Mihaela Rădulescu e mama sau tatăl lui Winnetou?
Până o să aflați răspunsul la întrebarea din titlu (de fapt, nici eu nu îl am) ar fi de spus că am avut o săptămână cu enervări date de înotul meu bezmetic, de mersul greoi cu bicicleta, de invidia pe care mi-o stârnesc cei care aleargă frumos, de nervii dați de șmecheriile lui Bill Gates și de alte câteva chestiuni. Așadar, luați jurnal, săptămâna 1-7 mai 2017.
Luni
Dacă tot este o zi liberă, teoretic ar trebui să dorm până mă satur. Mă satur repede de somn, mă trezesc la o oră indecentă, mănânc repede ceva şi la 6.30 sunt în apa de la bazin. Îmi era teamă să nu fie aglomerat, pe naiba, eram vreo doi lilieci în tot Daimonul.
Când sunt singur la bazin îmi scade interesul, încep să trag de timp. Ceva bras alene, plutiri lungi şi lente pe spate, relaxare exagerată. Dacă apar 2-3-4 amatori de înot, imediat intru în panică şi încep să lopătez cu putere, încercând să fiu fioros şi să îmi apăr teritoriul. 1h10 minute, 2400 m.
Strava îşi face pomană şi îmi trimite sumarul lunii aprilie, defalcat pe tipuri de activităţi. Cred că este o facilitate de tip Premium, cu care încearcă să mă agaţe. Sunt simpatici. Ai o lună de program Premium dacă dai datele de pe card, poate peste o lună uiţi de gratuitate. Mulţumesc, accept doar moka, sunt mare amator de gratuitati, dar fără datele de pe card. În aprilie am înotat 33,2 km, am biciclit 232 km şi am alergat 10 km, care m-au costat o groază şi m-au pus pe butuci.
Marţi
Dacă e marţi, este Dinamo, Team MD, înot. E greu, frate, e greu. Încerc să descompun nişte mişcări, să fac nişte tehnică, tehnica este punctul meu cel mai slab. Vorba lu’ dom profesor, la 7 ani înveţi imediat mişcările, la vârsta mea am doar deprinderi greşite, greu de înlocuit. Culmea este că sunt un înotător de dată recentă, am abia un anişor vechime, am abia câteva luni de când am stins din frica de apă. Dar mişcările corecte, pe nişte oase țapene şi articulaţii rigide sunt greu de deprins. De respiraţia la 4 braţe nici nu mai pomenesc.
Miercuri
2,1 km înot, în care încerc să aplic o parte din ceea ce am învăţat. Nu prea merge, mereu am fost muncitor, cu talentul şi tehnica mai subţire.
Fac şi ultima şedinţă de kinetoterapie, se confirmă încă o dată că nu sunt în stare să număr mai mult de 5 repetări ale unui exerciţiu. Mintea îmi pleacă tai-tai, gândurile fug şi numărătoarea dispare. Sper că nu e de la vărul ăla german, detaşarea asta pare inspirată de Alzheimer, Doamne fereşte.
Joi
Iar Dinamo, iar exerciţii. Teoretic fac nişte bazine mai rezonabil ca mişcări, la sfârşit primim liber să înotăm ce vrem şi îmi dau în petic. Sunt bun de logo pentru Amsterdam, dacă o avea ca logo moara de vânt. Sunt ca un vapor cu zbaturi, ca o maşină de spălat cu bule, sunt un Maelstrom. Sunt un dezastru, o varză care se zbate în toate părţile, dând haotic din mâini şi din picioare până rămân fără aer.
Vineri
Iar înot, iar ora 6, 2,1 km.
Sâmbătă
Dimineaţa plouă. Ezit între bazin şi o încercare de alergare, afară plouă, bicicleta ar fi o alegere complet neinspirată. De atâta ezitare mă pun la masă, ceea ce va anula orice speranţă de sport pe ziua asta. În schimb stau pe net de dimineaţă, să văd tentativa de maraton sub 2 ore, făcută de Nike.
Nu îmi place ideea, de a doborî bariera de două ore în condiţii ideale, cu o falangă de atleţi care se tot schimbă ca să îți păstreze viteza, în spatele unei maşini electrice care are un panou uriaş, după care probabil nu prea bate vântul. Dar omuleţul ăla, care aleargă două ore cu viteza cu care merg eu cu bicicleta, merită toate aplauzele. A fost o încântare să îl văd cum aleargă şi cum alergau nişte atleţi superbi, păcat că nu au reuşit, păcat pentru Kipchoge că nu a reuşit să coboare sub 2 ore.
În rest, să fim serioşi, nu de la şoşonii Nike i se trăgea eventuala doborâre de record. Devine evident că viaţa de sportiv de vârf este din ce în ce mai tehnologizată şi fără bani, foarte mulţi bani, nu ai nicio şansă să te apropii de o zonă în care colcăie cei care aleargă un maraton sub 2h:10. Alergau superb, o frumuseţe, dar cam tare aroma de publicitate. Sunt curios cum se va spune corect în lupta giganţilor spre două ore, Nike sau Adidas? Probabil Asics…
Duminică
Tot ezitând în alegeri risc să acumulez o nouă zi de staţionare. Până la urmă ies la plimbare călare pe cursieră. Iniţial mă gândesc să ajung la Ikea şi să dau câteva ture prin oraşul fantomă, lucru care la un moment dat mi se pare extrem de stupid. Dureros şi lipsit de sens. Ikea grill este închis, cum de fapt mă aşteptam, oraşul fantomă nu mă atrage deloc, plec spre Baloteşti, să văd cum arată cultura de porumb de lângă Therme. La Therme mă mai gândesc puţin şi nu întorc, aşa cum făceam până acum, merg înainte, hai să văd cimitirul britanic de lângă Tâncăbești, unde ajung după vreo 37 km de la plecarea de acasă. Odată mă gândisem să ajung până aici alergând, tempi passati, părea un obiectiv interesant.
Interesantă este istoria asta. Interesantă şi specialitatea asta, cu întoarcerea armelor. Cimitirul este al soldaţilor britanici doborâţi în timp ce bombardau România în al doilea război mondial. Linia bun-rău este tare labilă în război.
M-am întors cam chinuit, cu pauze de dezmorţire cam la fiecare 10-15 km, în total plimbarea a fost de vreo 74 km, cu o viteză medie un pic mai mare decât alergarea de sâmbătă a lui Kipchoge.
Săptămâna strânge cu greu vreo 8,4 km înot, o parte cu o tehnică tare discutabilă şi 108 km bicicletă.
Întâmplări ajustate din puţul gândirii:
# După destui ani în care nu am investit în calculator a venit momentul în care am fost nevoit să fac o investiţie. Îi detest pe Bill Gates şi pe toţi şmecherii care au inventat sistemul ăsta de a scoate bani. Faci un soft la limita hardului, vinzi noi componente, care nu se potrivesc cu cele vechi, faci alt soft, alte componente şamd.
Primesc sfatul consultantului pe probleme de frişcă naturală, cofetării şi IT, calculatorul se găseşte la Emag, înainte de 1 mai. Are un mare defect, nu este la promoţie, şi dacă nu are cuvântul magic, o-fer-tă sau dis-count, nu cumpăr. Nu pot, la naiba. Degeaba îmi spune că e bun, că e un preţ bun, că şi afară e la fel de scump, la naiba, nu pot!
Trece 1 mai, intru la Emag. Preţul acum are discount 2%, şi este, evident, cu 37 de lei mai scump. Mă enervez.
Pe 2 mai este cu reducere de 16%, uraaaa. Şi este cu 50 lei mai scump decât pe 1 mai, asta da ofertă, vezi Adriene ce vrei, că poate vei primi. Discounturile astea false sunt ilegale, dacă eşti chiar pretenţios. Ei, şi ce dacă?
În final am găsit la Altex o variantă mai ieftină şi mai bunicică, prilej minunat să blestem tehnica de calcul, mai ales când o cumperi fără sistem de operare preinstalat.
# Mă uit foarte puţin la tv. Mă doare ca în acel puţin timp să îmi lezeze retina dna Rădulescu, care este în plină transformare estetică, oscilând între mama lui Winnetou şi tatăl lui. Din fericire apare şi cealaltă doamnă Bănică, Andreea Marin, şi atunci am toate motivele să nu mă mai uit deloc la tv, chiar dacă dna Marin are o rochie decupată pe lateral, perfect asortată cu faţa plină de sex-appeal, de funcţionară la ANAF cu o viaţă sexuală dezastruoasă.
# La alergare, pe vremea când alergam, am avut nişte rezultate modeste la alergările pe distanţe rezonabile. Adică am făcut cam cu 80% mai mult decât recordurile mondiale la semimaraton şi maraton, dar cred că nu mai mult de 80%. La bicicletă probabil pot să scot ceva cam cu 80-90% în plus faţă de cicliştii din turul Italiei la care mă uitam azi. Eh, la înot sunt complet varză, ceea ce mă umileşte grav, şi nu prea văd nicio speranţă de ameliorare.
# Îmi lipsesc al naibii alergările montane. Ecomarathonul de la Moieciu a fost cel care mi-a deschis pofta, cu pozele superbe de la prima ediţie. Dintre maratoanele montane la care am fost cred că Ecomarathon şi Apuseni mi-au plăcut cel mai mult ca peisaj, curse la care m-am oprit, uitând de competiţie, să privesc un pic minunea aia de munte.
Mă gândisem şi anul acesta să particip la cros la Moieciu, dar apoi am renunţat. Nu mi se pare amuzant să iau startul pe o potecă alături de 1500 de oameni iar preţul pentru un cros mi se pare pipărat, ca să nu spun că am deja vreo patru şepci Salomon şi o grămadă de buff-uri. Cred că ar fi mult în avantajul cursei dacă s-ar da startul decalat sau dacă s-ar schimba bucla pentru cros (pe bucla a treia, de exemplu).
# Creşte inima în mine când văd ce alegeri pot să facă şi alţii. După americani, este rândul francezilor. Să ai de ales între un Vadim feminin (nu pot să spun “cu fustă”, că poartă tot nădragi şi aparent are cât mine la picior) şi un flăcău însurat cu mama lui, asta da alegere. A ieşit flăcăul, care va fi următorul preşedinte al Franţei, dacă îl lasă mama lui.
Vă doresc o săptămâna sportistă.