Ambiția și dorința de a se menține într-o formă fizică bună au făcut-o să se apuce serios de alergare. Așa a învățat că articulațiile care dor se întăresc în timp și data viitoare dor mai puțin. A mai descoperit cu bucurie că și prieteniile devin mai trainice prin intermediul alergării. La mijlocul lui octombrie, Andreea Scarlat va alerga la Maratonul București și acum știe că va termina cu bine prima sa cursă lungă. Vor urma și altele, e convinsă.
De la sport la alergare
În copilărie am făcut destul de mult sport: am luat cursuri de înot, tenis de câmp și dansuri sportive, asta până la 14 ani. Alergarea am descoperit-o mai târziu, la fostul loc de muncă. O bună parte dintre colegi îmi erau și prieteni și cum, la un moment dat compania a organizat o excursie la maratonul din Sofia, am decis să mă înscriu la competiție de dragul socializării. Când i-am spus managerului de atunci că vreau să mă înscriu la cursa de 3 km, mi-a răspuns că departamentul nostru trebuie să arate că poate mai mult de atât, așa că am fost vitează și m-am mutat la 8km. Mai alergasem pe plajă cu părinții cu mulți ani în urmă. În afară de asta, nu aveam niciun fel de antrenament sau experiență de alergare pe distanțe lungi.
Înainte de cursa de la Sofia m-am ”antrenat” alergînd de două ori: o dată mai puțin de 1 km, iar apoi 2 km. Am crezut că este suficient, dar m-am înșelat. Am dus cursa la bun sfârșit, dar cu mai multe pauze de mers și cu un episod pe ultimul kilometru în care mi s-a încețoșat privirea și mi-au țiuit urechile. Am repornit, cu greu, alergarea pe ultimele sute de metri.
După această experiență m-am împrietenit cu colegii care alergau și am început să alerg de 2-3 ori pe lună în parc, distanțe modeste de 1-3 km. Anul trecut s-a format o echipă de ștafetă căreia îi lipsea un om și m-au rugat pe mine să mă înscriu. Am alergat undeva sub 10 km cu un prieten lângă mine, care m-a încurajat pe tot parcursul. Tocmai când mă gândeam să mă opresc să mai merg puțin, găsea câte un alergător mai slab în față și îmi spunea: “Putem să-l întrecem pe ăla!”. Iar abordarea asta a funcționat.
De la alergare la ”Primul Maraton”
De proiectul ”Raiffeisen Runners – Primul Maraton” am aflat de la colegele din departament care au participat la program în trecut. Nu m-am gândit niciodată înainte de discuțiile cu ele să țintesc atât de sus. Paula și Valentina m-au făcut nu numai să am încredere că pot, ci și să aștept cu nerăbdare începutul antrenamentelor.
Motivul principal pentru care m-am înscris în program e că am vrut să mă mențin în formă într-o perioadă foarte aglomerată pentru mine. Însă acum, că am ajuns la alergări mai lungi, nu mă mai gândesc atât de mult la asta. Am descoperit între timp că, dacă îți setezi obiective din ce în ce mai ambițioase, ăsta este un exercițiu foarte bun pentru antrenarea voinței și încerc să profit cât mai mult de noua descoperire. Ca și de faptul că am oameni care sunt lângă mine.
Cred că este foarte importantă prezența coordonatorilor proiectului. La una dintre alergări îmi amintesc că m-am ținut după Oana Solomon. De pe la kilometrul 6 am devenit semi-conștientă. Deși vorbea cu cineva la câțiva pași în fața mea, nu auzeam nimic. Îmi era foarte greu pentru că era una dintre primele mele alergări mai lungi. Ea a fost reperul meu. Îmi spuneam în gând: “când se oprește Oana, te oprești și tu, nu mai devreme”. Avea un ritm constant care mă ajuta și, în plus, mă mai întreba din când în când dacă sunt bine și verifica dacă mai am zâmbetul pe buze. La un antrenament ulterior, am alergat cu alt coordonator. A intuit că îmi doresc să am și un timp bun pe lângă atingerea obiectivului de distanță. A verificat mai întâi care este ritmul pe care mi-l doresc, după care m-a ajutat să-l mențin. Pe ultimele două sute de metri am întâlnit o pantă. M-a încurajat să păstrez ritmul neschimbat deși o să fie mai greu și a fost atent la cum respir ca să-și dea seama când devine prea greu pentru nivelul meu. Atunci când ești foarte obosit, nu mai reușești să iei cele mai bune decizii. Te poți baza însă pe coordonatori că vor ști când e cazul să tragi mai tare sau să încetinești. Apreciez foarte mult atenția lor și sfaturile pe care mi le dau.
Lecțiile alergării
Prin intermediul alergării am aflat că articulațiile care dor, se întăresc totuși treptat și nu vor mai durea așa de tare sau așa de mult timp data viitoare; cred că se pune ca un lucru nou pe care l-am aflat despre mine. Pe de altă parte, alergarea mă mai ajută tangențial să îmi setez prioritățile. Uneori e antrenamentul prioritar, alteori sunt alte lucruri, dar îmi place să știu că am ales eu.
Mă mai bucur mult că reușesc prin intermediul acestui program să cunosc colegi cu care n-am mai interacționat până acum și cred că programul e un mediu bun pentru a lega prietenii.
Pe termen lung sunt sigură că voi continua să fac mișcare și că voi mai alerga și după prima cursă lungă din această toamnă. Probabil o să vreau să obțin un timp din ce în ce mai bun sau măcar să știu că pot alerga 10 km la orice oră din zi sau din noapte…
Dar până atunci, vreau să termin cu bine cursa din octombrie. Inițial vroiam să fie una de maraton, cu un timp mai bun decât al uneia dintre colegele mele :). Programul aglomerat nu mi-a permis însă să fac toate antrenamentele, așa că voi alerga semimaraton. Obiectivul unui maraton rămâne pe listă, însă.
Corporatistă?!
Nu știu cum se definește un corporatist, dar sunt destul de sigură că eu sunt așa ceva. Eu am o viziune pozitivă asupra acestui termen. Sunt încântată de majoritatea oamenilor pe care îi cunosc în acest mediu și apreciez efectul pe care l-au avut asupra mea de-a lungul timpului. Cred că este o experiență prin care fiecare ar trebui să treacă în viață. Te face nu doar mai modest, cât și mai ambițios. Bineînțeles că mai e vorba și de alte experiențe profesionale care nu trebuie neglijate. Pe de altă parte, cred că un corporatist care aleargă are mai mult succes în viață căci știe mai exact ce vrea și nici nu este ușor de descurajat.
Pantoful de alergare, nisipul sau dansul… Care te definește mai bine?
Sunt convinsă că “dansul” mă definește cel mai bine. Deși m-am născut la mare (e vorba de Marea Neagră – n.e), dansul este sportul cu care am crescut, prin intermediul căruia mi-am făcut prieteni și de la care am învățat ce înseamnă o competiție. Și când nu-l văd ca pe un sport, tot îl asociez cu momentele cele mai liniștite sufletește. Pantoful de alergare este o descoperire relativ nouă și foarte diferită. Iar, în plus, nu contează chiar așa de mult pantofii cu care alergi.
Din 2011 încoace, programul ”Raiffeisen Runners – Primul Maraton” încurajează angajații băncii să practice alergarea, să devină mai activi și să adopte un stil de viață sănătos. Început cu șase maratoniști, programul a contribuit la faptul că pînă acum 128 de angajați ai Raiffeisen Bank au terminat cu bine prima lor cursă mai lungă, de maraton sau semimaraton. În iunie, o nouă grupă de alergători a luat startul antrenamentelor pentru Maratonul București 2017.
Romanian
English
1 comment