luni, noiembrie 25 2024
Eh, asta a fost o săptămână a luptelor. Reducerile, autoritățile. Cu mulți nervi și transpirație. Lenea, coloana, învățătura. Luptă, luptă.  Jurnal de spartan neconvingător, săptămîna 24-30 iulie 2017.

[Adrian Mila]

#1. Lupta cu reducerile.

Aproape că învinsesem. Am vrut un tricou, m-am uitat în dulap, am probabil cam o sută de tricouri, port cam 10, mereu aceleaşi. Nu, nu simultan, pe rând. De la concursuri, în condiţiile în care anul ăsta am fost doar la vreo două curse, am adunat zeci de tricouri de plastic, de bumbac, de o calitate mai bună sau mai slabă. Când m-am înscris la curse am cerut mărimea M sau L, cele primite pot fi îmbrăcate de către un copil de 3 ani sau se poate face o husă pentru Maybachul lui Becali. La astea se adaugă tricouri cumpărate, că erau la reducere, sau primite. Sau că îmi plăcea culoarea.

Şi tot mi-am mai cumpărat un tricou, că de, a fost ziua mea.

Dar reuşisem să #rezist eroic la e-mailurile care mă tot anunţă că sunt oferte la adidaşi. Chiar dacă încep să-mi râdă la soare degetele prin mash-ul de la vreo două perechi, tot mai am două perechi de ciuboţele aproape noi, purtate de 2-3 ori.

Am încercat toate metodele de dezintoxicare. M-am dus în magazin, le-am probat, am încercat să mă conving că nu îmi trebuie. Am dat cu banul, a ieşit că nu trebuie să cumpăr, credeam că am învins. Am probat iar, poate culoarea cealaltă este necesară, poate vine mai bine. Până la urmă am păcătuit, nu am mai rezistat şi am dat comandă, prea era ofertă, la naiba. Am sperat că nu le merge saitul, că nu mai au mărimea. Că nu mai au modelul, degeaba. Vineri am primit marfa, este și mărimea care trebuie. Singura problemă ar fi că nu alerg, deci sunt complet inutili, cu excepţia cazului în care vreau să mă culc cu ei în pat.

#2. Lupta cu autorităţile.

Lucrez în mediul “privat” de vreo 25 de ani. Beneficiez de vreo 25 zile lucrătoare de concediu anual, din care efectuez cam 10 zile, cu tot cu perioada dintre Crăciun şi Revelion. În plus, există ideea simplă că dacă tai facturi, mănânci, nu tai facturi, nu mănânci. E simplist gândit, pentru că nu ai nicio garanţie că dacă tai facturi mănânci, dar este sigur că dacă nu produci vei face foamea. E cald, e frig, nu prea contează, trebuie din păcate să munceşti.

Evident, când munceşti te gândeşti că există şi resursele alea ca să primeşti o lună întreagă de concediu pe bani, dar în realitate nu cunosc multe firme la care să stea un angajat sănătos o lună şi jumătate în concediu. Sau 3, dintr-un birou de 4 persoane. Dar pentru asta trebuie să muncești la stat, unde nu contează dacă produci sau nu.

Este vară, probabil că toate firmele de construcţii golesc şantierele şi pleacă toţi în concediu. Ha, ce glumă…

Mă apuc să umblu după nişte acte. Prima zi, biroul încuiat, programul cu publicul se terminase de jumătate de oră (era ora 13, nu ora 18). Încuiat, mă înţelegeţi? Gol, nu că stau să lucreze pe brânci.

Ok, revenim după două zile, au dreptate, eram în afara programului de lucru de 4 ore. Depun documentaţia, vreau să achit taxa de urgenţă . Degeaba o achitaţi, colegii sunt în concediu, aş fi plecat şi eu, dar nu mă lasă. Volumul de muncă este triplu faţă de normal, efectivele la 25%. Că sunt oamenii în concediu. Îmi ia banii de taxa de urgenţă, că aşa insist eu, cu impresia falsă că se va rezolva problema. Pe holuri suflă vântul, nu mai sunt salariaţii aia care stăteau la o ţigară câte juma de oră cu cana de cafea în mână.

A doua autoritate. Meserie, frate, au cea mai bună soluţie de întinerire. Vrei să fii cu 30 de ani mai tânăr? Te învăţăm cum! Intru și imediat mă simt copil, tras de urechi și luat la șuturi.

Nu mai fusesem tratat aşa cam de când eram stagiar, şi sunt mulţi ani de atunci. Îmi ia dosarul, am crezut că începe să rupă foile, pufneşte, le dă cu furie, ce e asta, ce e aici, repetaţi ca papagalul trei fraze peste tot, taie cu pixul pe o pagină, trânteşte dosarul, încordează bicepşii şi mi-e teamă că mă va scuipa. Este o doamnă, născută în zodia balaurului, nu scuipă decât cuvinte şi flăcări. Replica cea mai blândă este “nu-ne-pasionea-ză hârtia dvs”. Tânără, drăguţă, dacă ne luăm după presă a avut plângere penală acum doi ani pentru abuzuri și luare de mită.

Mi-a adus aminte de un şef din Giurgiu, care ne povestea cu scârbă cum execută câte un petiţionar. Auzi, bă, când intră contribuabilul la mine în birou, cu pieptul înainte, are doi metri şi jumătate înălţime şi cererea în mână. Şi când iese, după ce îi explic cum este treaba cu actele, nici nu mai trebuie să deschidă uşa. Se prelinge pe sub uşă, ca o foaie luată de vânt, hă-hă, râde gros şi satisfăcut şeful.

Ies pe hol, mă uit la doi angajaţi, Gant discuta cu Tommy Hilfiger, cămăşi casual, scoase din blugii de firmă, cred că au fost şi aici promoţii babane, ajung în stradă şi mă opresc să înjur vreun sfert de ora, particularul lui peşte la uşa autorităţilor. Dacă eram la o cursă montană cred că primeam banare şi interdicţii de participare până în 2050 pentru exces de vocabular, deşi meritam un premiu pentru inspiraţie, că nu m-am repetat deloc şi nu am respirat 15 minute. Ah, ce bine e să lucrezi la stat.

#3. Lupta cu lenea, cu coloana, cu muşchiuleţii. Kineto.

Prima săptămână de kinetoterapie. Recompensa este şedinţa de masaj, eventual cu un bonus pentru mobilizare, care a însemnat încă o porţie de masaj cu diclofenac. Marfă, aş sta aşa toată ziua, să mă frece cineva pe blăniță. Din păcate, în rest trebuie să muncesc eu, 10 minute de răsfăț și 110 minute de muncă. M-am cam învățat, deja dau nădragii în jos și când îmi face masaj la ceafă.

Dacă mă lasă singur 5 minute, deja inventez noi exerciţii. Nu ţin minte succesiunea, îmi aduc din plin contribuţia la dezvoltarea kinetoterapiei cu noi mişcări şi exerciţii. Mă mai strâmb în oglindă, mai scot limba, mai trag de un baston, mă răsucesc pe saltea ca un peşte în tigaie, cât să crească şi mai mult pofta de mâncare.

Şefu’ e omniprezent, corectează, atrage atenţia, interzice. Mai ales interzice. E mai rău decât o soacră sau o nevastă cârcotaşă când vii băut acasă, la ore târzii. Şefu’, pot să încep de sâmbătă înotul, că se face o lună? Înot? Nuuuu, nici gând. Ia uite cum lucrează muşchii, îmi face o schiţă, îl pipăi dorsal pe fibrele lungi, nu are strop de grăsimică, nu, nu pot să înot nici măcar pe spate.

Şefu’, dar pe bandă, mers rapid pe plan înclinat? Nu peste 6 km/oră, nu plan înclinat. Orice frază începe cu o negaţie şi o interdicţie.

Bicicletă? Fixă? Nope, că dai din buci. Nu, zău că nu dau. Nu, am zis. Nu. Nu îi pun mâna pe buci sa verific cum se mișcă.

Eliptică? Nope.

Cred că ar fi mai simplu să începem cu ce am voie, lista ar fi foarte scurtă. Uite, ai voie să fumezi o ţigară (uraaaaaa), în niciun caz să nu mai mergi cu maşina mai mult de 30-45 minute. Te dai jos, fumezi o ţigară, te plimbi un pic, dar nu mergi mai mult de 45 minute cu maşina. Să nu stai în scaun, să nu faci rotaţii, nu şi nu şi nu şi nu.

Aproape că l-aş întreba dacă am voie să beau uneori o bere, dar probabil aş rămâne şi fără hamei şi fără alcool şi fără spumă. Da, ai voie, doar dacă este caldă. Probabil aș avea voie să dau cu mătura, cu aspiratorul șamd.

În rest, toate sunt bune, viaţa merge înainte. Este exact ca la religie, ţi se promite că dacă ai răbdare şi eşti cuminte o să îţi fie bine. Doar că la religie ţine promisiunea, că nu s-au întors cu reclamaţii şi denunţuri ulterioare.

Of, oare cum o fi la mare? Ar trebui să fumez vreo trei ţigări ca să ajung la cea mai apropiată plajă.

#4. Lupta cu învățătura

Părerea mea este că la școală se păcătuiește prin toceală. În loc să formezi deprinderi, abilități, să cauți talente, îi îngropi pe elevi în meditații, teme pentru acasă, teme de vacanță, teorii și para-teorii. Suntem campioni la teorii, varză la practică. Am pus rar mâna pe un manual și m-am speriat de chinul bieților copii. Oricum, acum nu contest ideea de manual, ci paranghelia găsită pe internet, cu exprimări greoaie și combinații de poze cu desene naive și desene tremurate, probabil fiecare variantă de ilustrare a fost aleasă de unul din cei cinci autori. Sau 4, nu are importanță. Nu am avut răbdare să caut și manualul teoretic de practică cu sania, sunt curios ce tiraj are (sunt manuale sportive “practice” pentru 40 de discipline sportive). Este clar că este nevoie de metodă și regulamente și teorii pentru orice, altfel ar fi haos, dar acum nu pare că au rezolvat problema, poate doar pentru copilașii autorilor, care vor mânca ceva mai de calitate.

Manualul de sport mi s-a părut ultima găselniță. La vârsta la care copiii dezvoltă aptitudini motrice îi pui să le tocească în loc să le aplice, într-un manual care nu este structurat pe ore-lecții, în care nu aplici azi ce ai tocit ieri. Sau poate se va face sportul în clasă, așa, teoretic, la tablă. E cam ca sexul virtual. Sau mamă, am citit 3 playboy-uri, sunt tobă de sex.

Sper ca măcar să le explice elevilor că indiferent cât de mulți sunt, este corect să scrii “metri” si nu “metrii”. Si ca nu există mingie, ci minge/mingi.

Dar asta ar fi cea mai mică problema a învățământului nostru, aflat în permanentă reformă. Dacă nu sunteți de acord cu mine, vă țin o lună numai în print-screen-uri gramaticale de pe Facebook.

 

Comments

comments

Previous

Știri pe scurt. Juniori de aur...

Next

Ofertă specială. Reduceri la echipament

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also