Coltul Consumatorului

O combinaţie fenomenală de porno cu magie

Înot, mult înot, cu multă apă înghițită, cu nervi în trafic, cu zero alergare și cam zero bicicletă, dar cu voluntariat și calcule din care rezultă că dacă vrei să salvezi balena cu cioc mai bine stai acasă, desi așa nu ajungi faimos. Ca să înțelegeți toate acestea trebuie să înțelegeți că e vorba de…

[Adrian Mila]

Jurnal 11-17 aprilie 2016

O săptămâna care începe în maşină nu pare o săptămâna bună. Traficul bucureştean mă sufocă. Stau în maşină şi fierb, mă simt claustrofob, prizonier în cutia de metal, ca un macrou în ulei care ascultă nişte oameni de radio care au avut şi ei o dimineaţă proastă. Și asta se simte.

Orice manevră de infiltrare în traficul din faţa mea mă irită, panseluţa blondă care îmi taie calea convinsă că are prioritate mă scoate din sărite, îmi apăr arealul şi banda smucind din ambreiaj şi apăsând pe claxon. Sau nu. Mă joc abulic un joculeţ stupid pe telefon, parcă aş fi un vânzător de aprozar care tot sortează fructe, încercând să trec la nivelul următor.

Mă ucide iar, mă ucide traficul în Bucureşti. Mă simt încătuşat, Prometeu pe stânca mea, deschid geamul şi urlu cât pot la un ţăran care nu mă lasă să virez la dreapta de pe a treia bandă, vreau să fug, să scap din aglomeraţie şi el nu mă lasă, se uită ca un ….. şi ca un ….. la maşina din faţă, lipindu-se de bara ei, să nu care-cumva să scap în faţa lui. Îl urăsc, îl detest, urlu ca dementu’, ca un lup la lună, următorul şofer  se fereşte de nebunii periculoşi cu spume la gură, mă lasă să trec şi scap din lanţ.

Incredibil. Mă dau calm, pot să fac pe deșteptu’ şi să dau milioane de sfaturi, dar este mult mai greu să aplic teoriile alea pe care le promovez. Sunt suficiente 10 minute de blocaj în trafic şi mă transform în vârcolac. Mi-a crescut tensiunea doar amintindu-mi de moment.

Seara mă sufoc iar în trafic. Apoi plec la bazin. Abia mă târăsc. Am o febră musculară cumplită după cursa de urban trail de la Sinaia, fiecare treaptă coborâtă îmi înfige câte un cuţit în muşchii de la picioare. Mda, îmi trebuia ţopăit pe coborâri, că îmi plăcea la vale, acum suferă baba.

Mă târăsc până la bazin, încerc o încălzire, mă dor toate. Surpriză, nu e Bogdan.

Suntem cam mulţi şcolari la înot, împărţiţi rapid în două cete. Tu, la avansaţi cu ceilalţi, restul la începători. Mă uit în spate, nu e nimeni. Din păcate copiii ăştia confundă vârsta cu experiența, părul alb cu cunoaşterea şamd. Este adevărat, firele albe nu sunt de la sperietură, dar asta înseamnă doar că am mai multă experienţă de viaţă, nu la înot.

 Și începe cea mai dramatică seară de înot, cu un instructor care nu râde, nu glumeşte şi nu intră în apă. Stă pe mal, dă indicaţii şi aşteaptă executare. Naşpa momentul, mişto coliva.

00

După două bazine făcute muteşte, fără râs şi fără comentarii, dar cu pluta, cică de încălzire, simt deja cum transpir în apă. Gâfâi că un căţel care a mirosit ceva bun sau a alergat după un biciclist şi mă întreb ce voi face în următoarele 48 minute de curs.

Păi e simplu, asta a fost doar încălzirea, pluta aia pe care o detestam acum zboară pe mal. Mă uit după ea ca după o iubită care pleacă cu trenul, aş vrea să alerg cu lacrimi în ochi după ea, în fumul de tren şi mirosul de gară, dar rămân cuminte pe culoar, în aromă de clor.

Cum a fost în continuare? Crâncen. De mult nu am mai muncit aşa. La un moment dat am fost suspectat că am scurtat cursa, ceea ce nu fac niciodată, e ca şi cum aş tăia din Golgota pe scurtătură. Nu nene, eu merg pe traseu până la capăt, mă chinui de toţi banii, dacă m-am băgat merg până la capăt, înjur şi plâng, înjur.

De mult nu mai băusem atâta apă. Instructorul este necruţător, încerc un crawl, e simplu, doar am văzut cinşpe video zilele astea. Ar fi simplu dacă nu ar năvăli apa pe nas în plămâni.

Îmi port crucea, pufnesc, scuip, înjur, pufnesc, gâfâi, scuip, se termină. Gata, mă uit la ceasul de pe perete şi mă blochez, au trecut abia 20 minute. Mamă, mor, am băut tone de apă pe nas.

Apoi încep să râd isteric. Cică să facem bras. Păi nu ştiu. Cum nu ştii, că eşti la avansaţi, aud o voce interioară. Maaamăăăăă. Dacă până acum mi se păruse că mă înec, abia acum mă înec. E înfiorător. Scot capul din apă, apa îmi curge în ochi-nas-gură şi inevitabil o trag cu disperare împreună cu foarte puţin aer în plămâni. Tuşesc, scuip apă pe toate părţile, ochelarii sunt aburiţi, mr Bean era un mic copil la piscină.

Este o-ri-bil, la fiecare scufundare am impresia că mă duc la fundul mării şi mor acolo, o să mor înecat şi nu voi mai scoate niciodată capul la suprafaţă, mooor, o să mooor, încerc să respir, uitând iar că sunt cu nasul sub nivelul mării, fac nişte paşi disperaţi în genunchi, încercând să ating fundul bazinului la care nu mai ajung, cred că are cel puţin 100 m adâncime.

Mă uit disperat la două fete care se mişcă fără efort, este fascinant să mă uit cum înoată, îmi ridic ochelarii aburiţi şi mă uit mai atent. Cum înoată, nu la alte alea.

Ce drac, ia să mă relaxez, poate nu mă duc totuşi la fund. Schimb un pic bătaia din picioare, mă afund, totuşi ies la suprafaţă, surprinzător, nu credeam , eram convins că mă înec, că mor înecat în ligheanul ăla, totuşi parcă mai am o speranţă.

Când începuse să îmi placă, treci pe spate. Asta e distracţia mea favorită, serios. Doar că nu pot să dau din mâini, că mă dor umerii şi sunt anchilozat. Ceea ce nu am curaj să spun, aşa că execut chinuit ordinele. Dau cu ură din braţe, mă dor umerii, dar mă chinui, ridic mâna, capul iar scapă sub apă, iar mă înec, aaaah, I-hate-this-game.

Mă rog. A fost cea mai muncită seară la înot, nu am dat niciodată atâta din mâini şi am un nou personal best la scuipat apă din plămâni.

Partea supermişto a fost că la final au stins neoanele şi a rămas doar lumina subacvatică. Pfaoleu, momentul a fost o combinaţie fenomenală de porno cu magie. Apa nu mai avea densitate, lumina venea de jos, era un zbor, o plutire, era ceva transcedental, aş fi stat aşa, între lumi, o veşnicie, aşa cred că este în pântecul mamei, aşa cred că este raiul. Lumina aia de jos parcă mă împinge, este mult prea bine că să dureze.

Dar a apărut naşterea, dureroasă, fluierul final şi ieşirea grea din apă. Greu, deodată am greutate, mama ei de gravitaţie, de em-ge, nu aş mai ieşi din apă.

Spre marea mea surpriză, când ies din izvorul minunilor nu mă mai doare nimic, cel puţin deocamdată. Parcă sunt un om nou, fără durerile cu care intrasem, v-am spus eu că este magie, dar se pare că nu ţine prea mult.

La bazin am mai ajuns doar miercuri, când am fost retrogradat. M-am simţit umilit, dar am trecut iar la începători. A revenit Bogdan, se pare că el are misiunea ingrată de a se ocupa de bolovani, este un soi de condamnat la ocnă. A mers un pic mai bine, dar problemele sunt cam aceleaşi. Condimentul zilei este acelaşi, mă costă alte guri de apă pe nas urmate de expectoraţii şi tuse convulsivă, instructoarea de la aqua gym, care face pe mal nişte fandări şi nişte exerciţii care ne lasă fără aer şi fără ritm.

La final am făcut şi o experienţă ciudată, o săritură din genunchi, să zic aşa. La fiecare final de antrenament făceam două sărituri, acum s-a schimbat poziţia.

Pe margine se pune o plută, pe care te aşezi în genunchi, să nu stai direct pe gresie. Poziţia este super-dubioasă, ceva între o împărtăşanie şi o poziţie care nu se iartă, aplecat în faţă, cu mâinile întinse înainte şi cu bărbia în piept.

Mă uit câş la fetele alea care se aşezau supuse în genunchi, încercând să nu las gândurile să deraieze prea tare, după care îmi vine şi mie rândul. Fericit că nu am în spate nici un cuc ameninţător, simţindu-mă tare expus şi vulnerabil urmez indicaţiile şi mă preling uluitor în apă. Cum naiba, nu ştiu, dar de data asta nu m-am prăvălit ca şi cum aş fi fost împuşcat în cap, am intrat în apă uşurel, o plăcere care nu cred că va mai ieşi data viitoare.

În rest, toate bune. Foarte puţină bicicletă, făcută cu furie, o mică intervenţie neprevăzută care mă va ţine departe de apă cel puţin o săptămâna şi duminică o participare ca voluntar la crosul Constantinei Diţă de 10 km. Postul de biciclist deschizător de drum nu mă aranja, aş fi avut numai coşmaruri cu pene de cauciuc, căzături, loviri de alergători şamd, aşa că am preferat cealaltă extremă, închizătorul de coloană.

01

Multă lume bună a atletismului, ce să mai vorbim de organizatoarea cursei, care este şi campioană olimpică, erau câteva vedete media care nu se supărau dacă vroiai o poză, na, uite că nu vreau, degeaba daţi din zulufi să va bage lumea în seamă. Mă rog, Marcel Pavel nu dădea din zulufi, a cântat imnul, parcă pe un ritm ceva mai alert decât ţineam eu minte, parcă era un pic prea turat, dar aşa e omul, mai nervos

Cursa excelent organizată, cu de toate, cu mulţi voluntari inimoşi, temperatura numai bună şi vreme splendidă. Public spre zero sau apatic sau indisciplinat, dacă au verde la semafor trebuie să traverseze, sunt complet desprinşi de peisaj, indiferent dacă vin alergătorii cu 20km/oră sau cei mai înceţi. Am avut în faţă întâi o alergătoare, apoi un alergător care s-au mişcat foarte bine frate, constant, alergând continuu, ceea ce va doresc şi dvs la 84 de ani sau 75. Pentru că atât au, şi aleargă excelent.

Săptămâna asta m-a distrat un mic scandal, că aşa este viața, durerea unora, distracţia şi câştigul altora, aşa zicea şi un filozof care era stomatolog. Scandalul era cel de la Opera Română, din care eu nu am înţeles nimic. O amestecătură de “nu ne vindem ţară” cu nişte detalii de organigramă care nu cred că erau neapărat motivele reale ale supărărilor.

Însă m-a distrat un lucru. Balerinii au făcut şi ei o mică deplasare la New-York, la o gală caritabilă. Încă nu am înţeles cât a costat excursia şi cine a plătit-o, organizatorul american lăudându-se doar că a avut o depăşire de buget de 90.000 dolari. Ca să acopere o părticică din gaură, prim balerina (sper că nu greşesc, iar menţionez că nu mă pricep la organigrame) a dat personal vreo 3000 dolari. Dacă doar vizele costau spre 4000 dolari, cred că s-au plimbat vreo 40 persoane. Facem un exerciţiu, cât costă biletele, cazarea, păpică pentru 40 persoane, la New-York, fără să stai la hostel şi să papi la McDonalds?

Treaba lor, până la urmă, că nu au fost pe banii mei, dar mă distrează cifrele şi prezentările. Gala a fost un mare succes, au mai primit invitaţii să piardă bani la încă două manifestări.

Ce mă distrează totuşi? Păi gala era pentru strângere de fonduri, şi s-au strâns zero fonduri în timpul galei. După gală s-au strâns 3000 dolari.

Eu nu mai înţeleg nimic. Deci. Se cheltuie un munte de bani, 4000 sunt doar vizele, balerina mai dă 3000 din buzunar şi ca rezultat se strâng 3000 dolari, nu am înţeles dacă pentru toată gala sau doar pentru români? Cred că este o glumă.

De ce îmi venea să râd? E, cred că este evident, dacă vrei să vezi. Îmi fixez un obiectiv, vreau să salvez balenele cu cioc, să poată candida la primărie, pentru binele copiilor noştri, pentru că mă interesează viitorul copiilor mei, că sunt un cetăţean responsabil şi vreau ca copii mei să se joace într-un parc cu statui de mutanţi. Este doar un exemplu, poţi găsi mult mai multe cauze pentru care să strângi bani sau să alergi.

Pentru a preveni dispariţia balenelor cu cioc mă angajez să alerg la o cursă din Peru, că la 4000 m înălţime lupt pentru balene cel mai bine, cheltui 15.000 (să zicem), mai iau şi un staff cu mine şi apoi strâng 2000 euro pentru biscuiţii necesari balenei, pentru că eu sunt un om bun. Face sens, că să zic aşa, din punct de vedere economic, nu ca experienţă personală?

Aparent nu are sens, dar aşa se mişcă lucrurile în lume. Că altfel nu ar face un producător de cico un mega show mondial de alergare care costă mult mai mult decât donaţiile strânse pentru cauză. Ştiu că sunt pueril şi vreau să las balul de cristal fără caviar, dar aşa sunt eu, pueril şi greu de înţeles.

It’s just bussines, deşi eu mă chinuiam să fac o problemă de rentabilitate. Show must go on. Sau, cum ar zice Jean de la Strehaia, “eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea”.

Comments

comments

>
Previous post

Teoria relativităţii în alergare

Next post

Știri pe scurt. Multe alergări

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *