Pentru al șaselea an consecutiv, o echipă a Raiffeisen Bank a luat startul în ”Primul Maraton”, un program de pregătire care are ca obiectiv participarea la Maratonul Internațional București (MIB). Din iunie încoace, participanții – aproape 40 – au început o serie de antrenamente, tot mai intense, care au drept scop terminarea cu bine a cursei de maraton sau semi-maraton din cadrul MIB.

Silvia Maria Roșca (foto centru) este, după cum se descrie, o ardeleancă get-beget, ”agitată, încăpățânată, curioasă și ambițioasă; pun suflet în cam tot ceea ce fac”. Atributele acestea se văd și la antrenamentele de alergare, unde e serioasă și mereu atentă la detalii. În toamnă vrea să termine prima ei cursă de semimaraton. Dar să aflăm mai multe lucruri despre ea…

De ce s-a apucat de alergare

Mai avusesem, în ultimii doi ani, vreo două inițiative de a alerga, dar care au rămas la un stadi incipient, însă cred că în principal a fost dorința mea de a lăsa sala pentru a face sport afară. Alt motiv cred ca ar fi faptul că, în mintea mea, antrenamentele de alergare au o finalitate la un moment dat, un obiectiv, ceva… Nu e doar o oră de sport și atât. Și, un alt motiv, e legat de atmosfera faină de la un eveniment sportiv: acum vreo doi ani am participat ca spectator la un semimaraton, iar energia de acolo m-a impresionat.

Cum a aflat despre ”Primul Maraton”

Auzisem din bancă, un amic participase anul trecut la program, fără să știu însă prea multe detalii. Nu prea alergasem înainte, vara trecută am cochetat puțin cu ideea, dar nu îmi făcea o plăcere nemaipomenită, mai mult încercam să fac puțină mișcare, dar nu prea mulți km. Primăvara asta am decis să o iau mai în „serios” și m-am înscris la The ColorRun. În felul ăsta ziceam că o să mă antrenez mai mult. Spre dezamăgirea mea, la prima tură de Tineretului m-am oprit pe la jumătate.  Nici după 2-3 alte alergări lucrurile nu s-au îmbunătățit prea mult. M-am dus totuși la concurs și acolo cred că am alergat în total vreo 3 km și ceva, oricum la fața locului am constatat că miza e distracția, nu alergarea. Dar experiența a fost una plăcută.

SONY DSC

Sport nu am prea făcut, când eram mică am încercat una, alta (balet vreo 7 ani , înot, tenis), dar nu eram chiar cea mai sportivă ființă. Totul a rămas la stadiul de preocupare în timpul liber, nu ceva foarte serios. La facultate mi-am făcut abonament la sala, de care mă și țin și acum în cea mai mare parte a timpului. Dar dacă se ivește ceva important, mai sar peste antrenamente.

De ce vrea să alerge un semimaraton?

Cred că primul răspuns care îmi vine în minte e „nu știu”, însă nu vreau mă opresc la el.  În condițiile în care eu nu reușeam să alerg 3 km, distanța semimaratonului părea o distanță colosală, nu de nefăcut, însă mă gândeam că, înainte de 21km, ar merge o ștafetă sau o cursă individuală, pe la vreo 10 km. Așa că, atunci cînd am aflat despre ediția din acest an a ”Primului Maraton” și am văzut că variantele sunt doar 21km sau 42km, m-am cam dezumflat și am ignorat mail-ul primit de la bancă.

Asta până în seara de dinainte de deadline-ul de aplicare. Cred că pierdeam vremea pe Facebook și am văzut mai multe poze de la semimaratonul Petrom, ce fusese cu puțin timp înainte. De nu știu unde, mi-a venit ideea că vreau să alerg și eu semimaraton. Am anunțat în stânga-dreapta (glumesc, nu așa multă lume :)), dar m-am consultat puțin, având în vedere că nu doar programul meu urma să se schimbe.

Oricum, m-am decis și o să alerg. Cred că o să fie o cursă cu multe emoții și stări mixte, cu entuziasm, dar și cu „hai Silvia” sau „mind over matter” pe parcurs.

Bariera 10 km de la antrenamente

Cred că, de fapt, fiecare distanța nouă a reprezentat câte o barieră. Chiar nu credeam și nu mă gândeam că pot/trebuie să alerg fără să mă opresc deloc. Cred că până acum asta a fost una dintre cele mai mari surprize la antrenamente… Adică, în mintea mea, era ceva de genul „ok, asta e distanța pe care o alerg, dar când nu mai pot, merg puțin și reiau alergarea”. Așa că la prima alergare de 10 km am fost mirată la final că am alergat vreo oră și ceva și nu a fost nevoie să alternez alergarea și mersul…

Lecții învățate

Ar fi mai multe: că ma pot trezi sâmbătă dimineața la ora 6:00, iar alergarea de dimineață să mi se pară cea mai plăcută. De precizat, nu sunt deloc o persoană matinală și iubesc somnul.

Că stau bine cu voința. Am constatat asta la o alergare de vreo 4 km, dar la care contextul e unul mai deosebit. Eram în Vamă și, după o săptămână agitată la birou, după o vineri noaptea dormită mai puțin și după o zi de plajă, seara mi-am făcut antrenamentul, un fel de cursă cu obstacole printre oameni și câini, miros de mâncare și „încurajări” de la trecători.

Că îmi place să alerg.

Cum ar vrea să fie ziua primului său semimaraton?

Să fie o zi faină, să mă bucur din plină de experiența asta, să nu fiu stresată și stresantă. Și să nu mă doară nimic. Vorbesc de parcă ar fi un concurs olimpic, dar pentru mine oarecum asta și e :)).

Comments

comments

Previous post

Rolul aspirinei în febra musculară

Next post

Expert. De ce e bine să fii chel

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *