cedat la a treia tură, cu nişte junghiuri antipatice.
Apoi asfalt, și iar în tranziţie. După ce singura prioritate a devenit să nu cad şi să nu îmi rup ceva, bicla mi-a consumat o oră din timpul de concurs, dublu faţă de estimarea de acasă.
Concentrat pe fiecare probă, eu când alerg, alerg, când biciclesc, biciclesc, am uitat să fac vreo dozare a efortului. Am trăit fiecare clipă, cam intens la biclă, cu bucurie, frică şi adrenalină.
Uitând că mai am şi înotul.
Ups. Înot?
Iau casca, o pun lejer pe cap, e cât o baniţă, casca, nu capu, pun ochelarii şi alerg spre bazin.
Mda, nu sunt bun de stripper. Alerg cu ceva haine în mână, parcă sunt un amant care a fugit pe geam, că s-a întors acasă marinarul fără să dea telefon înainte. Găsesc un sac, încerc să scot colanţii dar sunt încălţat, oare am slipul pe mine, hm, până la urmă hainele şi adidaşii sunt în sac şi ar trebui să fac un duş. Arunc sacul voluntarilor şi primesc culoarul 3, să îmi arăt valoarea la înot. Mă las prudent în apă, pe urmă încep să înot. Hm, merge. Şi nu prea.
A fost un dezastru, o umilinţă. Din 10 lungimi de bazin am făcut două integral în craul, prima şi a noua. Restul varză, amestecate a la Cluj. Nu mai aveam putere. Ştiam că mă grăbesc, că nu e cazul, degeaba. Am culminat prin a ameţi, se învârtea apa cu mine, ca să zic aşa. La un moment dat m-am gândit că sunt la Therme, să mă simt bine, ce naiba, relaxare, lasă presiunea, și a mers mai ușor.
Calvarul s-a terminat după mai mult de 18 minute, nu mai reuşeam să ies din bazin, m-am târât subacvatic până la scară. Întreb voluntarii pe unde să o iau, mi se arată vag ceea ce ar fi trebuit să cunosc, dar eram cam buimac.
Trec linia de sosire fără nicio emoţie, grabă sau fericire, după vreo oră şi 54 minute. Varză.
Ok, la primul e bine să faci prost cursa, pe urmă vei deveni lejer tot mai bun…
Primele două întrebări primite când ciuguleam o banană, au fost „dar cum de ai terminat abia acum, că erai înaintea noastră la bicicletă?”. Da, dar mie mi-a plăcut în apă şi am stat mai mult acolo…
Locul 12/16 la categoria de vârstă, vreo 96/170 la masculin, sau cam aşa ceva. Deci e mai simplu să fii mascul decât bătrân. Mă rog, matur.
Concluzii
E clar, organizarea unui triatlon este cea mai complexă din câte am văzut. Am fost voluntar de vreo trei ori la un triatlon şi am văzut o parte din răspunderea şi problemele care apar. Clienţii de la triatlon sunt mai pretenţioşi decât cei de la alergare. Şi mai cu figuri.
Taxele la triatlon sunt cu trei cifre, ceea ce la alergare ar genera subiecte cu sute de comentarii, dar taxa este nimic pe lângă costurile de echipament.
#1. Să le dea Dumnezeu sănătate băieţilor care mi-au pus cauciucurile noi.
#2. Cu trei zile înainte de cursă organizatorii anunţă schimbarea traseului de biclă. E corect, aşa este în regulament, au dreptul. Eu nu pot să cer taxa înapoi, ei pot schimba orice, eu am dreptul să plătesc diferenţe de taxă dacă vreau schimbări.
Ceea ce mă deranjează este că un traseu de biclă integral pe asfalt, mai puţin vreo 50 m, devine un traseu offroad pe vreo 800 m. Eu ştiu că este iarnă, ştiu că m-am înscris la WINTER Tri. Dar ştiţi şi dvs? Ce legătură are aceea porţiune cu bicla pe timp de iarnă? A putut cineva să meargă cu bicla pe aceea zonă? La şedinţa tehnică s-a întrebat dacă se poate merge cu spd-uri şi au primit răspuns afirmativ. Chiar era traseu de spd? Deci nu se admite participarea pe cursieră, că ar fi prea rapidă? Ha!
Comunicarea oficială a fost că traseul de bicicletă are 14 km, trei bucle, cu circa 2 km de asfalt uscat. Băut fiind, eu am înţeles că sunt 2 km x3 ture cu asfalt uscat. Nu dragă, sunt doi din cei 15 reali, restul este plin de zăpadă.
Inutil să precizez că regulamentul de circulaţie interzice mersul cu bicicleta pe drumurile publice acoperite cu zăpadă.
Recomandarea organizatorilor, de a pune cauciucuri de zăpadă sau de a adapta echipamentul condiţiilor de pe traseu pot intra doar la încercări de umor. Ce să facem? Să căutăm în România vreo 700 de cauciucuri de zăpadă, la minim 200 lei bucata? Păi mai bine dădeam câte 10 lei fiecare şi curăţam bec traseul. Sau, şi mai bine, îl curăţau organizatorii, că a nins acum două săptămâni, nu este zăpadă de peste noapte, și asigurarea unui traseu safe nu este în sarcina participanților. Sau revigoram industria ciclo prin vânzarea unui tir de cauciucuri bune pentru Finlanda?
Măcar o basculantă de nisip dacă se arunca. Măcar pantele dacă se curăţau. În loc să constatăm şi să anunţăm că e zăpadă la ieşirea din curte, mai bine dădeam participanţilor o lopată, să dea zăpada aia la o parte de pe 4 mp, doar 3-4mp, dar unde puteai să cazi frumos.
Până şi la alergare, în loc să se spargă gheaţa pe scurta porţiune de sprint până la pădure, singura recomandare a fost să fim atenţi.
Aş vrea să fiu bine înţeles. Faptul că mă aleg cu o bucată de push-bike, vara, dacă a plouat vineri, pot să îl accept.
Faptul că împing la biclă, pot să îl accept, asta-i viața, dacă nu mi-a plăcut cartea.
Faptul că pot să cad pe zăpadă, eventual într-un grup compact de braţe, picioare, capete şi fiare, nu pot să îl accept.
Declaraţia pe propria răspundere mi se pare o glumă în acest caz. Ce măsuri s-au luat pentru a PREVENI accidentările? Părerea mea? Zero. Probabil nişte acatiste, care trebuiesc introduse în kit, eventual şi nişte lumânări, just în case.
Ha, uitasem. În kit este şi un prosop Bridgestone. Lung de vreun metru, lat de 20 cm. E simpatic. Te cuprinde pe şolduri, dacă asta o fi destinaţia, dar ies afară zurgălăii. În mod sigur este doar pentru albi sau pentru negrii cu handicap, ăia amărâţi, cu socoteala îngheţată la 20 cm (ăia negri, nu albii). Deci o fi un prosop foarte lung de mâini sau un prosop de şolduri pentru 1 martie, să arăţi mărţişorul.
#3. Circuitul de suporteri a fost separat de cel de sportivi, ceea ce cred că este foarte bine. În acelaşi timp, un sportiv nu se mai poate întoarce simplu în traseu.
Una din greşelile mele a fost că nu am băut apă/izotonic. La sfârşit aveam bidonul plin, dar în tranziţie. Nu m-am întors, muream de sete, dar intrasem în fluxul de suporteri şi nu mai puteam să intru în zona de tranzit, că eu respect regulile.
Hai la paste. Am mai prins paste, e mai bine să fii seria a doua. Dar nu mai era bere. Apă nu era, singurul punct de alimentare apropiat era în bazin. Mai era unul la pădure, pentru cei din cursă, să zicem că tot apropiat. Nu mai e bere, apă nu e, la bidon încă nu pot să ajung, tranziţia este încă închisă. Recomandare? Poate mai au pe traseu….. Ha-ha, eu v-am spus că am venit să ne distrăm.
#4. Nu am rezistat şi am pus întrebarea, cui i s-a părut o idee mişto să bagi cursa prin pădure, pe potecă, după 5 ediţii în care traseul a fost doar pe asfalt?
Poliţia, aşa au dat aprobarea. Pot să exprim şi această idee, că nu mi se pare în regulă să nu am un traseu de biclă aprobat până în săptămâna concursului, anunţul de modificare apărând pe 15 februarie?
#5. La ce folosesc arbitrii de bazin? Nu au voie să îţi spună câte ture faci, nu au voie să răspundă, trebuie doar să ai cu cine să te cerţi? Pe bune, la ce folosesc vreo 20 de arbitri, dacă numărarea bazinelor este răspunderea ta?
#6. Foarte mişto clasamentul în timp real, diploma rapidă, comunicată pe e-mail.
Concluzii personale
Comunicare eficientă, dar informaţii incomplete, organizare în general bună, de firmă mare, mari minusuri la siguranţa participanţilor. Şi acum nu mă refer la înot, unde am eu probleme.
După biclă îmi venea să mă pup singur de fericire că nu am ales duatlonul, că urmează să mă bag la relaxare în apă în loc să alerg singurel (erau tare răsfiraţi participanţii) prin mocirla din pădure (după ora 14 erau deja 8 grade şi pe traseu trecuseră fo 300 de scufiţe roşii).
O întrebare pentru foştii participanţi: De ce nu v-aţi mai înscris? S-au ocupat doar vreo 220 de locuri din cele 350 disponibile, fără să fie mare concurenţă la curse, în condiţiile în care cursele de alergare similare, adică având tradiţie, sunt sold-out.
Mă rog, de sâmbătă sunt triatlonist diplomat. Sunt cam din tagma schiorului de 53 de ani din Haiti (sau Tahiti?), zob ca performanţă, dar cu diplomă, care dansa fericit după cursă.
Va pupă Jenel, de azi triatlonist.
Foto: Radu Cristi și fam. Mila
Romanian
English
Aveati posibilitatea de a veni la Iasi, saptamina trecuta, sa va incercati puterile la „Roti pe Gheata”, primul concurs de mtb al anului. Era un bun antrenament pentru Winter Tri si nu va mai parea asa de greu traseul de la Izvorani. Ce-i drept, la Iasi s-a muncit din greu pentru curatarea traseului, pentru a deveni ciclabil cit de cit. Pe FB sint imagini cu voluntarii ce degajau zapada cu citeva zile inainte de concurs. Si a fost un ger la Iasi in acele zile de crapau pietrele, -20 C, -21 C la primele ore ale diminetii!
Iar arbitrii de asta sint pusi la triatlon: sa iti numere turele, sa le tina secret pentru ei si sa te excluda din clasament daca ai facut cumva vreo tura mai putin la bicla, alergare sau inot. Asa e la toate concursurile de triatlon de oriunde din lumea asta. Arbitrii „e” rai!!
Victor Gradinariu
Nu cred ca m-as baga la Roti pe gheata, mi-e frica si nu am echiparea necesara, fizica, tehnica si psihica. Aici nu s-a curatat nimic, nici macar zapada din poarta complexului, care era intr-un viraj strans. Adica am avut o senzatie de superficialitate si de lipsa de masuri preventive minimale.
La triatlon habar nu am cum este cu arbitrajul, la atletism, in sala sau pe stadion, am fost mereu anuntat ca intru in ultima tura, chiar daca mai dau si arbitrii cate o chifla, cum a fost acum, la cei 1500 m de sala la nationale, care au devenit 1700. Pai sunt reguli si pentru inotul in bazin acoperit, de acest gen, ca le numar singur? Chiar am devenit curios. Daca faceam ultra-deca-mega-ironman, ca am vazut ca il faceau in bazin, tot singur imi numaram bazinele, 76 de bucati? Ar fi posibil, nu contest, dar mi se pare naspa.