În ziua de astăzi nu este ceva neobișnuit ca femeile să ia parte la competiții de alergare, de la curse scurte până la ultramaratoane. Lucrurile nu au stat însă așa dintotdeauna. Alergarea feminină are o istorie lungă, captivantă și este populată cu eroine care dintre care mai interesante. În această serie de articole veți regăsi poveștile lor.
de Mădălina Amza
Din fericire, suspendarea probei olimpice de alergare pe distanța de 800 m, în anul 1928, nu le descurajează pe temerarele alergătoare ale acelor vremuri. Acestea sunt din ce în ce mai hotărâte să arate lumii de ce sunt capabile, acceptând provocări din ce în ce mai îndrăznețe.
Una dintre aceste femei remarcabile este Geraldine Watson, care aleargă ultramaratonul Comrades (Africa de Sud) timp de trei ani la rând (1931-1933). Una dintre cele mai dure competiții de la acea vreme, aceasta constă în parcurgerea distanței de aproximativ 90 km dintre orașele Durban și Pietermaritzburg. Punctul de plecare se schimbă anual, alternativ, existând astfel cursa “la deal” – cu plecare din Durban – și cursa “la vale” – cu plecare din Pietermaritzburg.
În 1932, Geraldine Watson devine prima femeie care termină ambele curse, nefiind însă înscrisă oficial în competiție. Din acel moment, Watson ia parte la toate edițiile ultramaratonului ca spectator, competitor sau voluntar, până la decesul său, în 1975. În mod ironic, acesta este anul în care participarea femeilor la această competiție este în sfârșit permisă oficial.
În semn de omagiu, organizatorii instaurează Trofeul Geraldine Watson, acordat ultimului alergător care reușește să termine cursa. Watson nu este însă prima femeie care aleargă ultramaratonul Comrades, această onoare revenindu-i domnișoarei Frances Hayward în 1923. Deși din cauza mentalității vremii nu i se permite înscrierea, Hayward se bucură atât de sprijnul organizatorilor, care îi permit să alerge și îi consemnează performanța, cât și de susținerea publicului, care pe lângă încurajări îi oferă și o sumă considerabilă de bani , strânsă din donații.
În anul 1936, Agnes Nelleson parcurge urcarea de 21 km pe vârful Pike’s Peak, situat în Colorado, obținând un timp de 6 ore și 42 de minute. Recordul său a fost doborât abia în anul 1958, de către Arlene Pieper, cu un timp de 5 ore și 59 de minute, în cadrul a ceea ce între timp a devenit Pike’s Peak Marathon. Deoarece nu a mai parcurs și coborârea necesară finalizării cursei, Arlene Pieper nu a fost introdusă în clasamentul oficial.
În 1959, aceasta decide să alerge întreaga distanță, devenind astfel prima femeie de pe continentul nord-american care termină un maraton. Deși în final se situează pe primul loc la feminin, alte două concurente reușeșc să ajungă înaintea ei pe vârful muntelui. Una dintre ele este Katherine Heard, o bunică în vârstă de 53 de ani, iar cealaltă este Kathy, de doar 10 ani, care este chiar fiica Arlenei Pieper. Deși inițial micuța își propusese doar să își însoțească mama pe o bucată scurtă de drum, în final a reușit să realizeze ascensiunea până în vârf în 5 ore și 44 de minute, timp care doboară recordul mamei sale, obținut în anul precedent.
În 1954, Diane Leather devine prima femeie care aleargă o milă (1 milă = 1609 m, n.r.) în mai puțin de 5 minute, la 23 de zile după ce Roger Bannister obține un record mondial pe aceeași distanță în sub 4 minute. Deși cele două performanțe sunt comparabile, Leather nu numai că nu s-a bucurat de aceeași atenție ca Bannister, dar recordul ei nici nu a fost recunoscut deoarece la acea vreme participarea femeilor era acceptată doar la proba de 800 m.
Aveau să mai treacă încă 13 ani până când atletelor li se va permite să intre în competiții pe această distanță, primul record oficial fiind consemnat în 1967.
Perioada anilor ’60 este una importantă pentru afirmarea drepturilor femeilor, vocea acestora auzindu-se din ce în ce mai tare și aducând în atenția opiniei publice aspecte precum: lipsa egalității de șanse pe piața muncii, atât în ceea ce privește accesul propriu-zis, cât și nivelul de salarizare sau posibilitățile de promovare, hărțuirea sexuală, dar și dorința de a împărți în mod echitabil responsabilitățile legate de treburile casnice și creșterea copiilor cu partenerii de viață. Deși lupta împotriva tuturor aceste probleme va fi una de durată, anul 1960 aduce o mică victorie pentru alergătoare: reintroducerea probei de 800 m în cadrul Jocurilor Olimpice de la Roma.
Vor urma, desigur, și alte victorii importante, însă despre ele vom afla în episoadele următoare.
Romanian
English