Am niște experiențe la activ, am alergat cupa berii de vreo două ori, beermile, țuicomila, whisky-mila. Dar la vino-milă nu am participat. Până acum…
[Adrian Mila]
Când eram copil adormeam uneori în sufragerie. Înainte să adorm și prima imagine când mă trezeam era cea a peretelui cu biblioteca plină de cărți, din care îmi sărea în ochi o carte groasă, cu un titlu ciudat și un autor cu nume de înjurătură sau regurgitare teutonă. Vulpile în vie, de Lion Feuchtwanger.
În vis îmi apăreau tot soiul de posibile conținuturi, sau cu niște vulpi care se uită lung la struguri, spunând că sunt acri, fie cu niște vulpi care încearcă să facă să vorbească un corb care are un cașcaval în cioc, doar-doar îl scapă jos. Cam atât mă ducea imaginația despre cuprinsul cărții, cred că până la urmă nu am citit-o niciodată.
Mă rog, hai și noi la vie, fie că suntem vulpi, fie că suntem albinuțe. La vie, adică la Corcova.
Am consumat de-a lungul timpului cam toate evenimentele organizate de Sport la orice vârstă.
Mă oprisem în hol iarna trecută, îmi pusesem un fes Salomon inscripționat Sport la orice vârstă și m-am oprit blocat în fața oglinzii, mi se părea că arăt patetic, a om gonit de nevastă din casă, pe o vreme când nu ai fi dat un câine afară. Afară era beznă, fulguia și eu mă pregăteam să plec cu bicicleta. Nu am putut decât să mă întreb dacă după o anumită vârstă nu este mai bine să te apuci de șah în loc să faci alte sporturi. Sport la orice vârstă, dar nu în orice hal/condiții, cam așa trebuia scris pe fes.
Probabil singura cursă de la ei la care nu am ajuns era cea de la Corcova. Era ceva care mă intimida. Poate cazarea, poate distanța. Motivul real cred că era frica. Mă speria exact ceea ce mă atrăgea. Am niște experiențe la activ, am alergat cupa berii de vreo două ori, beermile, țuicomila, whisky-mila. Dar la vino-milă nu am participat.
Față de o cursă obișnuită de trail, Corcova are câteva particularități. Prima este că la punctele de alimentare poți să alegi meniu clasic (apă, izo, cola, banane, portocale etc, etc) sau meniu special (alb, roze sau roșu) la frapieră cu gheață. A doua, kitul obligatoriu al participantului include ceva accesoriu sau machiaj de balamuc. Plus bairam după, concert și degustare de vinuri fără limite.
Mă rog, asta știe toată lumea care a auzit de cursă. Rămânea să vedem cum e de fapt și cum naiba voi reuși să gestionez o oferta de liber la băutură. Nu că aș face urât, dar din cantități relativ mici de alcool îmi poate fi spectaculos de rău, în circumstanțe care nu știu cum apar.
Până în ultima clipă am fost hotărât să merg cu cortul, părea soluția perfectă. Iată, încă o cursă la care organizatorii nu asigură cazare, poate fi un subiect de articol sau măcar o postare. Măcar să aducă vreo 300 de corturi, dacă nu dau locuri la pensiuni. Poate unii concurenți, după ce beau puțin, vor să se și iubărească, ar fi și asta o variantă opțională de kit de participare, asigurarea de tacâmuri complete, din partea organizatorilor, evident.
Dacă tot merg cu cortul, decizie fermă, nici măcar nu încerc să găsesc o cazare la vreo pensiune, care oricum nu prea sunt.
După care prognoza începe să se strice, în fiecare zi e mai proastă pentru sfârșitul de săptămână. Culminează cu seara de joi, când Busu, probabil băut fiind, dă odată din mână și îngălbenește toată harta. 30 de județe cu cod galben de ploi, inclusiv Mehedinți și Gorj.
Înjur și în final lăsăm cortul acasă și plecăm vineri dimineață cu traista în băț.
În zona de start sunt vreo două pensiuni, evident, ocupate complet. Hai spre Motru, la vreo 15 km. Câteva căutări, vreo două posibilități de cazare, pline ochi. Acuuuum? Păi trebuia să faceți rezervare cu un an înainte. Cu fiecare încercare ratată moralul îmi scădea mai mult. Nevasta insistă cu întrebările la niște fete, care ne trimit la lux. Așa se chema, La Lux. Bâjbâi iar prin oraș, încercând să-mi dau seama ce înțelege o fată prin stânga și dreapta, înainte și după Petrom, hopa, găsesc luxul. Nici nu opresc motorul. La lux este vulcanizare, spălătorie, orice, numai pensiune nu.
Aveți o cameră? (sincer, aș fi dormit și pe o bancă, numai să nu mai căutăm aiurea). Deja plănuiam să mergem în Drobeta, care este totuși cam departe. Se uită la noi, stați, să o sunăm pe șefa. Ochiul ager al brunețelului ne clasifică rapid, au venit un bărbat și o femeie, și știți, mai avem o doamnă. V-am spus că nu am față de om serios, știe și paznicul de la piscină, căruia îi spun să trăiți și care îmi răspunde plictisit salut.
Negociază, până la urmă ne arătă singura posibilitate de cazare, strigând, să acopere zgomotul jetului de apă sub presiune. Ceva mai scump decât în Poiana Brașov (exagerez, evident), dimensiune de cameră în centrul Romei, ok, o luăm.
Hai înapoi la Corcova, să luăm kitul.
Azi e clar ziua clarvăzătorilor. Bună ziua, bună ziua, sunteți un alergător și un însoțitor?
Mnu, doi alergători… cred că pe mine mă bănuia de însoțitor, știam eu că sunt urât, dar nici chiar așa.
Ahaaa, la 6 km?
Nu, la 15.
Pauză, reset. Aha, ok.
Luăm kit-urile care gâdilă plăcut scărița și ciocănelul cu un zgomot cristalin de roze și sauvignon și ne căutăm ceva echipament d’ale carnavalului, când ești în Roma poartă-te ca romanii. Domnișoara de la stand ne încadrează rapid, aaa, și eu am alergat cursa de 6 km anul trecut, îmi vine să strig, suntem la cinșpeeee. Achiziționăm rapid niște accesorii de albinuțe, adulmecăm zona, ne uităm cu jind la dealul pe jumătate plin de corturi, lasă, că vedeți voi la noapte și mâine ce ploi o să vină, și plecăm iar la Motru.
Evident, noaptea nu a avut nicio legătură cu codul galben. Dacă luam noi cortul, sigur se făcea de cod roșu și inundații monumentale. Așa, doar a stropit puțin, norocul lor și ciuda noastră.
Dimineață temperatura era perfectă, cerul acoperit, numai bine de alergat. La start e plin de costumații de scandal pe care în general nu le-ai folosi decât dacă este noapte sau ești beat peste măsură. Deși întotdeauna m-au tentat dantelele negre și pantofii roșii cu toc, ținuta mea este de trântoraș timid. Mă gândesc cam cum ar putea să fie exploatate pozele mele de concurs în desuuri negre și cât m-ar putea ajuta profesional, așa că rămân doar bondăraș.
Tot timpul mă gândisem la o strategie de cursă care implica alergarea cu nevasta, oprirea la fiecare punct de alimentare și consumarea tacticoasă de lichide rubinii, roze sau albe, cam asta era toată cursa. Din păcate campioana familiei mă trimite la plimbare, pe stilul mama lu Ștefan cel Mare. Fugi buei de aici, ai categorie M+50, luptă pentru podium, că sunt puțini. Intru pe listă, îmi ies vreo 14 concurenți, cine știe, poate merită să trag. Drăcușorii încep să se agite plini de speranță, startul e rapid, dau vioi din antenuțe, prin preajmă nu văd plete sure și încep să trag speranțe, că doar nu or fi toți cei +50 în fața mea.
Cursa a fost mișto, vreo 4 km de asfalt, apoi pădure de stejari, vreo 6 km în total, in rest alergare prin vie.
M-am uitat cu jind la sticlele de vin puse la gheață la punctele de alimentare, am stat însă doar pe apă și cola, uitându-mă după eventuala concurență. Nimic. Prin vie m-am trezit bâzâit de niște viespi care cred că voiau să polenizeze cu mine. Una se încurcă prin pletele rarefiate, indusă în eroare de antenele mele, deja mă gândeam cât de plauzibil ar fi un șoc anafilactic, cum o să mă sufoc eu în vie până ajunge ambulanța și alte gânduri tonice, bune pentru viteză.
Ajung fără alte emoții la finish, mă uit la clasament și mă întorc cu picioarele pe pământ. Era disponibil un laptop cu clasamentul, am sperat că este în Excel și pot să îl ajusteze, dar nu era editabil. Dacă podiumul ar fi avut 8 trepte, eram pe podium… 22 de finisheri la categoria M+50, cel de pe locul 7 era la vreo 4 minute înaintea mea, deci nu aveam mare lucru de regretat, că nu am tras mai tare.
După ceva timp a venit și albinuța, regina stupului nu avea nici ea nicio treabă cu podiumul la haina categorie F+35. Era cam umplută de praf după o trântă monumentală care îi lezase orgoliul și epiderma.
Nu se dădea medalie de finisher, la sosire primeai un pahar personalizat care urma să îți deschidă și porțile cramei. Au apărut sarmalele, vinul roze, apoi stat la soare, la taclale, la văzut bicicliștii (startul lor era la ora 12, traseu dificil și fără vin la punctele de alimentare).
Am plecat spre Motru înainte să înceapă degustarea și bairamul, nu are niciun haz să fii singurul treaz la o petrecere. Îmi instalasem aplicația zero la mie pe mobil, am toleranță zero pentru alcool la volan, și am plecat să beau o bere în Motru. Nu sunt sfânt, sunt pocăit.
La Motru ne-am lămurit și ce era cu cererea de locuri de cazare, erau zilele minerului. Nu știu câți mineri mai sunt, erau ceva concerte și bordurile vopsite festiv, alba-neagra. La ce naiba o folosi să vopsești bordurile, una neagră-una albă, nu știu, că nu sunt primar.
Deși am ajuns la maturitatea financiară la care îmi permit să beau o sticlă de vin pe banii mei, am rămas cu marele regret că am pierdut ce era mai frumos, degustarea și balamucul. Ca un copil care e trimis la culcare, că încep filmele cu prostii, pentru oameni mari.
Cine știe, poate va fi la anul, oricum, nu o să vă povestesc nimic, ce se întâmplă în Roma rămâne în Roma.
Cea mai dragă alergare a rămas cea de la Azuga, păcat că nu mai e.
Romanian
English