Cînd alergarea e tot atît de periculoasă precum sexul…
Luați-o doar ca un avertisment pentru începători: sedentarii care se apucă cu prea mult entuziasm de activități fizice (alergarea inclusă) sau sexuale sunt supuși unor riscuri crescute de atac de cord. La această concluzie au ajuns doctorii americani, conform unui articol publicat de Journal of the American Medical Association.
O echipă medicală condusă de dr. Issa Dahabreh, de la Centrul Medical Tufts din Boston, a analizat 14 studii efectuate pe un număr de peste 6.000 de pacienţi despre relația dintre exerciții fizice, sex și riscul de atac de cord sau moartea cardiacă bruscă – un ritm letal al inimii care face ca inima să înceteze circulația sângelui.
Medicii au descoperit astfel că oamenii sedentari au un risc de 3,5 ori mai mare de a face atac de cord când fac exerciții, comparativ cu situația în care nu au activitate fizică. De asemenea, pentru aceștia sexul e periculos deoarece sunt de 2,7 ori mai expuși riscului de a face atac de cord când fac sex sau imediat după.
„Acest grad de risc se înregistrează totuși pentru o scurtă perioadă de timp, circa 1-2 ore, în timpul sau după activitatea fizică sexuală”, spune cercetătorul Jessica Paulus. Asta nu înseamnă că ar trebui ca lumea să nu mai alerge sau să facă dragoste, a spus Paulus. Multe alte studii arată că de fapt activitatea fizică făcută gradat și cu regularitate poate duce la scăderea riscurilor cardiace cu circa 30 la sută față de medie.
„Nu vrem să promovăm prin studiul nostru faptul că oamenii ar trebui să renunţe la a mai face mişcare. Din contră, să facă dar să crească treptat ritmul„, a spus și dr. Issa Dahabreh, coordonatoarea studiului. „Doctorii știu de multă vreme că activitatea fizică poate cauza probleme cardiace, dar noul studiu ajută la cuantificarea acestui risc”, a adăugat Dahabreh. Acesta a adăugat că persoanele sedentare ar trebui să îşi stabilească o rutină şi să crească încet în intensitatea exercițiilor fizice. Și nu numai.
În plus, un articol din Gândul de astăzi arată că dietele draconice şi abuzul de exerciţii fizice ne pun sănătatea în pericol, conform specialiştilor în nutriţie.
PS – Ieri, un prieten m-a anunțat că s-a decis să se apuce de alergare. Are în jur de 30 de ani, a depășit însă 100 de kg. Nu știa concret ce să facă. Dincolo de sfaturile generale, de bază în acest caz, i-am recomandat să respecte principiile dintr-un program de antrenament pentru începători (publicat în revista Alerg #1). Poate că va fi de folos și altora.