Eu nu cred că studiile cercetătorilor, fie ei americani sau britanici, despre efectele alergării sunt de fapt făcute și pe femei. Iată de ce…
Zice Șefu’: Maestre, aș vrea să faci un sondaj printre alergătoare. Asta cu “maestre” este în genul apelativului folosit de către un tip bine pus, care îmi zice cam așa: “Excelență, am și eu nevoie de un colac nou de veceu”. Excelența mea bombăne și se execută, ce să facă.
Probabil dacă eram mai tânăr mi se părea că este o ofertă de nerefuzat, un cadou al zeilor Olimpului. Când eram în studenție, flăcău neînsurat, cu apetit exagerat normal, ieșirea puhoiului de femei angajate la Apaca mă făcea să mă gândesc mereu că postul de maistru la Apaca este unul dintre cele mai mișto locuri de muncă din lume.
După ce am lucrat într-un colectiv cu majoritate feminină, de ajunsesem să spun “între noi, fetele, fie vorba” și s-au experimentat pe mine toate pastilele antispastice și contra anumitor dureri, am realizat că distanța dintre rai și iad este extrem de mică. Și să te ferescă Dumnezeu de un sindrom PM colectiv, nici nu știi cum este mai rău, când este simultan sau când acoperă în mod egal toată luna.
Analizând cu maturitate și la rece solicitarea, era evident că nu este un cadou, ci o sarcină pe care au refuzat toți să o ducă la îndeplinire. A trecut de mult vremea când cumpăram cu nevinovăție perieturile la mișto “mergi tu duminică la șantier, că ești pe meserie și te ascultă lumea mai bine decât pe noi, ăștia-lalți, care avem treabă la grătar cu mici și bere”, dar nu am avut cum să îl refuz. Ce să fac, șefu-i șef chiar și la mult așteptatul cros în pielea goală.
Aparent era o sarcina simplă, dacă era simplă, frumoasă și bine plătită probabil o dădea altcuiva. La subiecte de articol este la fel ca la iubire, după o vârstă nu îți mai permiți să fii selectiv.
Nu aveam nicio șansă să rezolv singur studiul. Am apelat la amicii mei, D&G de la Universitatea La Piovra din Berceni, care tocmai făceau la terasă o analiză comparativă între Nenea Iancu și Zăganu nefiltrată. Doru și nea Gică, adică firma D&G, ei sunt baza, oameni trecuți prin multe, și nu am scăpat fără să promit că le dau 50% din viitoarele mele venituri.
Între două guri de bere analizau studiul realizat de oamenii de știință de la Muzeul Național de Istorie Naturală al Smithsonian Institute. Ăștia, concurența Universității noastre, abia stabiliseră că dimensiunea și forma organelor sexuale influențează longevitatea unor specii. Cei cu organe mai mari avea șanse de zece ori mai mici să supraviețuiască ca specie decât cei cu organe sexuale mici, din cauză că toată energia speciei era direcționată spre plăceri reproductive. He-he, râde nea Gogu, Viorica de la etajul doi ar zice că avem șanse să fim nemuritori, he-he, highlanderi de Metalurgiei și triatlonisti de apă rece.
Realizarea unor studii despre alergare și alergătoare părea interesantă, așa că Doru și nea Gică deja începuseră să numere banii virtuali pe care urmau să îi câștige. Le trasez obiectivele și termenele și le urez succes.
După două săptămâni mă întâlnesc cu două umbre ale fostului cuplu de savanți de succes.
Bre Coane, matale ne-ai pus gând rău, vrei să ne scoți din branșă?
De la început am plecat cu stângul. Prima întrebare era legată de vârstă, nu am reușit să găsim nicio alergătoare peste 30 de ani. De la început a fost evident că o să avem ceva date false, dar era abia începutul dezastrului.
A doua întrebare era legată de greutate. Nu știu cum ai putut matale să faci așa un chestionar, doar ca să enervezi lumea. Cu excepția a două scânduri de atlete, în rest nu a răspuns nimeni, se pare că niciuna nu are peste 50 kg. Mda, proastă idee. Acum vreo zece la sută din toate colegele se plângeau că s-au îngrășat, așa, cam 200 grame. Vaaai, dragă, am ajuns la 53 kile. Se uită colegul Costel la ele, le dă minim 65 de kile, că nu dădea de la el, le ascultă jumătate de oră cum nu mănâncă nimic și se îngrașă doar din ceai de levățincă fără zahăr, și îl lasă nervii. Auziți fetelor, ia stați un pic, să aduc eu un cântar, să vedem momentul adevărului. Să vezi ce liniște s-a lăsat dintr-o dată și cum au țâșnit niște lacrimi, nesimțitule, cum poți să zici așa ceva?
Întrebările referitoare la nutriție? Eșec total. Se pare că amandinele, ciocolata și înghețata sunt consumate exclusiv de către bărbații alergători, pentru că nu am găsit nicio alergătoare care să recunoască că le-ar cunoaște gustul.
Pe urmă ai venit cu întrebările legate de performanță. Pe bune, matale ai avut ceva cu noi? Păi la a treia întrebare deja am primit replica “auzi, când o să fii în stare să alergi sub trei ore pe maraton să vii să discutăm”.
O întrebăm pe a doua alergătoare… răspunsul a fost, auziți, când o să alergați voi peste 100 km, atunci să veniți să puneți întrebări.
A treia, probabil juristă, ne-a spus că nu avem niciun temei legal să punem aceste întrebări și că ne acționează în instanță, că vrea să vadă regulamentul, legitimațiile, diplomele, modul de protecție a datelor personale șamd.
Dacă ne băgai într-un sac cu niște mâțe furioase scăpam mai ușor. Mereu am avut impresia că alergarea produce endorfine, stare de bine, zâmbete și grație, dar astea sunt foarte bine ascunse sau apar doar când este și un fotograf în zonă. Cum ziceam ceva, cum ne săreau în cap. Nu am mai avut așa viață grea de când am încercat să determinăm dacă relațiile sexuale înainte de competiție au un efect benefic asupra rezultatelor sportive. Mergea bine, până când soțul a zis că ține post negru, iar soția alergătoare a răspuns sec: “poate el ține”.
Șefule, am făcut tot ce am putut. Nici cercetătorii britanici nu stau mai bine, americanii au ajuns să se lege de cei supradotați, că au șanse reduse de supraviețuire, toți ar face orice, numai să nu se joace cu focul sexului opus. Știm, matale tot insiști că nu este sexul opus, că este sexul complementar, că yin, că yang, că se completează reciproc, dar nouă ne-a ieșit numai opoziția. Dacă putem să ne înțelegem, îți dăm noi câteva beri, doar să ne descarci de legământ. Ia matale toți banii, toată gloria și toată plăcerea studiilor despre alergătoare.
Lăsând gluma la o parte, va aduc încă o dată aminte că în urmă cu 51 de ani, în țara bastion a democrației era împinsă afară din cursă prima alergătoare, că nici atunci nu se putea face un studiu despre maratoniste, deoarece femeile nu au avut dreptul să alerge un maraton la Boston decât din anul 1972. Deci asta cu studiile despre femei și alergare mi se pare că e un mit. Dar un mit frumos…
Romanian
English