Desigur, aceasta poate fi doar mirarea unui neofit, a unui (doar) privitor de maraton. Eu, ca expert, deși am privit la rîndul meu – cu jind, e drept – la alergătorii de la ultimul Maraton București am avut o cu totul altă perspectivă. Detalii, mai jos, vedeți mai ales cum îi combat pe blogărașii la modă. În rest, încă aștept sponsorul cu trotineta. Jurnal mai relaxat, ca o toamnă frumoasă, 9-15 octombrie 2017.
Nici nu aș fi remarcat că a venit toamna dacă nu scriam data. Ups, se termină ceaslaua dulce și translucidă, cad frunzele, răsăritul soarelui se întâmplă deja aproape de 7.30. La naiba, a trecut și anul ăsta.
Dacă aș crede în zeități multiple, soarele ar fi cel mai plauzibil zeu. Răsăritul este fenomenal. Căldura pe care o oferă și dă viață sau care omoară, ca orice lucru în exces, modul în care se duce la culcare, totul îl recomandă ca zeitate.
Și marea. Liniștită sau năbădăioasă, enormă, macină și toacă mărunt tot ce prinde, reciclare si recuperare. Mă înspăimântă și mă atrage în egală măsură. Sigur zace și aici o zeitate, capricioasă și plină de forță.
Ziua este mai scurtă, nu îmi mai ajunge timpul, ăsta ar fi un alt mod de a spune că nu reușesc să îmi organizez programul. Ajung cu greu la o singură ședință de kinetoterapie, nu știu ce voi face în continuare, că numai recuperat nu sunt. Este o săptămână în care ajung de cinci ori la piscină, vreo 8,5 km înotați în total, o zi la sală, să mai biciclesc și să alerg pe loc, că altfel nu sunt în stare. Din păcate tot simt zona lombară, ceva amestecat, între jenă și durere.
În rest, toate bune. Cam așa s-a văzut săptămâna, pe puncte:
#1. Am probat o trotinetă, mă rog, vreo trei, diferite prețuri. Nu prea mi se potrivește scula asta, minu-sculă. Ghidonul prea jos, viteza prea mare (asta ar fi de fapt la lucruri bune, cel puțin până la prima trântă), roțile cam mici, cel puțin în comparație cu bicla. Nu prea mă văd făcând agațamente cu trotineta prin oraș, dar încă nu exclud ideea unei achiziții. La ofertă, dacă sponsorii nu mușcă.
#2. Regiile astea furnizoare de utilități sunt ceva infernal. Nici când erau de stat nu era nimic de capul lor, privatizarea nu a adus nimic bun, doar o foame mai mare, guri mai multe și mai străine. În primul rând, ca beneficiar, te angajezi la ei ca cititor de contor. Un soi de intern, neplătit adică, care nu are voie să lipsească de acasă în perioada de citire, de autocitire, sub niciun motiv. Nu ai citit contorul? No problem. Pe un consum mediu de 40 lei în ultimul an, factura estimată este de 1300 lei, normal. Evident, nu o achit, evident dau telefon, data viitoare, după o lună, anunț indexul corect, următoarea factură este cu minus 1260 lei și somație de plată urgentă, că altfel urmează deconectarea, repet, pentru un consum fictiv.
Dacă asta pare neplăcut, de fapt nu este chiar așa. Factura se emite la câteva zile dupa citire, vreo cinci, termenul de plată este de 30 zile, deci ai șansa să achiți doar diferența, fără penalizări și fără decuplare. Lucrurile sunt mult mai simpatice la Enel. Enel are termen de plată de 15 zile și nu poți declara ulterior un index real sub cel estimat de ei. La ei consumul nu poate fi negativ, pentru că nu vor să îți dea ocazia să reglezi consumul. Rămâi cu niște bani agățați la ei și basta.
Adică ai doar varianta să plătești cât cer ei, iar consum fictiv, fără nicio bază reală, și să bagi aparate de sudură în priză, să nu ieși în pierdere. Dacă ai un contract vechi, cu un consum estimat mare, te-au facut, plătești în avans pentru câteva luni bune.
#3. Maratonul București. MIB-ul. Așa mi se pare mai simplu să îi spun. Pentru mine este evenimentul major al alergării din România. Dacă nu exista, eu nu alergam probabil niciodată, și pentru asta îi rămân pe veci dator. Am aflat în 2009 că există acest fenomen și nu am lipsit de la nicio ediție până acum. Am început cu cursa populară și acum speram să fac măcar cursa populară, dar nu a fost să fie. Nu mă aranja, poate anul viitor voi putea ceva mai mult.
Nimic mai neplăcut decât să stai pe bară. Toți se joacă, numai tu nu ai voie. Stai cu nasul lipit de geam și te uiți din casă ce veselie e afară. Mă rog, veselia scade dacă stai într-o mașină blocată în trafic de nebunii ăia care aleargă. La pădure cu voi!
Aveam emoții, parca eram singurul îmbrăcat de oraș într-o mare de sportivi plini de colanți, șorturi, echipamente de compresie și ciuboțele multicolore.
În general, știi că se apropie MIB-ul din postările de pe Facebook. Toți încep să se dea răciți, nimeni nu a mai alergat de secole, se invocă preventiv o serie de boli din copilărie, care ar putea să împiedice obținerea unui nou record personal. Este perioada în care valoarea suplimentelor pentru cursa unui alergător poate să depășească mult discutata taxă de înscriere. Totul pentru PB, totul pentru victorie.
Hai la MIB, așadar.
Începe încălzirea. Poate odată și odată o să înțeleagă și antrenorii de fitness că pentru alergarea unui semi- nu faci un antrenament de fitness la rupere. Muzică, antren, hai-hai, pe voi vă așteaptă încă 21-42 km, noi, ăștia cu încălzirea ne retragem la o bere. Pe bune, nu recomand nimănui acel gen de încălzire dacă face o cursa lungă. Sunt curios dacă mă întreabă cineva în ce calitate vorbesc.
Pe urmă mă uit prin gard, cu lacrimi în ochișori, cum se strâng ei, vitejii, în zonele de start. Bu-hu-hu, vreau și euuuuuu! Of, cât îmi place, ce mișto e numărătoarea inversă, vreau și euuuuuu acolo, nu, nu ai voie. Se dă startul, șarpele multicolor dă din coadă pe străzi și eu merg cu Rodica și nea Ion să devenim aplau-daci de traseu.
Și am tot clămpănit din palme, enervând lumea. Era mișto, cald, soare, străzile pline de alergători, multă lume, frate.
Ce sunt șoferii din București, dar ce sunt pietonii! Se bagă printre alergători, ia uite și negrii ăștia în chiloți, or fi venit maică cu vaporul de la turci? Se bagă, traversează, se opresc nedumeriți și supărați în mijlocul valului, alergătorii îi intrigă și enervează în același timp. Avem cei mai supărați și certăreți locuitori din sud-estul Europei.
Lumea din presă și bloguri este și ea implicată în cursă sau în căutare de noi clienți. ”Șeful” meu de la Alerg.ro e pe post de ciobănesc australian, aleargă în cercuri, unde e oare oița aia creață, unde e berbecuțul ăla mai bucălat, 21, 22, 23, parcă lipsește unul, ba nu, sunt toți. Sau pui gălbiori, pe care tot încearcă să îi bage în cuibar, vorba bancului cu bâlbâitul: pi-pi-pi.
Radu Restivan aleargă cu o boxă în mână, mă așteptam la o boxă mai mare, erau și ceva boxe cât niște dulapuri, se oprește și ne momește cu niște bomboane. Când eram mic am fost învățat să nu iau ciocolățele de la necunoscuți, acum ar trebui să le fie frică necunoscuților de mine, așa că iau și mănânc, că parcă mi-a scăzut glicemia. Oare să îi iau toată punga?
Andrei Roșu a mutat măsuța din piața Victoriei în fața primăriei și încearcă fără mare succes să ofere niște apă alegătorilor. Paharele sunt cu reducere de 80%, doar astăzi, și pot fi trimise și pe e-mail. Cu 5 litri de apă nu cred să facă mari minuni, acum vreo 2000 de ani a hidratat cineva cu o sticlă de vin un oraș întreg, dar nu mai sunt vremurile și guru de altă dată.
Sorin Ion aleargă cumpătat și concentrat, pot să pun pariu că dacă nu scoate PB lasă nefiltratele și trece pe Schlossgold. Alcool frei.
Sunt și câțiva antrenori care aleargă, unii luptă în lupta lor, alții în lupta elevilor. Unii mai cu număr de participare, alții mai fără număr de concurs. O fi bine, o fi rău? Combinația de bandit runner cu cea de pacer personal expune la un eventual risc de descalificare elevul silitor. Sau nu?
Alți bloggeri doar alergau sau strângeau material pentru vreo 2-3 postări, tot așa, mai de pe margine.
Frumoasă zi, frumoasă cursă, noi recorduri.
Regulamentul a încercat să prevină situațiile de contestații de la cursele anterioare, sau măcar să le fundamenteze. Erau în regulament și articole care mi se par imposibil de aplicat, de exemplu cele cu inscripționarea tricourilor, dar sunt și articole în premieră în România.
O parte dintre alergători știu că organizatorii au acordat facilități deosebite Federației de Atletism, și nu în ultimul rând Comisiei de veterani. Dar ceea ce nu știam și m-a impresionat cu adevărat a fost șansa oferită celor cu venituri mici. Cred că este prima cursă din România care face asta, și merită menționat, măcar după cursă. Persoanele cu venituri mai mici de 1600 lei net au avut posibilitatea să se înscrie gratuit, și asta mi se pare un gest mare, mai apropiat de mult lăudata promovare a sportului făcută de către ministere și primării.
Spectacol cu mii de participanți, premii pentru cine merită, muzică, poze, de toate, ediția a zecea, traseu continuu de 30 km sau mai mult. Frumos, cât am văzut eu, așa, din afară. Ar trebui schimbată găzduirea site-ului, care s-a blocat sub miile de accesări.
A, și au avut la bude și apă de spălat pe mâini, ceea ce face mult mai plăcută socializarea și strângerea de mână de după.
Campioana familiei a alergat semi- și a ieșit unde vroia, în prima jumătate la general și cred că în prima optime la feminin. Ceea ce vă doresc și dvs, dacă este cazul. Și cu o întindere de la încălzirea entuziastă cu trupa de fitness.
#4. Stând precaut la semafor în spatele unui Touareg, fără să am curaj să îl claxonez că e verde, mă uitam la numărul lui preferențial cu “BOX” și mă întrebam dacă are prioritate generală în trafic. Parcă totuși este mai util să ai număr cu BOX sau MMA decât număr cu RUN, nu-i așa?
Altă curiozitate personală. Mergi la sală să faci mișcare, așa cred. Atunci de ce parchezi mașina cât mai aproape de intrare, eventual unde blochezi accesul cu mașina sau aleea pietonală?
#5. Încă o curiozitate. Cunosc destul de mulți adulți care aleargă sau merg cu bicicleta, nu cunosc decât unul care bate. În același timp cred că majoritatea copiilor au o etapă în care merg la un sport de bătaie, de obicei japonezo-chinezesc, dacă nu provin din zone sportive cu tradiție geto-dacă, gen colindul cu bâta de la Ruginoasa. Dar de ce bătaie, de ce nu atletism? Probabil pentru că nu au unde.
Hai, că avem treabă, o toamnă frumoasă vă doresc.
Ilustrație: Ello.co
Romanian
English