”Hello, darkness, my old friend / I‘ve come to talk with you again…” Versurile acestea sigur vor fi fredonate la un moment dat de unul dintre alergătorii care duminică vor lua startul la Maratonul București. Ar suna mai bine dacă în loc de ”darkness” ar fi fost ”suffering”, căci pe atunci Nicu David din echipa ”Raiffeisen Runners” va fi pe la km 30-35 al maratonului. Și nu îi va fi ușor…
Dar sperie suferința pe-un hîtru moldovean? Se pare că nu.
Cine ești tu, Nicu David? Cum te-ai prezenta în doar 42 de cuvinte?
Am descălecat în Bucureşti în 2011, urmând un vis din facultate. Acum, îmi place orașul, cu bunele şi relele sale. Îmi mai place rockul anilor ‘70, mӑ pasioneazӑ şahul, urmӑresc cu plӑcere meciuri de rugby, câteodată savurez responsabil un pint cu Guinness. Aici s-ar opri prezentarea solicitată. Trebuie însă să adaug că la Guiness am cam renunţat de când cu programul „Primul Maraton”.
De ce te-ai apucat să alergi? Ba încă maraton. Fizicul nu te prea ajută, viață sportivă nu prea duceai. Ți-ai propus să impresionezi pe cineva?
Am decis sӑ alerg la prima mea cursӑ de maraton deoarece vreau sӑ îmi testez limitele. Aş compara cursa de maraton (sau orice alergare pe distanţe lungi) cu un joc de şah, în care sunt şi jucător și propriul meu adversar. Sper sӑ câştig aceastӑ partidӑ cu mine însumi, asta chiar dacă am observat cӑ, pe la km 30, sunt un adversar al naibii de bun în a mӑ convinge sӑ renunţ.
Fizicul nu cred cӑ ajutӑ în alergare. Presupun că tocmai ăsta e motivul pentru care alergӑtorii, în special maratoniştii, nu sunt cunoscuți pentru calitaţile lor estetice deosebite. Nu am văzut niciun Brad Pitt maratonist, căruia sӑ i se propunӑ roluri în filme sau care sӑ fie asaltat de fotomodele.
Eu zic că maratoniştii îs toţi urâţi. Și de aia vreau sӑ fiu şi eu un alergător, pentru că pe mine fizicul mӑ ”ajutӑ” în sensul ӑsta, adică arăt nasol.
În fine, nu doresc sӑ impresionez pe nimeni, sunt doar de părere cӑ fiecare om care trăieşte pe acest pămînt ar trebui sӑ : 1) ajungӑ mӑcar o dată în Cosmos, eventual pe Lunӑ, 2) sӑ descopere pleonasmele şi cacofoniile din limba japonezӑ și 3) sӑ termine un maraton.
Ce e durerea? De ce ai preferat să ai parte de așa ceva în timp ce alergi, în loc să stai să bei o bere?
Durerea… Ah, durerea. Gîndul îmi zboarӑ la versurile melodiei ”The Sound of Silence” a cunoscuților Simon&Garfunkel. Parafrazînd, durerea poate fi un prieten vechi, pe care-l regӑseşti la capătul fiecӑrei alergӑri şi care te aşteaptӑ negreşit, e mereu acolo. Durerea e așadar un prieten de nădejde. În ce privește berea, prefer sӑ o beau la finalul alergării, cu prietenul durere.
Patru luni te-ai trezit devreme, ai pierdut week-enduri, ți-ai dat peste cap viața socială. Și totul pentru a te pregăti pentru primul tău maraton. A meritat?
Eu zic că da… În urma programului Primul Maraton am învaţat cӑ pot face sacrificii pe care le consideram de neconceput înainte. Am învӑţat sӑ fiu mai chibzuit în ceea ce priveşte timpul şi gestionarea lui.
Mai e puțin pînă la ziua cursei. Acum e vremea în care apare ”coșmarul alergătorului”. Tu ai parte de așa ceva?
Coşmaruri nu am şi nici nu cunosc ce înseamnӑ această expresie. Aș da un google cu ”coșmarul alergӑtorului”, dar mai bine prefer să dorm liniștit.
Care este cea mai cuminte înjurătură care ți-a venit în minte cînd ți-a fost mai greu la antrenamente?
Pentru a înjura trebuie sӑ intru în starea specificӑ alergӑrii, ori acum nu se poate. De aceea, prefer sӑ fiu domn și sӑ înjur doar în cazuri extreme.
Cum ai descrie personajul din poza de mai jos? (Este chiar N.D. la finalul unui antrenament prin ploaie)
Nu l-aș descrie. Aș lăsa să curgă melodia lui Molly Hatchet – ”Dreams I’ll never see” :).
Foto: Cristina Bobe
Romanian
English