Gazela de la pagina 5

Run. Midnight Run

Așa cum mă lăudam într-unul din articolele anterioare, am decis să-mi închei pauza competițională mai devreme de luna septembrie și am participat la Bucharest Faas Midnight Run. Competiția nocturnă a fost organizată de Pro Sport în parcul IOR și a cuprins două probe: Speed – alergare pe distanța de 100 m cu măsurarea electronică a vitezei și Long Run – cros pe distanța de 9,5 km (3 ture în jurul lacului).

de Mădălina Amza

La fel ca la Slănic Faas Run, am avut o ezitare în a participa la proba de viteză. Pentru cei care nu au fost la niciuna dintre competițiile Faas, această probă individuală constă în parcurgerea unei distanțe scurte (80-100 m), pe traseu fiind amplasat un radar, iar viteza înregistrată de acesta fiind proiectată pe un ecran imens.

Pentru că nu sunt chiar cea mai rapidă gazelă, mi-a fost teamă de situația în care viteza afișată ar fi fost ridicol de mică, iar oamenii de pe margine ar fi început să râdă zgomotos, să arate cu degetul și să arunce cu roșii. Am decis însă să particip, încurajată și de animatoarea care striga de zor “Vreau să văd o fată sub 20!!!”, confundând probabil viteza afișată pe ecran cu timpul parcurs.

De data asta am avut și o brumă de strategie, pentru că îmi învățasem lecția de la Slănic. Am pornit relaxată și am accelerat mai mult în dreptul radarului, ajungând la o viteză mediocră, dar rezonabilă, de 23,04 km/h. Nu a aruncat nimeni cu roșii, însă părerile de pe margine au fost împărțite. Startul meu relaxat i-a făcut pe unii să exclame dezamăgiți “Ăăăă! Asta-i slabă!” (și nu cred că se refereau la silueta mea), în vreme ce alte voci mai entuziaste strigau “Uite asta înseamnă tactică!”. Ce să-i faci, nu poți mulțumi pe toată lumea.

Proba Long Run a fost una mai dragă sufletului meu, dat fiind că parcurg aproape zilnic cele 3 ture de IOR și știu traseul ca în palmă. Obiectivul cu care am plecat în minte a fost să scot un timp mai mic de 50 de minute. Ca de obicei, am plecat destul de tare și m-am mai domolit pe parcurs. Deși afară era încă destul de cald, am avut noroc cu aspersoarele care erau pornite și pe care oamenii de bine din parc le întorseseră spre alee. Nu știu cât de încântați au fost ceilalți alergători, care se cam fereau de ele, dar mie mi-au prins tare bine.

În febra competiției, după ce am terminat prima tură nu am vrut să mă opresc pentru hidratare și am continuat să alerg, însă am regretat puțin mai târziu. La jumătatea cursei am avut 1-2 minute de dezorientare, în care chiar nu-mi dădeam seama în ce punct al parcului mă aflu, iar acest lucru nu-l pot pune decât pe seama deshidratării. Din fericire, am remediat problema imediat și mi-am revenit repede.

Pe traseu m-am “agățat” de un alergător care avea un ritm bun pentru mine. Ne-am depășit unul pe altul de câteva ori, joc care pe mine m-a amuzat. Pe el probabil nu atât de tare, dat fiind că la un moment dat a început să mă șicaneze, tăindu-mi calea în așa fel încât să nu-l pot depăși. Până la urmă am reușit să creez o diversiune și să-l las în urmă, sprintând pe ultimii 500 de metri și obținând un timp final de 48m:22s.

Când am ajuns la finish am auzit “Iată, vine a cincea fată!”, iar prima reacție a fost să mă uit în jur, să o văd și eu. Nu mai era nicio concurentă, așa că am crezut că mintea îmi joacă din nou feste. Abia mai târziu, la festivitatea de premiere, mi-am auzit numele pronunțat greșit și mi-am dat seama că despre mine era vorba.

Este prima oară când câștig un premiu, dacă nu punem la socoteală locul 2 la categoria bloggeri de la Maratonul internațional Cluj unde, să recunoaștem, am câștigat din cauza lipsei de concurență și nu ca urmare a unei performanțe deosebite.

Bucharest Faas Midnight Run a avut, ca orice competiție, puncte tari și puncte slabe. Mi-au plăcut în mod deosebit atmosfera festivă și antrenantă creată cu ajutorul luminițelor și laserelor, încurajările zgomotoase ale arbitrilor de pe traseu, punctualitatea de care au dat dovadă organizatorii, faptul că a existat un punct de hidratare (spre deosebire de competiția de la Slănic) și, nu în ultimul rând, medaliile de finisher foarte frumoase.

Există însă și câteva aspecte care ar putea fi îmbunătățite la edițiile viitoare. În primul rând, au existat o serie de nelămuriri legate de modalitatea de înscriere și de plată, la care s-au adăugat erorile de funcționare a site-ului. De asemenea, deși organizatorii au avut ideea inedită de a oferi mai multe modele de tricouri ale competiției, acest lucru a generat destule nemuțumiri în rândul participanților, pentru că unii au primit tricouri tehnice, iar alții tricouri simple, de bumbac.

În fine, personal mi-ar fi plăcut ca zona de finish să fie mai bine delimitată, ca să știu și eu când să-mi opresc ceasul. Nu ar fi stricat nici un spațiu de depozitare a bagajelor alergătorilor, iar cronometrarea timpului tuturor concurenților ar fi dat mai multă greutate concursului.

Aceste inconveniente nu au fost însă insurmontabile și în final cred că toată lumea s-a distrat pe cinste.

Comments

comments

>
Previous post

Gelana, Etiopia. Noua campioană olimpică

Next post

2x2 Race. Cursa pe cele mai înalte vârfuri din România

Madalina Amza

Madalina Amza

3 Comments

  1. august 6, 2012 at 2:41 am

    frumos scris, bine alergat 🙂

  2. Gazela
    august 6, 2012 at 3:02 am

    Multumesc, Gabi! Si la multi ani! 🙂

  3. august 12, 2012 at 7:38 am

    Felicitari pentru cursa!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *