Clasamentele de sfîrșit de an sunt precum glazura de pe un tort. Îi dau strălucire, iau fața, atrag, stîrnesc dispute și poftă de comentarii. Sunt necesare, indiscutabil, chiar dacă uneori sunt controversate.
La noi, lucrurile sunt destul de simple. În ce privește atletismul, de un astfel de clasament se ocupă Federația de specialitate (FRA), care recent a premiat sportivii profesioniști care au obținut cele mai bune rezultate în 2016. Rezultatele complete se găsesc aici, noi să spunem că cel mai bun atlet un aruncător de greutate (Andrei Gag), în timp ce dintre alergători s-au remarcat ștafeta feminină 4×400 m (Andreea Miklos, Bianca Răzor, Adelina Pastor, Mirela Lavric, Sanda Belgyan, Anamaria Ioniță) — medalie de bronz la CM indoor, locul 8 la CE în aer liber și respectiv echipa feminină de cros (Ancuța Bobocel, Roxana Bârcă, Cristina Negru, Paula Todoran) — medalie de bronz la Campionatele europene. În rest, ar mai fi de remarcat locul 5 al echipei feminine de semimaraton (Monica Florea, Paula Todoran, Andreea Piscu) care a obținut locul 5 la Campionatele europene și încă vreo două rezultate la juniori.
În rest, duse sunt vremurile de glorie ale atletismului românesc. Despre o parte din problemele care au generat această situație am discutat puțin aici, subliniind printre altele faptul că antrenorii nu sunt deloc recompensați pe măsură. Să spunem în context că cel mai bun antrenor american de atletism, desemnat prin vot de către specialiști și cititori pentru site-ul FloTrack a primit un premiu de 10.000 de dolari.
La noi, în lumea alergării singurul clasament de sfîrșit de an este realizat – competent și cvasi-exhaustiv – de către 4run.ro. Cum nu sunt prea multe de adăugat la acest clasament, ne permitem în continuare doar să consemnăm alte cîteva evenimente, credem importante, din lumea alergării românești, întîmplate de-a lungul lui 2016.
- Cel mai bun rezultat în ultramaraton, la nivel internațional: cîștigarea de către Florin Ioniță a Ultrabalatonului, cursă de 220km, una dintre cele mai importante din Europa Centrală și de Est. Am spus aici cam totul ce se putea spune despre eveniment.
- Tot din ultramaraton, dar de data aceasta o premieră competițională. În septembrie, la Timișoara s-a organizat prima cursă oficială de alergare de 24 de ore. Super24h marchează debutul unui gen de concurs care pare să aibă tot mai mulți adepți în România.
- Și ultima din ultramaraton, pentru a sublinia ideea că 2016 a fost un an bun pentru acest gen competițional. Astfel, Polgar Levente Ioan a reușit să străbată în alergare România de la vest la est, în 14 zile, pe un traseu de aproape 1000 km. Nu e prima inițiativă de acest gen (doritorii pot da un search cu ”TRR” pe site-ul Alerg.ro), dar e cel mai lung traseu parcurs pînă acum pe șosea.
- Dacă ultramaratonul e oarecum la debut, să spunem că în 2016 alergarea montană a sărbătorit zece ani de ”activitate neîntreruptă”. Pe 14 octombrie 2006 se organiza prima ediție a Maratonului Piatra Craiului (pentru o trecere în revistă a istoriei acestuia vezi aici), de atunci fenomenul alergării montane crescînd foarte, foarte mult. Și pare să nu se oprească aici.
- La nivel internațional, dintre alergătorii montani ar merita amintit rezultatul Denisei Dragomir care, deși accidentată un timp, a reușit să cîștige circuitul ”La Sportiva Mountain Running Cup”.
- Să vedem puțin cum stau lucrurile și în cursele de șosea pe distanțe lungi, chiar dacă aici nu avem a remarca premiere sau rezultate deosebite. Totuși, să spunem că numărul finișerilor e în continuă creștere, ștacheta fiind ridicată acum de Maratonul București – cu 927 finișeri la maraton și 2780 la semimaraton. În mai, la Semimaratonul București au fost 3179 de finișeri pe distanța de 21km.
- Cel mai comentat eveniment de anduranță (ultramaraton): 6633 Ultra Arctic, cîștigat de către Tibi Ușeriu. Cursa, una dificilă (multi-day, 566 km, condiții arctice), a fost prezentată însă – în mass media și în rîndul opiniei publice – ca o adevărată epopee, ceea ce ne-a făcut să constatăm că se înregistrează o schimbare a paradigmei de percepere a performanței sportive. Dacă vreți însă să vedeți că, de fapt, Tibi Ușeriu este o persoană normală și cu mult bun simț vă invităm să recitiți un interviu cu el, aici și aici.
- Tot legat de schimbarea paradigmei performanței, să remarcăm apariția și în România a fenomenului asocierii dintre un producător sau o marcă sportivă nu doar cu performeri ci și cu practicanții obișnuiți, cu amatorii pasionați. Vezi în acest sens că în 2016 și SportGuru și Salomon și-au făcut echipe cu care participă la concursuri, iar Decathlon a început organizarea de alergări în grup.
- Pare doar o informație de amuzament, dar să spunem că – lăsînd deoparte multitudinea de vedete, VIP-uri și ”dezvoltatori personali” – și persoanele în funcții publice au început să se preocupe de alergare, în timpul lor liber. Dacă se știe deja că șeful ANAF, Dragoș Doroș, e un inimos alergător montan, să spunem că ultimele alegeri au dus la intrarea în Parlament a doi alergători cu ștate vechi (Mihai Botez și Adi Dohotaru). Despre acesta din urmă am scris aici.
Cam asta ar fi de consemnat, după opinia noastră. În rest, 2016 a fost un an marcat de tot mai multe scandaluri legate de doping (inclusiv cu cazuri de alergători români implicați), cu noi curse apărute (la o rată parcă mai mică decît în anii precedenți), cu alte cîteva dispărute și cu multe altele consolidate.
Să vedem ce ne așteaptă în viitor. Pînă atunci, La mulți ani și un 2017 cu spor.
Romanian
English