În general, cei mai mulți oameni aleargă pentru a avea o condiție fizică mai bună, pentru a slăbi (deși acest lucru nu se întîmplă chiar așa ușor), pentru a scăpa de demonii interiori sau – de la un punct încolo – pentru că au devenit dependenți de partea ”chimcă” a alergării, de o stare de bine – generată mai ales la sfîrșitul unei curse – de serotonină, de endorfine (așa numiții hormoni ai fericirii).
Există însă o categorie de alergători care practică acest lucru pentru un alt fel de stare de bine. O stare mai subtilă, mai pregnantă. Specialiștii îi spun ”starea de flux”, alergătorii folosesc termenul englezesc și extrem de nebulos de ”runner’s high”.
Conceptul de stare de flux a fost introdus în 1990 de către profesorul american Mihaly Csikszentmihalyi. După cercetări prelungite de-a lungul a mai multor ani, el a ajuns la concluzia că această stare este de fapt cheia către fericire.
”Era o stare de armonie, de lipsă de efort”. ”Parcă pluteam”. ”Eram ca purtat de un curent, ca într-un flux”. ”În timpul acela, nu te gîndești la alte situații problematice din viața ta. Ești într-o lume proprie, semnificativă numai pentru tine. Este o chestiune de concentrare. Odată ce te-ai apucat, singura realitate nu mai există decît acolo și totul depinde de tine. Este lumea ta în totalitate”. Sunt declarații ale persoanelor intervievate de Csikszentmihalyi, oameni de meserii și profesii diferite, inclusiv alergători.
Cu toții au încercat să transpună în cuvinte starea specială pe care o trăiesc în anumite momente cînd fac un anumit lucru. Lucru care le place, cu care se identifică în totalitate.
În volumul ”Flux. Psihologia fericirii”, apărut recent la Editura Publica, Mihaly Csikszentmihalyi identifică opt condiții necesare pentru atingerea experienței optimale, a acestei stări de flux despre care am pomenit mai sus:
”În primul rînd, există o sarcină de îndeplinit, realizabilă, incitantă și care presupune o aptitudine specială. În al doilea rînd, trebuie să ne putem concentra pe ceea ce facem. În al treilea și al patrulea rînd, sarcina pe care o îndeplinim are scopuri clare și reacția de răspuns apare imediat. În al cincilea rînd, persoana acționează cu o implicare profundă, care elimină din conștiință grijile și frustrările cotidiene. În al șaselea rînd, experiențele optimale le permit celor care le trăiesc să aibă un anumit sentiment de control asupra propriilor acțiuni.
În al șaptelea rînd, preocuparea pentru propria persoană dispare, deși, în mod paradoxal, sentimentul de sine reapare mai puternic după ce experiența optimală a trecut. Și, în ultimul rînd, percepția trecerii timpului este alterată, orele scurgîndu-se cu repeziciunea minutelor sau minutele dilatîndu-se pînă la dimensiunea orelor. Combinația acestor elemente provoacă o stare de bucurie profundă, care este atît de deosebită, încît oamenii consideră că trebuie să investească foarte multă energie pentru a o simți din nou”. (”Flux. Psihologia fericirii”, pag. 80).
Lucrurile acestea sună familiar pentru unii alergători, nu-i așa?
Dar să îl lăsăm în continuare pe Mihaly Csikszentmihalyi să explice, referindu-se de data aceasta explicit la alergare: ”De exemplu, cînd alergarea (o funcție fizică normală) este utilizată într-un cadru cu scop și reguli bine determinate pe plan social, care oferă stimulente și presupune aptitudini, atunci ea se transformă într-o activitate generatoare de flux optimal.
Singur sau cu alți competitori, contra cronometru sau în ritm normal, pe o distanță scurtă sau pe un traseu lung (…), această simplă deplasare a corpului în spațiu devine o sursă de feedback complexă generatoare de experiențe optimale și de motive de întărire a Eului. Fiecare organ de simț și fiecare funcție motorie pot fi <<echipate>> pentru a produce flux”. (pag. 152)
Pe de altă parte, vestea bună este că experiența optimală nu este rodul întîmplării sau specifică doar celor norocoși. Și nici doar alergătorilor. Nu, este de fapt o stare care poate fi ”antrenată”, pregătită minuțios.
Necesită doar o activitate care să îți fie familiară, care să te pasioneze, pe care să o cunoști sau practici la un nivel acceptabil, mult mai important fiind faptul că îți dorești să progresezi. Starea de flux merită însă căutată și practicată în toate aspectele vieții, în familie, în meserie, în relațiile cu prietenii, mai spune Csikszentmihalyi.
„Fericirea nu apare pe neaşteptate, nu este rezultatul norocului sau al şansei întâmplătoare, nu se poate cumpăra şi nu se comandă, nu depinde de evenimente externe, ci, mai degrabă, de felul în care ele sunt interpretate. Fericirea este o stare care se pregăteşte, se cultivă şi se apără de către fiecare individ în parte”, e concluzia sa.
Mihaly Csikszentmihalyi oferă în cartea sa și cîteva recomandări practice pentru obținerea stării de flux, lucru posibil – spune el – chiar și în situații cînd viața pare un adversar de neînvins (fie că e vorba de boală, sărăcie, ghinion aparent). Dar despre toate acestea vă invităm să aflați singuri… Fericirea e o căutare, nu-i așa?
Ilustrație: Julie Hyld
Romanian
English
