Însă avem despre basculanta de ştiuleţi din faţa primăriei. Despre cum e să faci gargară cu extract de uniformă. Despre cum e să ai un moral lejer demolat din cauza unor dureri necunoscute. Din nou despre primărie și interdicțiile sale. Și gata, mă opresc, că deja nu mai sună a jurnal de atlet urban (săptămîna 22-28 mai 2017).
Încă nu m-am lămurit dacă traiul în Bucureşti este o binecuvântare sau un blestem. Uneori visez casă la ţară, ba e la deal, ba e la munte, ba este pe lângă Bucureşti, după care mă trezesc din vis şi aterizez tot la bloc. Am fost mirat la un moment dat, eram într-un oraş cu vreo 60.000 locuitori în care mi-ar fi plăcut să locuiesc. Case frumoase, viaţă aparent liniştită, de la prima oră erai întrebat, ce faci, nu bei o palincă, obicei care mi se pare minunat.
Asta este o tradiţie locală la care aş fi aderat cu toată inima, mă distra tradiţia asta, a semnării contractelor sau situaţiilor de lucrări la cârciumă. Bre, dacă sunt urât crezi că sunt şi prost?
E, zona mi se părea superbă, ideea unei case la curte în municipiu sau pe dealurile satelor din jur mi se părea minunată. Un vis. Un vis de care localnicii nu ştiau cum să scape, am rămas lejer perplex când am aflat că nu visau decât să scape de viaţa la casă şi să se mute la bloc. Să nu te intereseze de acoperiş, de apă, de tencuială, de gard, de curte, să nu mai fie problemele tale, să fie problemele altora. Că asta era senzaţia, problemele comune de la bloc sunt ale altora. Probabil este uman să ne dorim mereu ceea ce nu avem, deocamdată stau la bloc şi aş vrea chestia aia, casă la curte, băncuţă la portiţă, balansoar în curte. Vise. Sau visuri.
Luni
Dacă aş sta la ţară probabil nu aş avea o piscină în zonă. Aşa, la bloc am piscină la vreo 5 minute distanţă de casă. La 6:00 sunt în apă, sunt odihnit după două zile de stat şi fac uşor 2,4 km de înot, life is good.
Este o zi frumoasă, cu trafic ceva mai redus pe traseul meu obişnuit. E normal, jumătate din maşinile de Bucureşti sunt blocate în experimentul primăriei, care a muncit şi noaptea să pună morcovi de delimitare pentru o bandă specială de transport în comun. Ce a ieşit a depăşit orice aşteptări, nu mereu poţi face o coadă de 40 km la intrarea în Bucureşti. Dacă este adevărată gargara aia a gândirii pozitive cu gândurile care se transmit, cred că doamna primar o strâns o ditamai basculantă plină de ştiuleţi în faţă primăriei, care mai de care mai babani şi învârtoşaţi.
Marţi
Parcă mă cam ţin umerii după entuziasmul înotului de luni, fac 2 km de înot, ceva mai mult bras, care e executat în varianta aia de avarie în care înoată toate fetele la mare, cu capul scos din apă.
Miercuri
2,2 km înot.
Joi
În bazin găsesc cu surprindere un pluton de soldaţi, o idee a celor de la Daimon după care nu pot să spun că m-am înnebunit. Mă rog, şase tipi în uniformă băgaţi în apă şi cu sergentul pe mal, îi chinuie în glume de garnizoană, să stea cu capul în apă sau o joacă în care doi soldaţi să încerce să îl bage pe al treilea sub apă şi să îl ţină cât mai mult.
Imaginea era stranie, cu şase persoane îmbrăcate în bazin, s-a dovedit încă odată că nu avem o mare doză de toleranţă. Dacă erau femei dezbrăcate cred că erau primite cu urale. Aşa, înotăm printre nasturi rupţi, ceva scame, plutea o sămânţă de pepene şi mă gândeam dacă soldăţeii ar fi la fel de încântaţi dacă mă spăl şi eu în ciorba lor, şi să clătesc nişte izmene purtate în ceaiul lor cu bromură.
Cu scame în dinţi am înotat 2,1 km.
Vineri
Trupa lui Meleacă este iar în bazin, zău că nu mă încântă combinaţia asta cu armata îmbrăcată la mine în bazin şi să fac gargară cu extract de uniformă. 2,1 km, fac şi o filmare de control, numai bună să mă dezumflu. Eram sigur am un stil de înot mult mai tehnic şi mai elegant decât în iarnă, ei bine, nu e chiar aşa.
Sâmbătă stau
Duminică am ieşit la o plimbare cu bicicleta prin oraş, alene, de plăcere.
Totalul săptămânii are 10,8 km în apă şi 63 km de plimbări cu bicicleta. Şi atât.
Alte alea:
#1. Cam fără chef m-am dus la medic, e cam ciudată durerea din coapsă care mă chinuie de vreo șase săptămâni. Mă doare şi dacă strănut, dacă schimb poziţia, dacă stau, dacă merg, mă doare mereu. Iniţial mi-am făcut programare la ortoped, pe urmă am apelat la prieteni. Dom doctor se ocupă de oasele lovite ale loturilor de rugbişti, deci poate fi doar plictisit de avaria mea, care cred că este minoră pentru unul ca el.
Domnul doctor m-a dezamăgit. Nu pare de acord cu diagnosticul meu, mi-o taie scurt, fără să negociem. E coloana, e dispus să pună pariu, niciodată nu mi-am dorit mai mult să câştig un pariu, dar nu prea am şanse. Mă paşte doar RMN, interdicţie de alergare, am voie doar puţină bicicletă şi mult înot, dar pe spate. Nu plută, craul mai subţire, să fie spate cam 70%. Inutil să va mai spun că am un moral lejer demolat şi numai gânduri negre.
#2. Am experimentat vreo două zile Waze. Eu sunt învăţat cu nişte trasee fixe, îmi zici să mergem la aeroport şi eu tot la Obor ajung, am nişte stereotipuri din care ies greu. Conduc automat, parcă aş fi tramvai, blocat pe nişte străzi pline. Waze îmi găseşte toate prostiile de trasee, mă pune să fac la stânga în cele mai nefericite intersecţii, eu ieşind de pe străduţele fără prioritate, dar aparent mi-a găsit nişte străzi mai goale. Îmi place, ar trebui să îl verific, să plecăm doi-trei pe trasee alternative, să vedem ce iese şi cine ajunge primul.
#3. Vineri am dat cu banul, că aşa fac eu marile alegeri. Plec cu maşina, cu bicla sau pe jos? Şi am plecat pe jos.
Am mers cu patru autobuze, un metrou, un taxi şi am făcut pe jos vreo 11 km. Total costuri 28,2 lei, dacă nu pun la socoteală şi 1500 lei necesari pentru reparaţii auto. Ploua, trebuia să plec cu nişte hârtii şi am luat maşina de la firmă, cu care am apucat să fac 200 m înainte să îi sară un arc. Spre surprinderea mea călătoria cu taxiul a fost ok, dacă fac abstracţie de finalul în care şoferul îl laudă pe Ceauşescu. Merg cu taxiul o dată la doi ani, este serviciul după care nu aş plânge dacă ar dispărea, dar acum a fost chiar un serviciu rezonabil.
Eu sunt curios cum vrea doamna Firea să promoveze mersul ăla cu RATB. Cu benzile alea separate cu care a blocat Bucureştiul pentru jumătate de zi? Cu mizeriile alea de autobuze, focarele alea de infecţie cu care se plimbă iarna toţi boschetarii, care nu ştii când vin şi cât o să facă pe traseu? Vroia să pună WiFi în autobuze, mai bine ar pune GPS pe fiecare maşină, poate nu mai vin câte trei autobuze odată, după ce ai stat în ploaie jumătate de oră, poate face un progrămel cu care să afli pe telefon când vine maşina.
În loc să facă minuni de festivale, concerte, iepuraşi care trag caleşti cu ouă, logo-uri, concursuri de balcoane, nu ar fi mai util să se uite pe Waze, să vadă câte străzi sunt cu roşu? Cred că orice şofer din Bucureşti are o idee despre o intersecţie în care se tot blochează, numai edilii noştri nu au. Cum ar fi să ai verde intermitent pentru făcut la dreapta, să muţi trecerea de pietoni cu 20 metri, să nu se blocheze maşinile şi intersecţia, să modifici naibii timpul de verde pe o direcţie de trafic, aia care este blocată. De aia sunt puse sute de camere în oraş, de aia avem teoretic semafoare inteligente, ca să poţi interveni când se blochează, nu ca să faci bairamuri şi târguri tradiţionale.
#4. Duminică am trecut cu bicla şi prin parcul Bordei, atras de păpurişul care se vede din bulevard. Un paznic mi-a sărit în faţă şi m-a dat jos de pe biclă, că este interzis accesul cu bicla. Bre, aşa e, dar nu era niciun semn la intrarea pe unde ajunsesem în şantierul abandonat al lui Oprescu. Mare bătaie de joc, era un parc mişto, acum este o nenorocire.
În privinţa interdicţiei de acces cu bicla, ce să zic. Aşa o fi. Aşa e în HCLMB, că aşa sunt legile în România, să interzică, exact aşa percep eu statutul de cetăţean român, plin de obligaţii, amenzi şi ameninţări. Eşti obligat să dai zăpada, să faci curat, să repari faţada, să cureţi ţurţurii, ceea ce este normal. Dar de ce nu sunt obligate şi primăria sau alte instituţii de stat să facă aceleaşi lucruri?
#5. Domne, statuia aia a lui Traian cu lupoaica în braţe este una dintre cele mai penale, părerea mea. Aveţi şi nişte slabe ilustrări foto, ca explicaţii.
Romanian
English