Cunoașteți expresia? Mă tot gîndesc la ea. Am făcut un an de cînd tot vreau să îmi înec frica de apă. Și nu prea îmi iese, desigur. A trecut tot cam un an de când am lăsat-o moale, moale de tot cu alergarea. Și nu îmi mai iese nimic, desigur. Ce îi mai rămâne în aceste condiții de făcut unui adevărat atlet urban? Stau și mă întreb.  Așadar, jurnal cu de toate, săptămâna 3-9 aprilie 2017.

[Adrian Mila]

Luni

Când sună telefonul în bezna nopţii, la 5 dimineaţa, încerc să îmi dau seama dacă sunt o victimă sau sunt privilegiat.

Îmi ia aproape o oră până când îmi umplu plămânii cu aerul rece al dimineţii şi ajung apoi la concluzia, scufundându-mă uşor în apa caldă a bazinului, cu reflexii albastre, că sunt privilegiat.

Cinci lungimi bras alene, mă întorc ușor pe spate şi urmează vreo 97 de lungimi craul. Adică 2 km, completaţi în oglindă, cum am început așa termin, când fac suta de bazine adaug trei bazine bras şi o întoarcere pe spate. 2,2 km, o oră şi 3-4 minute.

Marţi

Se împlineşte, cândva zilele astea, un an de când am început să îmi amorţesc frica de apă. Era un demon care trebuia domolit, îmblânzit, învins. Acum ar trebui să fac o nouă filmare, să mă văd cum despic apa, ca un Tarzan, ăla vechiul şi adevărat, Johnny Weissmuller. De la nivelul bazinului nu se vede grozav, aşa că urc să pun camera la etaj, o pornesc şi alerg repede în bazin. Mă bucur că nu e lume, deşi e club sportiv nu m-aş simţi foarte confortabil să dau bună dimineaţa alergând în slip şi papuci pe scări.

Mă arunc în apă, înjur, concentrat pe filmare am uitat să îmi iau casca şi ochelarii, mă reped iar în vestiar şi revin în sfârşit în bazin, curios să văd dacă s-a ocupat cumva culoarul, eventualitate care m-a făcut să izbucnesc în râs.

Am înotat ca naiba, incercam să fiu tehnic, deja puteam să scriu o carte isteaţă, gen „Born to swim”. Evident că asta înseamnă că mă zbăteam ca un peşte în tigaie, vai dă steaua mea. Tot aşa, 2,2 km, o oră şi un pic.

Filmarea nu semăna deloc cu închipuirea mea. Eram un soi de păianjen nautic, încercând să mă cocoţ prin apă, fără prea mult spor dar cu destui bulbuci ca să spăl lenjeria murdară a unui întreg regiment.

M-am dezumflat de tot, de la Coraș încoace nu am văzut ceva mai crăcănat, şi ăsta era cel mai crăcănat fotbalist pe care îl ştiu. După un an nu reuşesc să controlez respiraţia şi am un stil cu care ar muri de ruşine orice broscoi decent, care nu ar pupa niciun pupat de prinţesă pentru calamitatea aia de crăcăneală, care seamănă cu înotul unei caracatiţe întoarsă pe dos. Jale, plec de la bazin cu capul băgat într-o pungă, înţelegând de ce râde aşa mult lumea la etaj.

Miercuri

E, ce fac, mereu a  fost aşa, nu am fost talentat, dar am fost băiat muncitor. 2,2 km înot.

Pe urmă ajung întâmplător la conferinţa de presă de la Pegas Club. Duatlon Buftea, ştiţi dvs, 22 aprilie, campionat sud-est european.

Pegas a inclus de câţiva ani Buftea în lumea duatlonului şi triatlonului, având în plan din acest an să organizeze şi un semimaraton de toamnă. Invitat special este Ciprian Bălănescu, campion naţional în ultimii 12 ani. În toți cei 12 ani… Îmi aduc aminte că îl cunoscusem acum vrei șase ani, stăteam pe iarbă la sosirea de la maratonul Hercules, Ciprian terminase maratonul la nu prea mult timp după ce terminasem noi semimaratonul.

Joi

Altă bălăceală, alţi 2,1 km.

Vineri

Pauză de bălăceală, trebuie să merg la analize şi trăiesc cu impresia, probabil falsă, că înotul meu ar putea afecta rezultatul analizelor de sânge.

Merg la centrul de analize, mă aşez , garou, înţepătură, apoi aud un strigăt. Eu refuz să mă uit la recoltările de sânge, sunt o grămadă de ani de când am aflat că dacă urmăresc cu atenţie o activitate care implică înţepături, sânge, operaţii şamd am mari şanse să mă culeagă de pe jos. Aşa că nu mă uit, pot să facă orice, eu nu particip la activităţile lor.

Acum aud un strigăt lângă mâna mea dreaptă,  începe cu aoleo, apoi strigă iar, mai impacientat, ce mă fac, aaaaa, da’vino odată şi ajută-mă, nu vezi ce se întâmplă aici? Nu, doamnă, nu vreau să mă uit, ţâşneşte încă o asistentă, probabil că am pierdut tot sângele din corp, probabil şi-a dat seama că am un atac de cord sau un atac cerebral, mă înmoi complet, dar nu, nu mă uit.

Asistenta vrea să mă uit, crede că mă păcăleşte după ce a lăsat să curgă vreo 20 litri de sânge din cei 4,5 litri disponibili. Transpirat tot şi alb la faţă mă uit la ea, evitând în continuare să privesc fiolele pline de sânge. Pe naiba, nu era nimic spectaculos, cedase fiola pentru VSH. Asistenta rezolvă simplu, îmi pare rău, sunt porcării chinezeşti, nu am putut să vă recoltez VSH. Hm, şi? Păi asta e…

Nu mă las, mai vreau o înţepătura şi rezultatul la VSH-ul meu, a doua fiolă din fericire rezistă.

Aflu cu interes că fondurile CASMB pentru analize gratuite s-au terminat, ei având noroc, pentru că fondurile de la Spitalul Pantelimon, pentru luna aprilie, cică s-au terminat pe 2 aprilie. Sistemul sanitar merge din ce în ce mai bine, le doresc şi guvernanţilor să le meargă la fel.

Vineri este a doua zi a săptămânii în care merg cu maşina. Mă duc să iau kit-ul de participare din Pipera, pentru crosul de sâmbătă, Hot Chocolate Race, şi fac greşeala să plec pe Şoseaua Petricani, crezând că pe acolo e traficul mai lejer. Aşa părea. Am stat 50 minute până la primul semafor, bară la bară. Ce era la gura mea este imposibil de reprodus, în plus fiecare şofer care vroia să îmi intre în faţă a devenit imediat inamicul personal. Dacă ne luăm după softurile de trafic, cam toate intersecţiile din oraş erau cu roşu, asta în timp ce doamna primar general şi doamna ministru de interne făceau baie de flori cu copii nevinovaţi îmbrăcaţi în straie populare şi se legănau ritmic în sunetul muzicii, vânând prin şcoli balene bleu.

Sâmbătă

O idee isteaţă ar fi să merg la 7 la bazin. Sau cu bicla, vreo două ore. În loc să consum calorii am preferat ideea şi mai isteaţă să merg la Lidl, că este oferta de sâmbătă. Este prima dată când exploatez la prima oră acest filon de bunătăţuri. Sanchi, la prima oră erau deja pensionarii. Când am ajuns noi (la vreo 20 minute de la deschiderea magazinului) parcarea era plină ochi şi vreo cinci maşini încercau să iasă printre pensionarii care trăgeau victorioşi de genţile cu roţile.

În magazin era ca după Waterloo, răniţii erau căraţi cu doar două cutii de brânză spre case,cei victorioşi aveau câte zece cutii de căciulă. Oferta de bază era la o telemea grecească făcută în Germania, redusă la vreo 17 lei kilogramul, preţ care numai a pomană nu miroase. La raft era pustiu, cei cu coşurile pline râdeau satisfăcuţi în soare, ca nişte macarale, antrenamentul este totul, ca la orice disciplină. Ce naiba făceau cu atâta brânză, habar nu am, probabil se anunţă o iarnă grea după primăvara asta superbă.

Un gând rebel a fost să tirez din vreun coş lăsat fără supraveghere vreo două cutii de telemea, să nu li se aplece, dar erau telemele bine păzite, aş fi furat-o de nu mă vedeam.

La 10 luăm startul la Hot Chocolate Race, în Herăstrău, în cursa de 10 km, sperând ca la cursa de ciocolată să nu mă fac de cacao. Antrenament zero anul ăsta, lăcomia m-a făcut să mă înscriu la cursa de 10 km (era şi varianta de 5 km), la care erau şi categorii de vârstă, cine ştie, la barza chioară îi face Dumnezeu cuib, poate mă urcă şi pe mine pe podium.

Deşi podiumul e fudulie, tombola este temelie. La ultimele două curse Run Fest m-am suit o dată pe prima treaptă, a două oară am câştigat la tombolă, câştig pe toată linia. Acum am fost varză, nici cine ştie ce alergare, nici podium, nici câştig la tombolă.

Mi-a plăcut traseul, mai prin iarbă, mai peste poduri, diferit de o cursă doar pe asfalt. Se făceau două ture de câte 5 km, la a doua a mers simţitor mai greu decât la prima. Vreo două junghiuri în coloană, apoi am simţit doar că nu mai am muşchiuleţii de acum un an, cam de când am pus adidașii de alergare în cui, gambele şi cvadricepșii protestând la fiecare idee de accelerare.

Am terminat cu orgoliul bine tăvălit, după 51min:34sec, la aproape 8 minute de locul 1 al categoriei de vârstă (deci probabil ne despărţeau aproape 2 km). Locul 4, clasamentul se afişează instantaneu pe internet, am scăpat de grija premierii.

În principiu cunosc vreo două tipuri de endorfine la îndemână, le găseşti în alergare şi în ciocolată. Acum erau disponibile amândouă, la finish băgai a doua porţie de endorfine, cutia de ciocolată, cu un potenţial caloric ceva mai consistent decât alergarea, dacă ar fi interesat chestia asta pe cineva în acel moment. Nu am nici un fel de simpatie faţă de Finetti, pentru mine e la fel ca Bianca Drăguşanu, pur şi simplu nu mă atrage. Nici eu pe ea, ştiu. De data asta nu pot să spun decât că feliile de mere cu Finetti au mers brici, sper să nu dezvolt o nouă pasiune. Nu, nu faţă de Bianca.

Îmi plac la nebunie traseele pe iarbă, de ani de zile tot vorbeam despre o posibilă cursă pe pantele din Tineretului, pante, scări, iarbă, ha, poate şi cu grătar la final, deocamdată a rămas un vis. Traseul din Herăstrău mi-a plăcut mult mai mult decât alte variante posibile tocmai pentru devierile neaşteptate pe poteci şi pe iarbă.

Duminică

Mă întrebam dacă să merg la bazin şi apoi să ies cu bicla. Sau doar biclă, sau doar bazin? Păi mai bine canapea, că am înţepenit de tot de şale. Kaput, finita la comedia, stau liniştit, neştiind dacă mă doare mai tare un nerv sciatic sau e febra musculară de la alergarea de sâmbătă.

Săptămâna strânge 8,7 km înot, 70 km bicicletă şi 10 km alergare.

Comments

comments

Previous post

Florin Ioniță. 6h de alergare și un record

Next post

Powerbeats3 Wireless. Performanță. Putere. Libertate (P)

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *