Running Be(a)r

Provocările și emoțiile Tâmpei

Sâmbătă, 27 aprilie, se anunța o zi frumoasă și asta încă de pe la orele 6-7 ale dimineții când soarele dezmorțea întreaga vale a Brașovului. Nu că vineri nu ar fi fost o zi frumoasă, dar astăzi era una deosebită: maratonul Brașovului, al doilea mare eveniment sportiv pe anul acesta în orașul atât de drag mie.

de Adrian Ber

Pe la orele 8 m-am îndreptat spre Piața Sfatului, mi-am ridicat kitul de concurs compus din tricou de bumbac și număr personalizat, și am început încălzirea alături de ceilalți colegi maratoniști, cu care mă reîntâlnesc de fiecare dată cu drag. Aproape de ora 9 am fost chemați la ședința tehnică în apropierea muzeului de istorie. Tot acolo ne-am aliniat la start. După binecunoscuta numărătoare inversă, am pornit în trombă toți cei peste 150 de concurenți de la maraton și semimaraton. Concurenții de la cros ne vor urma și ei la ora 10. Iar cei mai mici … las că de ei vă zic mai încolo.

bvmDeci, am plecat. Drept spre Tâmpa, călăuziți de semnul stil hollywoodian al Brașovului, iar la primul sens girator dreapta, la liceul sportiv stânga și apoi pe binecunoscutele serpentine. Odată ajunși pe vârf, am coborât până în șaua Tâmpei la primul punct de alimentare. De aici tot înainte spre vârful Postăvaru, prin Poiana Ruia. De la lacul de acumulare, traseu comun cu Postăvaru Night, iar tot așa ca un remember ultimele pâlcuri de zăpadă. Iar dacă nu vroiai zăpadă, nici o problemă, pe alături era noroi din belșug.

La ultima ascensiune către vârf nu mai e opțiune, zăpada e combinată cu mici porțiuni de gheață. În timp ce urcam, primii concurenți deja coborau spre cabana Postăvaru (punct de alimentare) și apoi pe o cărare ce șerpuia pe lângă Drumul Roșu. După urcare pe culmea Crucurului și coborâre în Poiana Stehil, urmează o potecă pe curba de nivel. O priveliște minunată – căsuțele cochete ale Șcheilor scăldate în soare.

O porțiune comună cu semimaratonul Brașov, dar în sens invers și văd primii concurenți care deja făceau cale întoarsă – Marcel Laza urmat îndeaproape de Neagoe Ioan – Nușu. Așa avea să rămână până la final – veteranii au făcut legea în weekend.

Încă un pic până la Treptele lui Gabony. Simplu până aici, nu? Nu chiar. Erau deja mai mult de 30 de km și începea un urcuș pieptiș pănă sus. Noroc că aproape de finalul pantei mă împrospătez cu o gură de apă rece. Apoi o binecuvântată coborâre până în șaua Tâmpei și mai departe până în Răcădău. De aici ne întâlnim cu tot mai mulți localnici ieșiți la plimbare pe promenada de sub Tâmpa. O ultimă coborâre și linia dreaptă către finișul din Piața Sfatului.

Deși am avut o zi foarte proastă din punct de vedere al formei, maratonul pentru mine s-a terminat cu un moment emoționant. Ana, fetița mea, m-a văzut când sprintam spre linia de sosire, s-a desprins din mâna mamei și a venit alergând spre mine: „Tati, tati!”. Trec linia de sosire și o iau în brațe. Nu sunt singurul emoționat și ea tremură în timp ce se lipește de mine. Emoția a fost și mai mare când ea a primit medalia mea de finisher de care nu s-a mai despărțit până seara târziu.

Emotiile Tampei

Am citit odată cineva scriind pe un blog că atunci când ai copii e 51% bine și 49% rău :). Doar că cei diferența de două procente3 contează foarte mult. Ăsta a fost unul din acele momente ;).

Am aflat apoi de altfel că Ana deja primise o diplomă a ei, după ce participase la cursa copiilor la categoria 6-9 ani. Multe mulțumiri Corneliei David, care i-a fost un pacer extra-motivant! Pentru crosul copiilor s-au mai organizat încă alte trei categorii de vârstă: 10-12, 13-14 și 15-17 ani, ultimele două cu distanță dublă.

Revenind la maraton, traseul a fost semnalizat cu bandă roșie Salomon și a reunit mai multe secțiuni de trasee turistice. Localizarea punctelor de revitalizare nu a fost marcată aprioric corespunzător pe hartă, deși au fost suficiente. Cronometrarea a fost manuală, iar clasamentele finale vor fi disponibile curând pe site-ul organizatorilor. O vreme foarte călduroasă, mai ales pentru aprilie – o maximă de 26 de grade Celsius – dar de care ne-a adăpostit răcoarea pădurii.

Traseul a fost foarte frumos, alergabil aproape în totalitate și numai bine ales pentru a îmbina peisajele limitrofe ale Brașovului cu dificultatea unei curse montane.

foto: Maria Ber

Comments

comments

>
Previous post

Week-end plin

Next post

Europenele de 100 de kilometri

Adrian Ber

Adrian Ber

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *