De câte ori traversez parcul de lîngă casa mea, sau ies pe bulevard, sunt confruntat, mirându-mă perpetuu, cu plutoane de oameni de toate vârstele care fug gâfâîind ostentativ prin gazele deletere ale orașului.
de Dan Alexe*
Unii aleargă violacei, apoplectici, de-a lungul bulevardelor, chiar pe lîngă claxoane, înghițind spasmodic vapori mefitici de la camioane. Alții se opresc lângă vreo bancă și, cum l-am văzut pe un vecin politician, aruncând un picior pe ea, fac contorsiuni și bâțâieli nefirești, vizibil dureroase. La fel de dureros e spectacolul treningurilor bălțate și mulate și sclipicioase.
Degradantul „jogging” s-a fofilat în cotidianul nostru, în cel al vedetelor și în marea politică. În Franța, de pildă, fostul preşedinte Sarkozy, omul vulgarului stil bling-bling, a adus cu sine la palatul Elysée o atitudine plebeiană, de parvenit – cum au scrâșnit mulți – care voia să placă gloatei (flatter la populace). Înainte de Sarkozy, ar fi fost de neconceput ca un preşedinte al Franței să fugă pe stradă în trening, urmat de gărzi cu un cronometru.
Ce mare plăcere să fugi asudat, transpirând dizgrațios, strâns într-un trening ridicol prin definiție, cu bentiță în păr, căști pe ureche și un aparat de distribuit muzică tâmpită strâns în pumn?
Nu am purtat niciodată trening de sport, decât probabil obligat în liceu, dar creierul meu selectiv a obliterat acele amintiri. Am învățat să pun demnitatea estetică peste ceea ce e presupus a fi exercițiu practic. În cutare țară asiatică, sau expediție la munte, întrebat „unde ți-e treningul?” am mizat întotdeauna pe expresia candidă a neînțelegerii.
Apoi mai e și figura violacee, buhăită dizgrațios și pufăitoare și gâfâitoare, parte, desigur, din acea cultură a „mersului la sală”, a alergatului pe un covor electric în văzul lumii, a dansatului din șolduri în atitudini degradante.
Ni se spune că e sport și că e sănătos. Ce ar fi sănătos și sportiv în atâtea ciobiri de oase și întinderi de tendoane, nu știu. E o caznă și un supliciu nedemn.
E drept, există și mai grotesc decât joggingul în trening fluorescent: cei care fac tai chi și yoga în parc, uneori chiar în grup (deși aceea poate fi și o forma de protecție…). De câte ori îi văd, îmi vin dorințe preistorice, se trezește în mine vânătorul ascuns… visez de multe ori că îi lichidez unul după altul, ca într-un safari, din mers, trecând în viteză prudentă pe lângă ei…
Sigur, supraponderalii Churchill sau Orson Welles sau Marlon Brando nu erau modele de morală umană și erau, în mod cert, chiar odioși de aproape, fiecare a creat însă lumi în coliziune, și toate astea mâncând și bând și râzând magnetic. Churchill a murit gargantuesc la 92 de ani fără să-și închipuie oroarea „joggingului”.
Dan Alexe este jurnalist, corespondent la Bruxelles al postului de Radio Europa Liberă. Textul a apărut pe blogul său CabalinKabul.
Romanian
English
Citesc uneori în treacă blogul ăsta, dar articolul de față m-a șocat.
Nu înțeleg, care e problema autorului – că oamenii aleargă? Era mai bine sa stea la televizor mâncând semințe? Sau că aleargă în trening? Care-i problema cu treningul, că nu înțeleg?
Nu mai vorbesc de intoleranța la „figura buhăită dizgrațios” a oamenilor de la sală – scuze, dar nu toți suntem niște Adoniși, și unii dintre noi au acumulat niște ani și kilograme în plus. Sau cei care fac Yoga – care e problema autorului cu ei? Cu ce i-au greșit?
Mai bine ne dați niște sfaturi, ne educați – nu alergați fraților în trening, alergați în … și nu pe stradă printre mașini, ci… Așa, e doar o colecție de frustrări personale aiurea.
Fara suparare, dar acest articol este un tipat de intoleranta!
Ca-i nesanatos sa alerge printre gazele de esapament, ca-si forteaza organismul prin exercitii fizice mai mult sau mai putin corecte si prin alergari, ca poarta echipament „mai adaptat” alergatului decat un simplu pantalon de sport, este exclusiv problema lor, indiferent ca sunteti sau nu fan al atitudinii „no sport” a lui Churchill.
Si asta v-o scrie un supraponderal care depaseste quintalul. 😉
Si detest alergatul, mi se pare cea mai plictisitoare activitate sportiva.
Din lipsa comenturilor,probabil iti dai seama ce interesant esti.
„If you are going through hell, keep going.” Nu cred că există alergător de cursă lungă să nu se recunoască mai devreme sau mai tarziu în gândul asta. Şi, ca sa vezi, a fost rostit/scris de către unul care, dupa bloggerii atoatestiutori, “a murit gargantuesc la 92 de ani fără să-și închipuie oroarea „joggingului”!.
PS Marian, suspectez ca ai vrut sa-ţi provoci cititorii cu “chestia” asta. Nu e fair-play! M-am abţinut cu greu de la vorbe grele…
Ce e si cu ciudatenia asta de articol? Omul asta a „fumat” ceva inainte de a debita asa ceva? SI zice ca mai e si jurmalist.
Foarte fain! M-am amuzat citind.
Acum stiu cum sunt vazut de catre unii atunci cand alerg… 😉
Am preluat acest articol considerind ca e bine sa intelegi si alte puncte de vedere.
Nu cred ca dl Alexe are dreptate reducind alergarea la o exhibare de treninguri lucioase si figuri transpirat-violacee, insa cred ca din exterior asa se vede, de catre multi.
Ramin la parerea ca e sanatos sa asculti si opinii critic-ironice, chiar daca nu le impartasesti.
Afirmaţia că textul publicat reprezintă o “opinie” este o exagerare binevoitoare. Este o manifestare de narcisism a unui ego care funcţionează în regim anaerob.
Susţin eliminarea textului din biblioteca Alerg, în mod categoric din secţiunea Arta Fugii!!! Este din Non-Alerg. Cititorii care nu l-au descoperit încă nu pierd nimic, iar cei care au irosit timp cu descoperirea şi cu exprimarea unor comentarii ar primi o reparaţie cuvenită din partea redacţiei.
Salut Valeriu,
da-mi voie, te rog, sa nu fiu de acord cu tine. Desigur, putem discuta mult daca acest text e o opinie sau doar o forma de delir narcisist. Eu inclin spre prima varianta, deoarece lucrurile sunt spuse fara incriminari gratuite, fara atacuri la persoana.
Cred in dreptul oamenilor de a avea pareri diferite de a noastra.
Multumesc
Amuzant.
Si chiar am un trening cu bluza in culoare fluorescenta 🙂 . OMG :-))))) !
Caricaturistul Mihai Stanescu are un desen in care doi „carcotasi” comenteaza cativa alegatori: „Uite la aia cum alearga! Astia nu sunt sanatosi!”
Does it ring a bell?
Pentru demistificare: Caricatura lui Mihai Stanescu a fost publicata intr-un volum aparut in anii ’80. Anotimp de caciuli pe cap si nasuri picurand. Doi in prim plan pe o banca intr-un parc si unu-doi alergatori intr-un plan mai departat. Unul de pe banca celuilalt: ” Eu cred ca astia care fug nu sunt sanatosi!”
Pe atunci tinere alien „fugitul” avea alta conotatie iar comentariile in public aveau alta articulatie. Conotatia s-a pierdut cu sacrificii… iar rescrierea permanenta a istoriei pare sa fie o specialitate a meleagurilor.
Rusinica!!!!!!!! alerg.ro
”visez de multe ori că îi lichidez unul după altul, ca într-un safari,” – spuse un tip foarte tolerant si echilibrat mental
Nu va suparati ce uniforma trebuie sa port cind ies la alergat ,ca sa nu fiu lichidat de distinsul si atotstiutorul Dan Alexe(din articol nu reiese)?
Nu vreau sa ma transform intr-un aparator neconditionat al dlui Alexe, desi trebuie sa fac lucrul acesta intr-o oarecare masura, deoarece eu l-am rugat sa imi permita sa ii reproduc textul.
Asadar, pe mine m-a interesat perspectiva unui non-alergator. In plus, nu m-a deranjat tonul ironic al textului, caracterul de pamflet al acestuia. Cred ca uneori e bine sa incercam sa ne privim si prin ochii altora…
Daca textul dlui Alexe ar fi fost un indemn vadit la acte ilegale/imorale nu l-as fi republicat. Altfel, prin mintea oamenilor trec fel de fel de ginduri, nu intotdeauna foarte placute. Unii chiar si le asuma (gindurile, adica) in mod deschis.
Multumesc