Și acum, titlurile ediției: ”Moartea căprioarei înecate”, varianta personală de craul * Încă nu înțeleg de ce o ia uneori razna Suunto Spartan Trainer * Ador cumpărăturile de după Crăciun * Cine e mai tare, sucul de mesteacăn sau o zi de post pentru corporatiști? * Altfel spus, jurnal de înot și shopping, săptămîna 1-7 ianuarie 2018.
Habar nu am ce trebuie să faci în prima zi din an ca să îți meargă tot anul bine, știu însă ce am făcut eu. Pe 1 ianuarie m-am trezit devreme, prea devreme, mă uit la soarele cristalin și la cerul albastru, mă gândesc ce minunat este să alergi pe vremea asta și mă culc la loc.
A fost o zi superbă, călduroasă, era și păcat să îmi stric lenea. La bazin era închis, nu am mișcat un deget toată ziua, nimic-nimic.
Pe 2 sparg gheața și ies la alergare, 7 km de alergare ușoară, frumos tare.
În zilele următoare intru în rutina zilnică, adică nicio zi fără bazin. Cinci zile de bazin, ceva peste 12 km înotați și două zile în care am suplimentat cu ceva sală și puțină bicicletă staționară.
Duminică pun capac săptămânii cu o ultima alergare, la TTR, 8,5 km de alergare liniștită într-un parc în care a ieșit toată lumea să se plimbe, să plimbe câinii, copiii sau bicicleta. Deci două alergări în această săptămână și în sfârșit alerg mai mult decât înot.
La înot treaba merge cam așa. Pot să înot într-un stil propriu de bras cam o oră, fără probleme. Asta înseamnă cam 2 km. Dar ce facem cu craulul, care mergea cam cu 2,5 km/oră? Hm, asta este o poveste cu cântec. Înainte de problemele cu coloana înotam doar craul având ca principală problemă (așa mi se părea mie, deși probleme erau multe) faptul că nu reușesc să respir pe partea stânga și că respir doar la patru brațe. Asta mă ducea la un echilibru tare instabil, în care mărirea vitezei avea ca final inevitabil sufocarea.
Acum însă se schimbă treaba. Văd vineri un filmuleț pe Facebook, un băiat înoată ca un pește, respirând la două brațe. Ahaaaa, așa se face. Mă rog, am tot încercat, nu ar fi prima dată, dar nu îmi reușea.
Acum sunt pregătit, fizic și psihic, în plus iau cu mine camera video, să am ce analiza. Dacă tot mă înregistrez, bag niște bazine bras, demonstrativ, zic eu, putere, calm și forță în același timp. Apoi încerc bazinele cu craulul cel nou, cu respirație la două brațe, care nu durează prea mult, din cauză de sufocare și iminență înec.
Apoi ajung acasă, să admir filmul. Bre, cred că așa s-au creat marile drame din literatură, balet etc, genul ăsta de activități care a inspirat opere nemuritoare. Ce se vedea pe ecran putea fi o sursă de inspirație pentru “Moartea căprioarei înecate” (cu ochelarii ăia tot încerc să mă păcălesc că am mutrișoară de căprioară, deși probabil semăn mai mult a broscoi cu conjuctivită) și vreo suferință din ”Lacul lebedelor”, lebăda cu o aripa grav împușcată. Dramă sau comedie?
La bras imaginea este departe de ceea ce credeam. Rămâne un mijloc de deplasare economic și de durată, cu mari probleme estetice.
Dar craulul depășește orice închipuire. Mâna stângă se repede disperată în jos, capul se ridică în căutarea aerului, gâtul este strâmb, un picior sare din articulație la fiecare respirație. Per total pot fi caracterizat prin fraza “al naibii cocoșat, ce cască mișto are”. Mișcările sunt patetice, jalnice, dacă m-aș mișca așa pe trotuar m-aș umple de bani din pomeni. Mi se pare uluitor ce diferență poate fi între ceea ce mi se părea că înot și modul în care arăt pe video. Și, în plus, încercând să fiu vivace și profi mă ofilesc după doar 100-120 m, gâfâind disperat cu pulsul urcat la tavan.
Așa, că uitasem, mai aveam de terminat un review la Suunto Spartan Trainer, nesolicitat, dar măcar să termin prezentarea.
E simpatic, este destul de mic, l-am luat la un preț foarte convenabil, fiind probabil printre cele mai ieftine ceasuri multisport. Bateria ține cam o săptămână, are ceva funcții de monitorizare bazate pe citirea pulsului, GPS-ul este precis dacă ai răbdare, poate fi folosit la înot în piscină, ceea ce căutam de altfel. Are un suflet sprințar, dacă pleci prea repede, înainte să prindă sateliții, afli că ai alergat cu 23 km/h sau că ai mers cu bicla cu 40 km/h, deși erai între două semafoare, în aglomerație.
La utilitatea aplicațiilor este discutabil. După o lună m-am plictisit și am scos monitorizarea nocturnă, apoi și cea diurnă, care mi s-au părut până la urmă complet inutile.
Problema citirii pulsului la încheietură rămâne aceeași, a preciziei. L-am verificat, este precis, mă rog, adică arată la fel ca senzorul de pe telefon și cel de pe bicicletă. Nu m-am lămurit cum trebuie utilizat, ca impresie arată corect dacă îl pun mai sus de încheietură și dacă strâng cureaua mai tare. Dacă este mai larg sau dacă ești în apă este posibil să o ia razna, pentru că nu cred că am ajuns la un puls de 218 bpm cu activitățile mele de 3 lei.
Problema este că este prea deștept, și atunci te păcălește. Citește aiurea pulsul în unele condiții și asta îi dă peste cap toate estimările, de intensitate a efortului, de calorii, de timp de refacere. Și uite-așa rămâi doar cu funcțiile clasice, de GPS și timp. Ca să mă enervez complet, înot de suficient timp ca să evaluez corect ce distanță am înotat doar uitându-mă la timp, așa că doar verific ceasul…
Lucrul care mi se pare de neiertat este că m-a furat de două ori. De două ori mi-a sărit antrenamente la încărcarea pe internet, iar asta nu pot să iert la cât de subțire este viața mea sportivă. În plus nu reușesc să urc activitățile pe Movescount pe telefon. După ce că îl livrează doar cu cablu de alimentare (fără încărcătorul propriu-zis), nu se conectează decât cu programul de pe calculator, nereușind să îl conectez pe sistemul Android, prin tradiționalul Bluetooth. Iar pe calculator, spre deosebire de vechiul Garmin, nu pot să îl accesez ca pe un accesoriu și nu pot să descarc manual activitățile. Sau nu știu eu…
Cam atât cu distracția, să trecem la lucruri serioase.
#1. Primăria Sectorului 4 s-a gândit anul trecut că decât să dea banii la alții mai bine iau ei banii și fac ei curat. Asta a fost evident că nu prea le iese, evident pentru toți, dar nu și pentru ei. Așa că acum au venit cu un plus de valoare, mărind taxa cu 130%. Dacă înainte puteai să faci contract cu ce firmă de salubritate vroiai, acum ți se iau banii ca taxă locală și nu mai ai de ales. Ca să fie tacâmul complet, dacă ai PFA sau SRL, cu sau fără activitate, mai plăteșți încă 80 lei/lună, pentru același apartament, aceeași persoană, prin decizie trimisă de către ANAF.
Partea cea mai neplăcută este că înainte plăteai salubritatea lunar, la bloc, acum o plăteșți dintr-o dată (dacă vrei reducere) și suma devine consistentă. Este mișto dacă ai și un PFA fără activitate, pentru că atunci ajungi la câteva sute de lei bune (1100 lei pentru tot anul, o persoană, PFA+taxa pentru o persoană…).
Așa le(ne) trebuie. Că este legală măsură sau nu (pentru că nu este) este mai puțin important, mai simpatică este reacția electoratului atunci când nu li se mai dă, ci li se ia. Cu japca.
#2. Ador cumpărăturile de după Crăciun sau din a doua zi de după Revelion, când toate prețurile sunt la reducere maximă. Bomboane de pom la 2 lei/kg, Moș Crăciun de ciocolată la 0,50 lei, ce vrei mai puțin de atât?
Mai puțin de atât? Păi pește cu reducere de 70%, să zicem. Mă uitam cu gura căscată la un cuplu care lichida galantarul de pește cu ochii tulburi, gândidu-mă că vânzătorii măcar au avut decența să micșoreze prețul, spre deosebire de alte magazine, unde se vindea la preț întreg.
Pentru cumpărătorii ăștia curajoși eu am toată stima, frate. Doar cei care cumpără la ofertă, pe motiv de termen de valabilitate foarte redus, alimente pentru bebeluși se bucură de stimă mai mare. Și părinții care merg la raionul de mezeluri și cer parizer și cremvurști pentru copii, că au văzut la tv că există, și ei merită o apreciere deosebită.
#3. Mă uitam la casă cu gura căscată la un tânăr care arăta bine și cumpăra ceva care mi se părea ciudat. Cumpărase 6 sticle de suc de mesteacăn, care făceau vreo 74 de lei. Am rămas cu gura căscată, eu de ce nu știu de asta, am intrat pe internet, am găsit, mi s-a părut o prostie. Hă-hă, ia uite ce cumpără ăsta…
Ciudat, nu? Am realizat un pic mai târziu ce atitudine aiurea am avut. Dacă era un muncitor cu 6 beri la PET, tainul pentru o seară, asta nu mi se părea ciudat, nu-i așa? Sau dacă ar fi luat o sticlă de whisky mai bun era complet normal, nu? Pe scurt, un om interesat de o soluție posibil sănătoasă mi s-a părut ciudat, un obicei, cum ar fi consumul excesiv de alcool nu mi s-ar fi părut ciudat. Chestie de percepție și de obișnuință.
#4. Legat oarecum de punctul anterior, pe grupul ”Alergare” de pe Facebook apare un articol ciudat, că dacă ții post o zi îți prelungești viața cu trei luni. Titlul senzațional și evident fără suport a declanșat comentariile normale. Mă rog, grupul ăsta devine din ce în ce mai puțin preocupat de alergare și rămâne să fie o piață de produse sportive și plasat miștouri, mai mult sau mai puțin inspirate, așa cum sunt și eu.
Ce mi s-a părut interesant? Evident, titlul era neinspirat și a generat replici acide, ar fi simplu să ții post patru zile și să trăiești în plus un an. Provocarea de a ține post o zi nu este din genul “hai să mâncăm o linguriță de nisip verde pe stomacul gol, că înlătură pietrele la rinichi, scade colesterul, tensiunea etcetcetc”. O zi de post este mult mai simplu de ținut și probabil mai puțin dăunătoare pentru organism decât alergarea unui maraton pe caniculă, de exemplu. Doar că publicul țintă era mai dispus să alerge un maraton, deși nu este cel mai sănătos sport, sunt sigur de asta, decât să țină post o zi.
Inițial am vrut să fac și eu mișto, apoi am citit comentariile altora. Probabil dintre toți comentatorii doar trei ținuseră vreodată post (repet, nu este neapărat cea mai dăunătoare provocare) și au fost energic combătuți, cu convingerile ferme ale celor care știu tot. Din păcate nu există niciun contra-argument al cuiva care ținuse cu adevărat post, ci doar uitătura șuie, uite-l bă și pe ăsta cu sucul lui mesteacăn, mai bine lua bere la PET de banii ăștia.
Așa că decizia a venit destul de rapid, probabil următoarea provocare ar fi să țin post o zi, să văd cum este, că asta încă nu am făcut-o. Probabil dacă nu aș avea senzația că este o modă a corporatistilor blazați și un obicei al babelor evlavioase deja vă povesteam cum a fost prima zi de post. Mă enervează moda renunțărilor și trendul “fără”. Bere fără alcool, totul fără zahăr, fără făină albă, lapte fără lactoză, totul fără grăsime, fără carne, toate sunt “fără”, într-o încercare ușor disperată de câștigare a vieții eterne. Cumpătarea a ajuns să fie înlocuită de restricții și eu sunt cam plictisit de “nu ai voie”.
Cum zicea un meseriaș: domnule doctor, dacă țin post o să trăiesc mai mult? Nu știu dragă, dar în mod sigur ți se va părea că timpul trece mult mai greu… Dacă mă gândesc că înseamnă și economie, cred că în curând vă povestesc despre prima mea zi de post. Oare îmi scade și taxa de salubritate în ziua aia?
Romanian
English