duminică, august 1 2021

Pentru toți ”haterii” mei, să fie clar: săptămâna aceasta am depășit 10km în alergare, deci se poate spune că revin în forță. Ba chiar am reușit să cîștig primii bani din sport (tot alergarea m-a ajutat, clar?), plus primii 500m înotați fără oprire. Ce ar mai fi de spus? Jurnal de plurisportiv urban, săptămâna 24-30 octombrie.

[Adrian Mila]

Luni

Mă trezesc la 5:04 cu chemarea piscinei în creier. Am uitat să pun ceasul să sune, a rămas pe ora de trezire de răceală, când nu mergeam la bazin, dar subconştientul lucrează. Bă, scoală, bă!

Bazinele nu prea merg, nu am spor. Încep cu 3-4 bazine craul, urmate de unul pe spate. Înainte de răceală erau 6+1…

Prima serie parcă merge cel mai greu, sunt rigid, apa pare rece. Ideea că mai am doar 94 de bazine îmi zdrobeşte psihicul labil. Este cea mai proastă strategie.

Mă bucur de bazinul ăla făcut pe spate, este pauza mea de o ţigară. Pauză de ţigară este sfântă, este dreptul inalienabil al omului. Al omului fumător, mă rog, ăsta este avantajul lui. Dacă ai de săpat un şanţ de 100 m cu cinci muncitori, cea mai simplă soluţie este să îl împărţi în bucăţi egale. Fiecare are câte 20 m de săpat, poate să agonizeze pe bucata lui, nu va veni nimeni să îl ajute. Unul sapă mai sus, mai îngust, apoi se agaţă de “gata, pauză de ţigară”. Asta e sfântă, clipa îngheaţă, pauza e pauză. Pauza mea de ţigară este bazinul înotat pe spate, restul e săpat de şanţ, în pământ tare.

Am două variante de gândire când fac efort. Una, în care parcă urc un deal la nesfârşit. Alta în care număr până la jumătate, de exemplu 50 de bazine, prima jumătate o consider “urcare” şi apoi am a doua jumătate, pe care o consider “coborâre”, mă gândesc doar că mai am mai puţin de jumătate până la sfârşit. Psihic ajută, fizic, nu ştiu.

Altă strategie este să mă tot uit la ceasul de pe perete. Am de făcut 20 bazine în maxim 12 minute. Primele 12 minute trec cel mai greu. Faptul că înseamnă 400 m, distanţă la care nici nu mă gândeam acum 6 luni (o făceam într-o oră) nu prea ajută. 400 m mi se par mult, 12 minute prea puţin, mai am 48 de minute de dat din mâini şi picioare. Urmează 20 minute, minim 33 bazine, 25 minute, 30 minute etc. La început mă încadrez la limita de timp, apoi recuperez, mai ales în ultimul sfert de oră. Nu ştiu de ce, dar obosit înot mai lejer.

Dau din mâini şi din picioare, cu greu fac 100 de bazine în ora regulamentară.

aa

Marţi-vineri

De unde mă gândeam ca în octombrie să mai îmi ofer un triatlon de unul singur, se pare că va trebui să îmi amân acest cadou, nu sunt în stare luna asta. Fac câte 102 bazine în fiecare zi, pare puţin probabil să trec la 110 în noiembrie, lună care deja bate la uşă. Ceea ce părea lejer la început de lună a fost dat peste cap de răceală.

Joi eram cam demolat psihic, cu un pui de depresie, aşa cum apare când ai câteva zile în care lucrurile nu merg sau merg doar ca şi cum ai împinge un bolovan la deal. Cel mai bun cadou a fost să fac pentru prima dată 500 metri craul, cele 25 de bazine consecutive erau accesibile, dar le păstram pentru zile negre.

Este un remediu bun, să ai o rezervă de mici cadouri pe care ţi le faci, mici victorii care să îţi redea un pic stima de sine, avariată momentan. Deci să se noteze, am spart bariera celor 500 m fără oprire.

Sâmbătă

Am emoţii, frate. Duatlonul este proba la care am zis de cinci ani că nu mă bag. Iar m-am băgat, este a treia cursă din carieră. Nu îmi place deloc dependenţa de tehnica fierului, stai în baza unei bicle nărăvaşe, nu mai contezi doar tu, este şi armăsarul în ecuaţie, iar dacă plouă mi se pare horror.

Dar eu sunt tehnic. Şi terorizat de pene, nu am altceva în cap decât penele de la biclă, mai ales că am mers maxim 600 km cu Scottie, cursiera luată în primăvară.

Pentru Duatlonul Buftea am două variante de ţinută. Startul este la ora 10, mă gândesc la un colant 3/4 cu bazon şi un tricou mulat cu mânecă scurtă. Hm, hai să iau şi unul cu mânecă lungă. Hm, să iau şi geaca cu fermoar, vătuită? O iau, că nu o duc în spate. Pun pe mine şi o geacă mai de oraş, cu acte şi chei, să fie, şi iau un colant lung pe mine.

La Buftea e jale. 3 grade, soare cu dinţi şi un pui de vânt care mă termină. Iau pe mine toate hainele disponibile, aşa că în partea superioară am deja patru straturi. În care dârdâi ca o ceapă degerată. Pe malul lacului bate un alizeu care mă înfioară până la disperare în ora care mai este până la start.

Strategia de echipare se schimbă total. Tricou+tricou+bluză la alergare, iar la biclă iau pe mine şi geaca de oraş, să se tot umfle gluga în spate.

Tobe, numărătoare inversă, adrenalină, start!

Plec încetişor, încerc să mă ţin de pluton, dar cam sunt depăşit. Mă uit la ceas, vreo 800 m, 4:15 km/min, bineeeee. Creşte inima în mine, suficient cât să mă lase plămânii. Gâfâi, aş băga nişte cărbuni, dar ies numai aburi, s-o fi spart vreo ţeavă, locomotiva nu vrea sa meargă mai repede. În parcul Ştirbey este minunat, încurajări de la Trupa lui Fane, toamnă frumoasă, frunze, soarele razant, eu parcă stau pe loc, mă uit cu jale la ceas cum scade viteza.

Prima bucată de alergare, 4 km, se termină slab, în tranziţie pierd timpul, mă lăfăi ca boierul. Dement cum sunt am strâns mânecile la geaca pe care trebuia să o pun pe mine. Desfă cu greu aricii, scoate gelurile (nu ştiu de ce luasem două), am şi un rucsăcel cu un bidon, o pompă, o cameră, leviere…. etc. Zici că eram pregătit de Paris-Dakar, parcă plecam în armată, dar aşa sunt eu, terorizat şi precaut. Pierd ceva timp cu echiparea, dar respect regulamentul, alerg în zona de tranziție, plec cu bicla.

Sunt trei ture a câte 6,3 km, pe fiecare tură sunt vreo trei curbe strânse, o întoarcere în ac de păr şi în rest o bucată lungăăăăăă şi dreaptă. Să te tot duci, trebuie să frânezi sau să eviţi denivelările, dar în rest să tot dai la pedale. Dacă poţi.

bb

Zona din câmp avea ceva vânt, erau ceva rafale, în poze pare totul minunat, dacă eşti ageamiu ca mine nu e. După 3 km deja mă durea fundul crispat de frică, apoi am intrat în ritm si am început să mă înțeleg cu bicla.

Nu am fost un pericol pentru nimeni, am depăşit ceva MTB-uri şi o bicicletă pliantă, la cursiere cred că am depăşit doar un carbon cu echipament port-butelie al unui localnic.

Pe ultima tură văd cu disperare că se apropie concurenţa, pe care o ştiam mai bună la biclă. Şi după ce intrasem într-o transă de plimbare, acum încerc să mai accelerez, să simt cum pişcă un pic muşchii şi să mă ia setea cu adevărat. Bidonul din rucsăcelul din spate era inaccesibil și a rămas neatins, deja muream de sete, dar numai de acrobaţii cu o mână pe ghidon nu îmi ardea, mai ales pe vântul ăla.

Bună idee să trag mai tare. În tranziţie ajung cu picioarele ca pe arcuri. Dezbrăca-te Mărie, dacă poţi, că iar am strâns aricii de la mâneci. Uitasem de rucsăcelul din spte, ma zbat ca un dement prins în cămașa de forță, arunc geaca pe un suport şi încep să alerg cu bidonul în mână. Alerg, vorba vine.

De aia, şi de aia urăsc duatlonul, pentru senzaţia de picioare de vată de după bicicletă. Beau din bidonul îngheţat, sperând să nu răcesc, abia aştept să iau un gel, mă simt obosit, secătuit, vreau un gel, mor dacă nu iau un gel. Evident, gelurile sunt în geaca rămasă pe gardul din tranziţie, aleargă free Adriene, nu mai băga porcării în tine.

A fost cea mai târâită alergare din 2016, mă luase ficatul, mă dureau toate, aş fi dat orice pentru un gel, abia îmi trăgeam picioarele, până la urmă am scos un ”pace” aparent sub 5 min/km, deşi mi se părea că mă târăsc în patru labe.

După 1h:22 min, care au părut o veșnicie, ajung în tranziţie, la geaca cea cu geluri, care ajunge iar pe mine, de eram bun pentru dansul celor 7 voaluri la câte haine aveam pe mine.

A urmat crosul copiilor, mulţi copii, şi festivitatea de premiere, că m-am pricopsit şi eu cu o cupă de bronz, adică locul 3 la M+50. Un coleg de facultate se întorsese acasă fericit că a luat 9 la un examen foarte greu, la care picaseră o groază de colegi. Tatăl îl întreabă: “ok, ce ai făcut?”. El scoate pieptul în faţă spune mândru, cu ochii strălucind: “tată, am luat 9”. Tatăl se uită la el, pune ochelarii pe nas şi ia iar ziarul în mână. “Mda, asta înseamnă că nu ai ştiut ceva”.

Aşa şi eu. Locul 3, şi primul premiu în bani, în sfârşit pot să îmi întreţin familia din sport, nu mai sunt doar întreţinut. Premiul a fost investit la cofetăria Liliana, să refacem depozitele de glucide. Pare un pic ciudat, dar se pare că în ultimii ani am avut un curs valutar diferit de BNR, cam de 1 leu câștigat = 100 euro cheltuiți.

cc

Duminică

Stârnit un pic de Lee View şi un pic de comentariul care mă trimitea să scriu la saitul înot.ro, că pe Alerg.ro nu mai am ce căuta, mă duc la Crosul Loteriei. Este un cros la care mă jurasem că nu mai merg, am ceva febră musculară de la duatlon, dar mor de curiozitate să văd cum mai e cursa asta.

E la fel. Este ediţia XIX, dar e la fel ca acum câţiva ani.

Înscrierea constă în primirea unui număr cu autocolant, care se va dezlipi pe traseu. Apoi ai cursa, primeşti la sosire un bilet şi te duci cu el să te treacă pe listă.

Am alergat vreo 3.76 km, am plecat tare (tarele meu actual) şi am terminat încet, am luat unul din biletele până în 200 (un loc 196 fără miză).

Faţă de anii anteriori se remarcă o prezenţă pe Facebook şi răspunsuri prompte, ceea ce până acum nu se întâmpla. Cursa are premii consistente în bani, pe mai multe categorii de vârstă, şi ăsta nu este neapărat cel mai bun lucru.

Cum zicea un alergător, la cursa asta este de fapt campionatul naţional de 4 km, toţi alergătorii buni din toată ţară vin aici, indiferent de vârstă (sunt şi copii, şi +50).

Acesta este aspectul favorabil, au posibilitatea să câştige nişte bani într-un sport cam oropsit, este o competiţie deschisă în care se aleargă foarte tare.

Aspectul negativ este că se premiază şcolile cu cei mai mulţi participanţi. Şi să te ţii îmbulzeală, elevi care nu sunt în stare să alerge 500 m, care merg după prima sută de metri, care se împing şi scurtează traseul. Ce să mai vorbim de glumiţele de autobază, lipsa de educaţie a noii generaţii, lipsa de disciplină sau respect. O iniţiativă care ar putea fi lăudabilă eşuează lamentabil, din păcate.

Eu cred că de fapt am venit pentru circul de la “start”. Organizarea ţine de FRA, şi cu asta am spus tot. Uitaţi-vă la rezultatele atletismului din ultimii ani, dacă nu sunteţi de acord.

Sunt venite toate şcolile de atletism din ţară, sau aşa cred. Toţi încearcă să îşi bage copiii în faţă. Alţii, implicaţi în organizare, încearcă să îi trimită în spate. Antrenorul strigă la ei să se bage în faţă. Şi tot aşa. Se tot strigă într-un microfon, degeaba, parcă încerci să bagi nişte găini în coteţ, dar ele sunt mai rapide şi mai şmechere decât ţine. Pui-pui-pui.

Plus mişcările de valuri, hai mai în faţă, hai mai în spate, toată lumea cinci metri mai în spate. Circ.

Startul se da pe principiul “poc, a fost startul”. Probabil aşa este standardul internaţional, că la teorii sunt foarte buni. În primii 50 m te loveşti de cărucioare, două persoane în cărucior s-au răsturnat pentru că nu au avut start decalat, cum era normal.

Am luat startul din faţă, dar înaintea mea nu erau numai campionii, erau destui ne-alergători. Adică eu eram Haile pe lângă ei, şi eu sunt varză, dar contează să te bagi în faţă. Scurtările de traseu au fost iar ceva normal, pot să îi înţeleg pe copiii aduşi cu arcanul, dar mă enervează copiii care fac sport, sunt în faţă şi scurtează traseul cu sute de metri. Frate, e furt, nu ne înţelegem?

La sfârşit te duci, dai numărul de concurs, dacă nu l-ai pierdut pe drum, şi primeşti un tricou. La veterani erau disponibile doar mărimile L şi XL, cu replica “ia uite bă şi la ăştia, ce pretenţii au” în momentul în care o femeie de 45 kg cere un M. Mă rog, XL era cât un M normal, dacă nu îţi convine pune mâna şi mănâncă.

Măcar am făcut şi eu o poză cu un multiplu campion naţional şi am mai stat de vorbă cu prietenii, că începusem să duc dorul alergărilor.

Cam atât. Săptămâna are 10,160 km înotaţi, vreo 60 bicicliți şi vreo 11,5 km de fugă, ruşinoasă, dar sănătoasă. Şi primii bani câştigaţi din sport. Şi primii 500 m craul.

Foto: Dragoș Ciobanu și Cazarelapensiune.ro

Comments

comments

Previous

ProShop. Un nou magazin Salomon

Next

Știri pe scurt. Cum, cît, unde

2 comments

  1. Felicitări pentru premiera câștigului, Coane!! Succes la viitoarele concursuri, acum ești de-abia la început de drum în duatloane sau triatloane. De-aici încolo rezultatele nu pot decât să urce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also