Plouă tare, cu bulbuci, plouă continuu de minute bune și e tot mai rece. Ar fi trebuit să facem o alergare lungă de 16 km, în parcul Herăstrău. De fapt, am început să alergăm, dar nu am apucat să străbatem mai mult de câteva sute de metri pentru că ploaia ne-a obligat să ne refugiem sub o copertină. Cel puțin aici nu ne udă.
Într-un fel, ploaia asta deasă și aerul tot mai rece ne fac bine. Ne izbesc peste față, ne zgâlțâie puțin și ne mai trezesc din somnolența de dimineață. E duminică și nu e decât puțin după ora șapte. La ora asta, oamenii normali abia se răsucesc, de pe o parte pe alta, în paturile lor comode.
Noi însă avem antrenament de făcut și încă unul lung, trebuie să alergăm 16 km. Privim des la cerul înnorat, povestim vrute și nevrute, orice numai să se oprească odată ploaia asta sâcâitoare. Nimeni nu pomenește de faptul că ar fi mai bine, poate, să ne întoarcem acasă.
În sfârșit, după aproape o oră de așteptare putem porni la drum. E multă liniște în parc, întreruptă doar de pașii noștri ce calcă prin băltoace sau prin ghemotoace de noroi. Avansăm mai greu decât de obicei, picioarele alunecă pe bitumul aleilor acoperite de mâzgă, trebuie să ocolim multe ochiuri de apă stătută, dar niciunul dintre noi nu se oprește. Și nici nu se vaită.
Dimpotrivă, începem să ne bucurăm de aerul curat, de atmosfera limpede. Și de liniștea unei dimineți de duminică, după ploaie.
Bogdan accelerează. Are alt ritm, e mai bine antrenat și curând se distanțează. Aveam să ne revedem pe la jumătatea antrenamentului, când ne trezim neașteptat cu el în spatele nostru. E ud, puțin noroit și strivește niște vorbe mai grele în colțul buzelor. A rătăcit drumul, a ajuns pe la mama naibii, prin noroaie, s-a mai și certat cu unii care îl întrebau ce caută pe terenul lor. Zâmbește acum însă și continuă să alerge. Accelerează.
Mihaela și Andreea aleargă constant, aproape umăr la umăr. Mihaela nu prea se simte în formă, vine după câteva zile bune de răceală căreia nu i-a dat încă de cap. Respiră mai greu, pășește mai greu, dar nu se lasă. E și îngrijorată, în așteptarea rezultatului unor analize medicale. De ceva timp se simte puțin mai obosită decât ar fi cazul, în plus fetița sa de câțiva ani, dar și serviciul sunt solicitante. Nu concepe însă să se oprească din antrenamente, să nu mai alerge la maraton. Spre finalul antrenamentului accelerează, se distanțează.
Andreea e mai tăcută sau, poate, concentrată la alergare. A început puțin mai târziu pregătirea, dar e ambițioasă, recuperează repede. Acum o lună, la prima alergare comună, de 6 km, a trebuit să se oprească de vreo trei ori. Astăzi a parcurs fără oprire cei circa 16 km ai antrenamentului și pare să mai aibă resurse.
Cu două zile înainte, în alt colț al Bucureștiului, singură de data aceasta, Iana a alergat și ea o distanță lungă, de 15.5 km. Ca să o citez: “A fost ok. Mă dor puțin picioarele, dar e o durere constructivă🙂 “.
PS – Iana Antonov, Andreea Irinie, Mihaela Nanu, Bogdan Jinga sunt membri ai echipei Raiffeisen Runners. Ei au alături un alt bucureștean, pe Sorin Ichim, dar și pe Cristina Irimuș (Cluj-Napoca) și Iosif Endrodi (Sf. Gheorghe). Cu toții se pregătesc pentru a alerga în această toamnă la Maratonul Internațional București. Cu toții au nenumărate greutăți de depășit (timp puțin, obligații familiale și de serviciu, căldura sau vremea rea, dureri fizice), dar cu toții sunt deciși ca pe 9 octombrie să alerge primul lor maraton.
Romanian
English
Bravo tuturor si spor la antrenamente!