luni, noiembrie 25 2024

Cald, cald dar și o adevărată revărsare de competiții s-a înregistrat în acest weekend. E semn că a început sezonul de alergare.

Banda

Sâmbătă 27 aprilie, câteva sute de părinți și copii au alergat în parcul IOR la crosul Campionii Sănătății, aflat la a șasea ediție. S-a luat startul pe cinci categorii de vârstă: 6 luni – 2 ani (necompetitivă, dar cu premii oferite la tombolă), 2-4 ani, 4-6 ani, 6-8 ani, 8-11 ani fete/băieți. Pentru prima categorie juniorul trebuia purtat în sling, wrap sau port-bebe, iar pentru celelalte patru categorii, părinții erau legați de copii cu o panglică de mână. Distanța: 2-400 metri. Premii: sănătate, medalii și cadouri pentru cei mici. Inedita competiție a fost organizată de către Ro Club Maraton.

Tot sâmbătă a fost programat și crosul „Gall Lajos” din Sf Gheorghe, alergare de șosea pe o distanță de 3000m, cu plecare și sosire din Piața Libertății. Înscrierile s-au făcut în aceeași zi cu două ore înainte de start, la ora 8, iar taxa a fost una modică, 5 lei pentru copii și 10 lei pentru adulți.
Crosul, deja aflat la a 23-a ediție(!), a reunit 264 bărbaţi şi 182 femei din 39 de localităţi din România, Ungaria, Marea-Britanie şi Canada. Cel mai tânăr participant a avut 3 ani iar cel mai vârstnic 89! Toți cei care au trecut linia de sosire au primit medalie și cadou, iar primele trei locuri la fiecare categorie (nu mai puțin de 24 la masculin și feminin) au fost premiate cu cupe, premii și tricouri. Organizatorii, cercul de alergare Gall Lajos, cu sprijinul Primăriei Sfântu Gheorghe, al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, au oferit în final concurenților pentru împrospătarea forțelor un gulaș. Lista tuturor câștigătorilor o puteți accesa aici.
Doar o mențiune în final pentru cei care nu știu cine este Gall Lajos. Născut la Dănești în 1900, a devenit la 30 de ani campionul României la maraton și multiplu campion în Balcani. În 1935 a fost premiat de regele Carol ca sportiv al anului, iar în 1936 a devenit primul atlet din Ciuc care participa la olimpiadă.

Crosul „Gabriela Szabo”, ajuns la a opta ediție și desfășurat sâmbătă 27 aprilie la Bistrița Năsăud, a atins o cifră record de participare: 1438. Evenimentul a fost dedicat victimelor din Boston, atentat care a fost categoric condamnat de marea atletă, iar înainte de start s-a ținut un moment de reculegere. Au fost organizate patru curse: fetele născute după 2000 – 800m, băieții după 2000 – 800m, copii – 2000m și open – 4000m. La cursa open a alergat și cea mai vârstnică concurentă (71 ani), iar Gabi Szabo a fost înlocuită în acest an de soțul ei, Zsolt Gyongyossy. Marele premiu de 2000 de lei în cursa open a fost adjudecat de Ionuţ Zaizan, dublu campion naţional, legitimat la Clubul Ştiinţa Bacău.

Tot în semn de solidaritate pentru Boston, duminică 28 aprilie, la ora 9:30, câteva zeci de persoane au alergat în cursa populară de 1,5km „Run For Peace, Run For Boston!”, organizat de Realitatea TV şi Federaţia Română de Rugby, în parteneriat cu Primăria Capitalei.

Am lăsat la urmă o competiție inedită, dar interesantă și făcută cu multă pasiune: Velocompass. Ajuns la a treia ediție, concursul are două probe: orientare pe bicicletă (sportivii, folosind bicicleta, ating un număr de posturi de control instalate în teren, în cel mai scurt timp posibil, cu ajutorul hărţii şi al busolei), și o probă de tip Duatlon ștafetă în care o echipă e formată din biciclist și alergător. Velocompass 2013 s-a desfășurat duminică în pădurea Băneasa de lângă București și a avut la start peste 50 de atleți, printre care și mai mulți copii.

Spuneam la început că au fost numeroase evenimente sportive în acest week-end, care au avut legătură cu alergarea. Am omis voit alte două, Maratonul Brașov și 2 Rounds, pentru că pe acestea le voi fi prezenta în curând.

Comments

comments

Previous

Cum se antrenează Mo

Next

Provocările și emoțiile Tâmpei

1 comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also