Într-unul dintre articolele anterioare vă povesteam cum decurge un circuit medical în cadrul Institutului Național de Medicină Sportivă. Între timp am reușit să fac și testul de efort, acesta fiind de fapt principalul motiv pentru care m-am dus la INMS de la bun început.

de Mădălina Amza

Cred că este important ca orice persoană care desfășoară activități sportive în mod regulat să facă acest test, din mai multe motive. Principalul său scop este de a evalua funcția cardiacă în raport cu efortul fizic, fiind un instrument util în depistarea afecțiunilor coronariene.

Pe lângă asta, testul poate oferi multe informații utile cu privire la capacitatea organismului de a rezista la efort (consumul maxim de oxigen – VO2 max, capacitatea de efort aerob, pragul anaerob etc.) și cu privire la parametrii în care trebuie efectuat antrenamentul pentru a obține cele mai bune rezultate.

Dat fiind că este un test foarte solicitant, este importantă odihna și alimentația bazată pe carbohidrați din cele 2-3 zile de dinainte.

Ideal este să fie efectuat dimineața, când organismul este în formă maximă, recomandare de care am decis să țin cont, optând pentru reprogramarea probei de efort în altă zi decât cea în care am parcurs circuitul medical. Apropo, există posibilitatea de a face testul de efort fără a trece prin tot circuitul medical, condiția fiind să vă prezentați cu un aviz din partea unui cardiolog, pentru că INMS nu dispune de aparatură de resuscitare și de aceea medicii sunt foarte precauți când vine vorba de a pune pe cineva să alerge până la epuizare.

De menționat că, de obicei, acest test se face pe bicicleta staționară, însă la cerere se poate face și pe banda de alergare, variantă pentru care am optat și eu, din motive lesne de înțeles.

Cum decurge testul? Întâi este măsurată tensiunea arterială, în poziția culcat, apoi în picioare. Totul decurge bine până aici, chiar mi se sugerează o carieră în aviație. Urmează o electrocardiogramă, în funcție de care se decide dacă pacientul este apt pentru test sau este mai bine să revină în altă zi. Din fericire cele 4 ore de somn din noaptea precedentă nu își spun cuvântul și primesc undă verde pentru test.

Apoi mi-a fost fixată o centură care măsoară ritmul cardiac și montată masca de oxigen. Instructajul este simplu: nu se vorbește în timpul testului, iar pentru oprirea acestuia este suficient să așezi palmele pe barele laterale ale benzii. Testul începe cu trei minute de mers ușor. Chiar prea ușor pentru gustul meu. În mod ciudat pulsul are o valoare destul de ridicată, dar după un minut scade la valoarea normală, iar medicul răsuflă ușurat.

Sunt avertizată că urmează trei minute de mers mai susținut, însă ritmul nu este mai mare decât cel care mi-e confortabil în mod normal. Primesc încurajări din partea domnului doctor, care îmi spune că valoarea VO2 max este foarte bună. După expirarea timpului este din nou crescută viteza. Mi se spune că rămâne la latitudinea mea dacă merg într-un ritm mai alert sau trec la alergare ușoară.

Îmi este mai confortabil să alerg. Viteza mică (7-8 kmph) este compensată de gradul mare de înclinare al benzii (18%), fără de care testul ar putea dura foarte mult. Masca devine din ce în ce mai inconfortabilă și am senzația că nu pot să respir, deși sunt conștientă că nu este o problemă reală. Încerc să-mi canalizez atenția în altă parte și mă uit la sportivii care se antrenează pe pista de atletism. După câteva minute arunc un ochi pe display și observ că pulsul a ajuns la 185, moment în care îmi aduc aminte că nu există aparatură de resuscitare. Senzația că nu pot să respir este și mai puternică și decid să mă opresc.

Rămân pe bandă în următoarele cinci minute, interval în care este măsurată de mai multe ori tensiunea arterială, pentru a se nota ritmul în care aceasta coboară la valoarea normală.

Am fost plăcut impresionată de profesionalismul domnului doctor Ioan Stoian, un medic cum rar mai întâlnești. Este un om răbdător, care nu se zgârcește cu explicațiile și cu recomandările. Concluzia, fără a intra în prea multe detalii tehnice, este că am potențial (de exemplu valoarea VO2 max este excelentă) și că pot să cresc numărul și intensitatea antrenamentelor.

Răsuflu ușurată, pentru că este exact ce am vrut să aud. În plus, mi se recomandă să mai slăbesc câteva kilograme (ceea ce oricum îmi propusesem!) și să încep să fac și antrenamente de viteză, nu doar de anduranță. După 2-3 luni, când sper că voi fi o gazelă mai zveltă și mai rapidă, urmează să refac testul pentru a evalua progresele făcute.

Foto: zazzle.com

Comments

comments

Previous post

Un “taliban” al maratoanelor

Next post

Turbo echipament!

Madalina Amza

Madalina Amza

3 Comments

  1. Bogdan V
    iunie 15, 2012 at 10:02 am

    Asta este o informatie foarte buna. Trebuie sa stii ce se intampla cu organismul tau atunci cand alergi. Iti multumim!

  2. august 12, 2013 at 11:41 pm

    Costuri informative pentru tot circuitul acesta, se poate?

  3. august 13, 2013 at 11:07 am

    @Anka
    Preturile sunt afisate pe site-ul Institutului National de Medicina Sportiva: http://www.inms.ro/

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *