În ce privește activitatea mea de atlet urban, săptămâna asta pare una urâcioasă şi nesuferită, a unui Grinch de primăvară. Probabil aşa pare, căci de fapt a fost o săptămână frumoasă de primăvară (27 martie -2 aprilie 2017). Așa că am inclus și hatereala de serviciu.

[Adrian Mila]

Luni

Îl urăsc din tot sufletul pe academicianul care a avut ideea orei de vară. Duminică seară nu puteam să adorm, luni dimineaţă nu reuşeam să mă trezesc. Dau vina pe spate şi pe durerea lombară, nu am nici o intenţie să mă trezesc la fosta oră 4 ca să merg la bazin. Sunt chiar curios cât a fost de aglomerat la ora 6. Dar curios aşa, de departe, nu să verific personal.

În plus, la firmă avem musafiri. În curte a aterizat un cocoş de la vecină. Sprinten puştiul. Face varză din jardiniere, în care scurmă cu energia specifică, trage nişte găinaţi demonstrativi, încercăm să îl blocăm la mantinelă şi să îl repatriem, ca pe un azilant nedorit, ne fentează şi se strecoară în casă. Pac, trage rapid trei găinaţi care îi rămăseseră pe ţeavă, ciuguleşte nervos palmieri, aloe, că e foarte bună, cactuşi şi ce mai prinde, până la urmă, cu ce văzusem la rugby reuşim să îl dăm afară. Afară, adică înapoi în curtea noastră.

Ţineţi minte desenele alea animate cu cocoşul isteric şi un câine disperat, care încerca să doarmă? Cam aşa era acum. Maximul reuşit în încercările de evacuare a fost să îl antrenăm prin curte, să zboare pe acoperişul casei de alături, de unde cucurigea ultragiat, cu gâtul întins la maxim şi înfoiat de supărare şi indignare. Şi apoi ateriza iar la noi în curte, că se stricase la burtă de la aloe şi vroia să îşi exprime părerea, prin marcarea teritoriului cu noi găinaţi, cică sunt un îngrăşământ foarte bun, păcat că avem beton pe jos. Scandal cât cuprinde, nu vroia să se întoarcă la găinaţii din curtea lui cu niciun preţ. La un moment dat cred că se defectase, nu se mai oprea din cucurigit.

Marţi

Lucrurile merg şi mai bine, mă trezesc la 5 (repet, fosta oră 4, repet, îl urăsc pe economistul econom care a venit cu ideea orei de vară) ca să plec spre Brăila. Vertebrele mele suspină pe scaunul din maşină, hâța-hâţ, trei ore de drum cu Radio România Actualităţi, post magic. Ca să mai atenuez din plictiseală fac o aroganţă, navighez prin Bărăgan dus de Waze, pe un drum făcut de sute de ori. Am aplicaţia instalată de doi ani şi am utilizat-o de două ori.

Hmm. Este setată pe limba engleză, este imposibil să îmi dau seama din pronunţia doamnei care cred că vorbeşte la BBC că voi ajunge la Ţăndărei. Am lăsat-o să vorbească fără să o bag în seamă, că mă interesau doar eventualele radare. Pe care mi le-a comunicat conştiincios când eram la 5 metri de ele. După o zi destul de obositoare am plecat spre casă pe drumul cel mai scurt, care este cel mai dezastruos. Are câteva sute de metri rămase în starea bombardamentelor din ’44, dacă au bombardat cumva zona asta calamitată de lângă judeţul Vrancea.

Culmea este că doamna de la Waze a ştiut şi șopârleala asta de scurtătură, care nu credeam să apară pe vreo hartă decentă. Am schimbat setarea, acum îmi vorbeşte o gagică în română, are mai mult sens. Data viitoare pun setarea pe maghiară, poate la sensurile giratorii spune “ioi, ioi, ioi”. Iștenem, pe la 70 km de Bucureşti începe să îmi reconfigureze traseul, că este un accident uşor înainte. La +100 km/oră nu am stat să citesc toate indicaţiile de pe ecran, dar mă pisa vocal la fiecare 10 minute cu un anunţ că voi fi deviat şi o să fac 15 minute în plus. Fără să reuşesc să aflu unde este accidentul, eram în oarecare tensiune. Deja intrasem în panică. În Moviliţa, Waze începe să mă bombardeze cu mesaje, vrea să fac la stânga, stânga neapărat, pe nişte uliţe. Bre, eşti copil, unde să mă bag pe aici, ca acum nişte ani, când m-a băgat gps-ul în Serbia prin nişte fundături de am crezut că acolo ne rămân oasele şi banii? Traseul m-ar duce pe nişte drumuri judeţene,  care nu vreau să aflu în ce stare sunt, mai ales că era deja noapte. Dacă putea, Waze îmi trăgea şi de volan. Până la urmă am aflat că pe rond la Colentina era un accident, în urmă cu vreo două ore probabil, acum nu mai era nicio problemă de trafic.

Miercuri

Nedormit, dar la 5 sună ceasul. Hai la bazin. La 6 sunt deja în apă, ca să constat că nu mai ştiu să înot. Parcă îmi intră apă în nas, toate mă deranjează, fac până la urmă 2 km într-o oră. Saună, life is good.

Joi

Nu frate, nu mă scol, uite-aşa. Zero înot.

Ceva bicicleală spre birou, cu tendinţa de a deveni sport extrem. Trec pe roşu la un semafor, ca un meseriaş, o dubiţă iese în forţă din dreapta, avea cedează trecerea, dar era meseriaş, că se baza că noi stăm. Ei stăteau, dar… Mă rog, doar ceva dialog bisericesco-cromatic despre semafoare şi cruci-sfinţi-sărbători-decedaţi, suficient cât să mă gândesc dacă este cazul să devin mai prudent-atent. Şi poate să respect culoarea semaforului, chiar dacă trecerea pe roşu părea singură variantă să pot ocoli rapid maşinile parcate aiurea.

Vineri

Datoria mă cheamă, 2,2 km înot.

Sâmbătă

Hai să călăresc un pic semicursiera. Pare o idee isteaţă să merg la Arena Naţională, să dau ture. Uneori chiar nu pot să mă înţeleg. Nici celui mai amarnic duşman nu aş putea să îi fac asta. Să îl sui pe o şa cu tăria oţelului, lată de fo 3 cm, să i-o bag în fund (şaua) şi să îl pun să se învârtă ca o morişcă în jurul arenei, ca şi cum ar avea elice în dos. Serios, pe lângă energeticianul care a decis treaba cu ora de vară, eu vreau să îl cunosc pe inginerul de şei de la Scott, să îl întreb, băi băiatule, uită-te în ochii mei şi spune-mi la ce te gândeai când ai făcut şaua asta, ce ai vrut tu de la noi, că nu mai putem spune că suntem neprihăniţi de când am luat bicla asta. Şi pe urmă să îl bat cu ea la fund până mă satur, că dacă îi scap o şa în cap nu cred că mai mişcă.

Ceva mai anost şi mai enervant şi plictisitor şi dădător de dureri nu cred că am făcut în ultimul timp. O prostie. Vreo 35 km.

Seara mă uitam pe Facebook fără să înţeleg cum alţii au făcut 207 km în 6h:15min (brevetul de 200 km), fără să se deplaseze cu maşina. Nu pot să înţeleg. Poate că bagă tofu în nădragi, să amortizeze.

Duminică

Primesc o invitaţie la iarbă verde, pe care mă gândesc să o onorez cu bicicleta. După un prânz copios, mult prea copios, dar fără bere, cu ochii deja pregătiţi pentru somnul de după-amiază îmi iau cursiera sub fundul încă vânat şi plec spre Cernica-Tânganu, pe acolo. Un vânt nesuferit din faţă îmi pune capac, mai aveam puţin şi mă întorceam să iau maşina.

Trăgeam ca sclavii la galere, noroc cu un alt biciclist, care se oferă să mă însoţească  până mai încolo. Doar ţinându-mă de vorbă am reuşit să mai alung din somn-plictiseală-enervare pe vântul ăla şi să ajung cu greu la destinaţie.

La întoarcere fu mult mai bine, viteză mai mare, efort mai mic. Duminică spre seară toate satele erau pline de oameni care îşi târşâiau cu graţie papucii pe carosabil. Unii cetăţeni aveau boxele în curte, delectând tot satul, alţii făceau şi ei ce puteau, deschizând uşile la maşini şi dând  muzica la maxim. Plus nişte câini, un porc, vaci, nişte copii care mă salutau, ceva beţivi, nişte dive cu papuci+blugii rupţi+ciorapi cu dantelă, nişte adulţi care mă înjurau, parcă la toate boxele erau aceleaşi manele, balamuc balcanic de sate limitrofe. Ceva gen Kusturița poate, dar pe ăla îl vezi pe ecran, nu lângă tine.

Vreo 4,2 km înot şi 120 km bici sunt marea mişcare a lui Mila în săptămâna trecută. Vine duatlonul de la Buftea şi nu am alergat deloc, of, viaţa mea. Iar la biclă sunt catastrofă.

Hatereala de serviciu

#1. Nu înţeleg, nu pot, de ce decopertează asfaltul şi lasă o nenorocire timp de luni de zile? La viitorul pod peste Dâmboviţa zic, unde au decopertat anul trecut. Mai erau 10 decopertări pe Splai, peste care va veni asfaltul odată şi odată. Dacă dai noaptea în ele nu te doare, bre, dom primar, dom administrator?

#2. În două săptămâni am primit trei hârtii în geam, să mut maşina, că se face curăţenie stradală sau toaletare de pomi. Am mutat-o de două ori, nu mă întrebaţi unde, a treia oară am lăsat-o unde era. Ameninţarea este că îţi ridică maşina. Toaletarea e la mişto, ca de obicei, sau nu am eu ochiul format. Spălatul trotuarelor este şi mai la mişto, praful şi zoaiele sunt proiectate pe maşinile care rămân nemutate.

În sectorul 4 sunt câteva milioane de mp de spălat şi măturat în fiecare lună. Praful este la fel, dacă se plătesc de ex. 2 lei/mp (cred că se vor plăti mai mult) asta înseamnă că se dau câteva milioane de lei pe lună pe frecat asfaltul. Bun biznis. Udarea asfaltului este cea mai mare băşcălie, şi mai fără efect, cu excepţia faptului că se stropesc toţi (maşini, biciclişti) cu brotăcei din Dâmboviţa.

#3. Mă uit seara în oglindă şi mă sperii. Sunt verde la faţă. Rânjesc, dinţii tot verzi. Mamă, e grav, o fi de la ficat?

Ntz, e de la farmacia Remedia, că are reclamă luminoasă noaptea şi bate direct în dormitor, de visez numai lucernă și germeni de grîu. Este încă bine, înainte aveau o reclamă care pulsa, de ne omorâse stroboscopic, ne mișcam sacadat prin casă, la care au renunţat după câteva zile de reclamaţii. Pe asta văd că încă o păstrează, că aşa au dispoziţie. Nu autorizaţie, dispoziţie

#4. Am mâncat şi eu baby-plant. Foooaaaarte interesant. Şi obscen. Am avut cu adevărat senzaţia că mănânc nişte vietăţi care mişcă, nişte copilaşi de plantă. Brrrrr.

Comments

comments

Previous post

Rezultate. Semimaraton Brașov și București 10k

Next post

Decathlon. Îndemn la mers sportiv

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *